Debian GNU/Linux - Ghid de instalare

Copyright © 2004 - 2023 echipa Programului de instalare Debian

Acest manual este software liber; poate fi distribuit și/sau modificat în
termenii licenței publice generale GNU. Vă rugăm să citiți licența la Anexa F, 
Licența publică generală GNU.

Versiunea de redactare a acestui manual: 20230623.

Rezumat

Acest document conține instrucțiuni de instalare pentru sistemul Debian GNU/
Linux 12 (nume în cod "bookworm"), pentru arhitectura S/390 ("s390x"). Conține,
de asemenea, indicații pentru a găsi mai multe informații, în general, și
informații legate de felul în care puteți să profitați la maxim de noul
dumneavoastră sistem Debian, în particular.

Această traducere este în lucru. Sugestiile, indicațiile pentru corectarea
posibilelor erori și în general ajutorul de orice fel în ridicarea nivelului
calității traducerii, și de ce nu, a cantității acesteia, este binevenit.
Contactul cu echipa de traducere se poate face pe lista de discuții a echipei
române din Debian: <debian-l10n-romanian@lists.debian.org>. Vă mulțumim!

━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━

Cuprins

Instalarea Debian GNU/Linux 12 pentru s390x
1. Bine ați venit în Debian

    1.1. Ce este Debian?
    1.2. Ce este GNU/Linux?
    1.3. Ce este Debian GNU/Linux?
    1.4. Ce este programul de instalare Debian?
    1.5. Cum obțineți Debian
    1.6. Cum obțineți cea mai recentă versiune a acestui document
    1.7. Organizarea acestui document
    1.8. Despre drepturi de autor și licențe de software

2. Cerințele sistemului de operare

    2.1. Componente electronice compatibile (plăci și dispozitive)

        2.1.1. Arhitecturi compatibile
        2.1.2. Tipuri de mașini zSeries și System z
        2.1.3. PAV și HyperPAV
        2.1.4. Procesoare multiple
        2.1.5. Plăci de conectare la rețea
        2.1.6. Periferice și alte dispozitive

    2.2. Medii de instalare

        2.2.1. Rețeaua
        2.2.2. Discul dur sau solid hdd/ssd
        2.2.3. Sistem Un*x sau GNU
        2.2.4. Sisteme de stocare acceptate

    2.3. Cerințe de memorie și spațiu pe disc

3. ÃŽnainte de a instala Debian GNU/Linux

    3.1. Prezentare generală a procesului de instalare
    3.2. Faceți o copie de rezervă a datelor existente!
    3.3. Informații de care veți avea nevoie

        3.3.1. Documentație
        3.3.2. Găsirea surselor de informații privind componentele și
            dispozitivele
        3.3.3. Compatibilitate componente și dispozitive
        3.3.4. Configurarea rețelei

    3.4. Îndeplinirea cerințelor minime de către componente și dispozitive
    3.5. Pre-partiționare pentru sisteme multi-pornire
    3.6. Configurarea componentelor, dispozitivelor și a sistemului de operare
        înainte de instalare

        3.6.1. Configurarea BIOS-ului
        3.6.2. Instalări native și LPAR
        3.6.3. Instalare ca invitat VM
        3.6.4. Configurarea unui server de instalare

4. Obținerea unui mediu de instalare a sistemului

    4.1. Imagini oficiale de instalare pentru Debian GNU/Linux
    4.2. Descărcarea fișierelor din oglinzile Debian

        4.2.1. Unde găsiți fișierele de instalare

    4.3. Instalare automată

        4.3.1. Instalare automată folosind programul de instalare Debian

    4.4. Verificarea integrității fișierelor de instalare

5. Pornirea sistemului de instalare

    5.1. Pornirea programului de instalare pe S/390

        5.1.1. Limitări ale S/390
        5.1.2. Parametrii de pornire pentru S/390

    5.2. Parametrii de pornire

        5.2.1. Parametrii programului de instalare Debian
        5.2.2. Utilizarea parametrilor de pornire pentru a răspunde la
            întrebări
        5.2.3. Transmiterea de parametri către modulele nucleului
        5.2.4. Punerea modulelor nucleului în lista neagră

    5.3. Rezolvarea problemelor din procesul de instalare

        5.3.1. Configurarea pornirii
        5.3.2. Interpretarea mesajelor de pornire a nucleului
        5.3.3. Raportarea problemelor de instalare
        5.3.4. Trimiterea rapoartelor de instalare

6. Utilizarea programului de instalare Debian

    6.1. Cum funcționează programul de instalare
    6.2. Componentele - Introducere
    6.3. Utilizarea de componente individuale

        6.3.1. Configurarea programului de instalare Debian și a configurației
            calculatorului
        6.3.2. Configurarea utilizatorilor și a parolelor
        6.3.3. Configurarea ceasului și a fusului orar
        6.3.4. Partiționarea și selectarea punctelor de montare
        6.3.5. Instalarea sistemului de bază
        6.3.6. Instalarea de software suplimentar
        6.3.7. Faceți ca sistemul să fie capabil să pornească
        6.3.8. Se finalizează instalarea
        6.3.9. Rezolvarea problemelor
        6.3.10. Instalarea prin consola de rețea (network-console)

    6.4. Personalizare

        6.4.1. Instalarea unui sistem alternativ de «init» (inițiere)

7. Pornirea în noul dumneavoastră sistem Debian

    7.1. Momentul adevărului
    7.2. Montarea volumelor criptate

        7.2.1. Rezolvarea problemelor

    7.3. Autentificarea în cont

8. Pașii următori și unde să mergeți de aici

    8.1. Oprirea sistemului
    8.2. Orientându-vă către Debian

        8.2.1. Sistemul de împachetare Debian
        8.2.2. Software suplimentar disponibil pentru Debian
        8.2.3. Gestionarea versiunilor aplicațiilor
        8.2.4. Gestionarea sarcinilor cu «cron»

    8.3. Lectură și informații suplimentare
    8.4. Configurarea sistemului pentru a utiliza poșta electronică

        8.4.1. Configurația de poștă electronică implicită
        8.4.2. Trimiterea de corespondență în afara sistemului
        8.4.3. Configurarea agentului de transport de corespondență Exim4

    8.5. Compilarea unui nou nucleu
    8.6. Recuperarea unui sistem deteriorat

A. Rețetarul instalării

    A.1. Preliminarii
    A.2. Pornirea programului de instalare

        A.2.1. Disc optic
        A.2.2. Pornire din rețea
        A.2.3. Pornire de pe un disc dur/solid

    A.3. Instalarea
    A.4. Trimite-ne un raport de instalare
    A.5. Și, în sfârșit...

B. Automatizarea instalării folosind preconfigurarea

    B.1. Introducere

        B.1.1. Metode de preconfigurare
        B.1.2. Limitări

    B.2. Utilizarea preconfigurării

        B.2.1. Încărcarea fișierului de preconfigurare
        B.2.2. Utilizarea parametrilor de pornire pentru a preconfigura
            întrebări
        B.2.3. Modul auto
        B.2.4. Alias utile cu preconfigurarea
        B.2.5. Exemple de preconfigurare a promptului de pornire
        B.2.6. Utilizarea unui server DHCP pentru a specifica fișierele de
            preconfigurare

    B.3. Crearea unui fișier de preconfigurare
    B.4. Conținutul fișierului de preconfigurare (pentru bookworm)

        B.4.1. Localizarea
        B.4.2. Configurarea rețelei
        B.4.3. Consola de rețea
        B.4.4. Configurări pentru oglindă
        B.4.5. Configurarea contului
        B.4.6. Configurarea ceasului și a fusului orar
        B.4.7. Partiţionarea
        B.4.8. Instalarea sistemului de bază
        B.4.9. Configurarea lui «apt»
        B.4.10. Selectarea pachetelor
        B.4.11. Finalizarea instalării
        B.4.12. Preconfigurarea altor pachete

    B.5. Opțiuni avansate

        B.5.1. Rularea comenzilor personalizate în timpul instalării
        B.5.2. Utilizarea preconfigurării pentru a modifica valorile implicite
        B.5.3. Încărcarea în lanț a fișierelor de preconfigurare

C. Partiționarea pentru Debian

    C.1. Deciderea partițiilor și a dimensiunii lor în Debian
    C.2. Arborele de directoare
    C.3. Scheme de partiționare recomandate
    C.4. Numele dispozitivelor în Linux
    C.5. Programe de partiționare în Debian

D. Informații diverse

    D.1. Dispozitive Linux
    D.2. Spațiu pe disc necesar pentru sarcini
    D.3. Instalarea Debian GNU/Linux dintr-un sistem Unix/Linux

        D.3.1. Să începem
        D.3.2. Instalați debootstrap
        D.3.3. Rulați debootstrap
        D.3.4. Configurați sistemul de bază
        D.3.5. Instalați un nucleu
        D.3.6. Configurați încărcătorul de pornire
        D.3.7. Acces de la distanță: Instalarea SSH și configurarea accesului
        D.3.8. Ultimele retușuri

E. Informații administrative

    E.1. Despre acest document
    E.2. Cum să contribui la acest document
    E.3. Contribuții importante
    E.4. Recunoaștere a mărcilor înregistrate

F. Licența publică generală GNU

Listă de tabele

3.1. Informații despre componente și dispozitive utile pentru o instalare
3.2. Cerințe minime de sistem recomandate

Instalarea Debian GNU/Linux 12 pentru s390x

Suntem încântați că v-ați decis să încercați Debian, și suntem siguri că veți
afla că distribuția Debian GNU/Linux este unică. Debian GNU/Linux aduce
laolaltă software liber de înaltă calitate de peste tot din lume, integrându-l
într-un tot coerent. Credem că veți considera că rezultatul este, într-adevăr,
mai bun decât părțile însumate.

Înțelegem că mulți dintre voi doriți să instalați Debian fără să citiți acest
manual, iar programul de instalare Debian este conceput astfel încât să facă
acest lucru posibil. Dacă nu aveți timp să citiți în întregime ghidul de
instalare chiar acum, vă recomandăm să citiți Rețetarul instalării, care vă va
conduce prin procesul de instalare de bază, și face referiri la manual, în
cazul subiectelor mai avansate sau pentru cazurile în care lucrurile merg rău.
Rețetarul de instalare poate fi găsit în Anexa A, Rețetarul instalării.

Acestea fiind zise, sperăm că veți avea timp să citiți cea mai mare parte din
acest manual, iar acest lucru vă va conduce către o instalare în cunoștință de
cauză și cu șanse mai mari de a avea o experientă de instalare încununată de
succes.

Cap. 1. Bine ați venit în Debian

Cuprins

1.1. Ce este Debian?
1.2. Ce este GNU/Linux?
1.3. Ce este Debian GNU/Linux?
1.4. Ce este programul de instalare Debian?
1.5. Cum obțineți Debian
1.6. Cum obțineți cea mai recentă versiune a acestui document
1.7. Organizarea acestui document
1.8. Despre drepturi de autor și licențe de software

Acest capitol oferă o vedere de ansamblu asupra Proiectului Debian și Debian
GNU/Linux. Dacă cunoașteți deja istoria Proiectului Debian și distribuția
Debian GNU/Linux, puteți să treceți direct la capitolul următor.

1.1. Ce este Debian?

Debian este o organizație bazată exclusiv pe voluntariat, dedicată dezvoltării
de software liber și promovarea idealurilor comunității de software liber (Free
Software community). Proiectul Debian a început în anul 1993,când Ian Murdock a
lansat o invitație deschisă către dezvoltatorii de software să contribuie la o
distribuție de software completă și coerentă bazată pe nucleul pe atunci,
relativ nou, numit Linux. Acel grup relativ mic de entuziaști dedicați, fondat
inițial de Fundația pentru software liber (Free Software Foundation) și
influențați de filosofia GNU, a crescut de-a lungul anilor, devenind o
organizație ce numără în jur de 1000 de dezvoltatori Debian.

Dezvoltatorii Debian sunt implicați în diverse activități, inclusiv
administrarea paginilor Web și a siturilor FTP designul de grafică, analizarea
legală a licențelor de software, scrierea de documentație și, desigur,
menținerea pachetelor de software.

În scopul de a comunica filosofia noastră și în scopul atragerii altor
dezvoltatori care cred în principiile pentru care Debian luptă, Proiectul
Debian a publicat o serie de documente ce subliniază valorile noastre și
servesc drept ghid pentru a înțelege ce înseamnă a fi dezvoltator Debian:

  • Contractul social al Debian este o declarație a Debian în care se afirmă
    angajamentul acestuia față de comunitatea Software-ului Liber. Oricine este
    de acord să respecte contractul social poate deveni un responsabil de
    pachet (întreținător). Orice responsabil de pachet poate introduce software
    nou în Debian -- cu condiția ca software-ul în cauză să respecte criteriile
    noastre de libertate, iar pachetul să respecte standardele noastre de
    calitate.

  • Ghidul Debian pentru software-ul liber (DFSG) este o declarație clară și
    concisă a criteriilor Debian pentru software-ul liber. DFSG-ul (eng.,
    acronim pentru Debian Free Software Guidelines) este un document foarte
    influent în mișcarea pentru "Software liber", și a fost temelia definiției
    pentru Open Source.

  • Manualul Regulilor Debian este un set de specificații extensive a
    standardelor de calitate ale proiectului Debian.

Dezvoltatorii Debian sunt implicați și în alte proiecte; unele sunt specifice
Debian, iar altele implică o parte sau întreaga comunitate Linux. Iată câteva
exemple:

  • Standardul pentru ierarhia sistemului de fișiere (FHS, acronim al
    Filesystem Hierarchy Standard) este un efort de standardizare a
    aranjamentului sistemului de fișiere Linux. FHS va permite dezvoltatorilor
    de software să-și concentreze efortul pentru a proiecta programe, fără să
    se preocupe asupra felului în care pachetul va fi instalat în diferitele
    distribuții GNU/Linux.

  • Debian Jr. este un proiect intern, care este menit scopului de-a asigura că
    Debian are ceva de oferit celor mai tineri utilizatori ai noștri.

Pentru mai multe informații generale despre Debian, a se vedea Debian FAQ
(Răspunsuri la întrebările frecvente despre Debian).

1.2. Ce este GNU/Linux?

GNU/Linux este un sistem de operare: o serie de programe care vă permit să
interacționați cu calculatorul și să rulați alte programe.

Un sistem de operare este format din diverse programe fundamentale care sunt
necesare calculatorului dumneavoastră pentru ca acesta să comunice și să
recepționeze instrucțiuni de la utilizatori; citirea și scrierea datelor pe
discurile dure, casete, și imprimante; controlul utilizării memoriei; și
rularea de alte programe. Cea mai importantă parte a unui sistem de operare
este nucleul. ÃŽntr-un sistem GNU/Linux, Linux este nucleul. Restul sistemului
este format din alte programe, multe dintre acestea fiind scrise de sau pentru
proiectul GNU. Deoarece doar nucleul Linux nu formează un sistem de operare
funcțional, noi preferăm să folosim termenul "GNU/Linux" pentru a ne referi la
sistemele pe care mulți oameni le numesc neglijent "Linux".

GNU/Linux este modelat pe baza sistemului de operare Unix. De la început a fost
proiectat să fie un sistem de lucrări multiple și de multipli utilizatori.
Aceste lucruri sunt deajuns pentru a face ca GNU/Linux să fie diferit față de
alte sisteme de operare binecunoscute. Totuși, GNU/Linux este încă și mai
diferit, mai mult decât v-ați putea imagina. În contrast cu alte sisteme de
operare, nimeni nu deține GNU/Linux. Mare parte din dezvoltarea sa este făcută
de către voluntari neplătiți.

Dezvoltarea a ceea ce mai târziu a devenit GNU/linux începe în 1984, când Free
Software Foundation sau, pe scurt, FSF (Fundația pentru Software Liber) a
început dezvoltarea unui sistem de operare liber asemănător Unix-ului, numit
GNU.

Proiectul GNU a dezvoltat un set cuprinzător de instrumente software libere
pentru a fi utilizate cu Unix (tm) și sisteme de operare asemănătoare
Unix-ului, precum GNU/Linux. Aceste instrumente permit utilizatorilor să
realizeze operații de la cele mai uzuale (cum ar fi copierile sau ștergerile
fișierelor din sistem) până la cele mai complicate (cum ar fi scrierea și
compilarea de programe, sau editările sofisticate într-o varietate de formate
de documente).

În timp ce multe grupuri și persoane au contribuit la GNU/Linux, cel mai mare
contribuitor este în continuare Fundația pentru Software Liber care a creat nu
numai majoritatea instrumentelor folosite în GNU/Linux, ci și filosofia și
comunitatea care au făcut ca GNU/Linux să fie posibil.

Nucleul Linux a apărut pentru prima dată în 1991, când un student finlandez
care studia informatica, numit Linus Torvalds a anunțat în grupul de știri
Usenet comp.os.minix o versiune incipientă a unui nucleu ce înlocuia nucleul
Minix. Pentru mai multe informații, consultați Pagina istoriei Linux de Linux
International.

Linus Torvalds continuă să coordoneze munca a câtorva sute de dezvoltatori cu
ajutorul unui anumit număr de responsabili de subsistem. Există o pagină web
oficială pentru nucleul Linux. Mai multe informații despre lista de
corespondență linux-kernel pot fi găsite pe pagina cu răspunsuri la întrebările
frecvente despre lista linux-kernel.

Utilizatorii de GNU/Linux au o libertate imensă de alegere a software-ului lor.
De exemplu, aceștia pot alege dintr-o duzină de shell-uri pentru linia de
comandă și mai multe medii grafice de birou. Atâtea posibilități de alegere,
dezorientează adesea utilizatorii altor sisteme de operare, care nu sunt
obișnuiți să se gândească la linia de comandă sau la mediul grafic de birou
(desktop) ca la ceva ce pot schimba.

De asemenea, GNU/Linux este mai puțin probabil să se blocheze, mai capabil să
ruleze mai multe programe în același timp și mai sigur decât multe sisteme de
operare. Cu aceste avantaje, GNU/Linux este sistemul de operare cu cea mai mare
rată de creștere de pe piața de servere. În ultimul timp, GNU/Linux a început
să fie popular și între utilizatorii casnici și cei din mediul de afaceri.

1.3. Ce este Debian GNU/Linux?

Combinația dintre filosofia și metodologia lui Debian și instrumentele GNU,
nucleul Linux și alte programe libere importante, formează o distribuție unică
de software numită Debian GNU/Linux. Această distribuție este formată dintr-un
număr mare de pachete de software. Fiecare pachet din distribuție conține
executabile, scripturi, documentație și informații de configurare, și au un 
responabil care este în special delegat să mențină pachetul actualizat, să
urmărească rapoartele cu probleme și să comunice cu autorul sau autorii
software-ului împachetat. Numărul nostru extrem de mare de utilizatori,
combinat cu sistemul nostru de urmărire a erorilor, asigură că problemele sunt
găsite și rezolvate rapid.

Atenția proiectului Debian la detalii îi permite să producă o distribuție de
înaltă calitate, stabilă și scalabilă. Instalările pot fi configurate ușor să
servească pentru mai multe scopuri, de la paravane de protecție simple sau
stații de lucru științifice cu mediu grafic de birou până la servere de rețea
profesionale.

Debian este în special popular printre utilizatorii avansați datorită calității
sale tehnice excelente și angajamentului său profund față de nevoile și
așteptările comunității Linux. Debian a introdus, de asemenea, multe
caracteristici în Linux care, în prezent, sunt foarte comune.

De exemplu, Debian a fost prima distribuție care a introdus un sistem de
gestionare al pachetelor pentru instalarea și ștergerea facilă a pieselor de
software (biblioteci, programe, documentație, ș.a.). A fost, de asemenea, prima
distribuție Linux care putea fi actualizată fără a necesita reinstalarea.

Debian continuă să fie un lider în dezvoltarea Linux. Procesul său de
dezvoltare este un exemplu care arată cât de bine poate funcționa modelul de
dezvoltare Open Source -- chiar și pentru sarcini complexe precum construirea
și întreținerea unui sistem de operare complet.

Caracteristica ce distinge Debian de celelalte distribuții Linux este sistemul
său de gestionare al pachetelor. Aceste instrumente, oferă administratorului
unui sistem Debian, controlul complet asupra pachetelor instalate pe acel
sistem, inclusiv abilitatea de a instala un singur pachet, sau de a actualiza
complet întregul sistem de operare. Pachetele individuale pot fi, de asemenea,
protejate împotriva actualizării. Puteți chiar comunica sistemului de
gestionare a pachetelor informații în legătură cu programe pe care le-ați
compilat și ce dependențe îndeplinesc.

Pentru a vă proteja sistemul de "cai troieni" și alte programe malițioase,
serverele Debian verifică dacă pachetele publicate provin de la proprii
responsabili Debian. Responsabilii de pachete au o grijă foarte mare să-și
configureze pachetele într-o manieră sigură. Atunci când apar probleme de
securitate în pachetele livrate, versiuni reparate apar, de obicei, foarte
repede. Cu opțiunile de actualizare simple ale Debian, pachetele corectate pot
fi descărcate și instalate automat prin intermediul Internetului.

Metoda principală, și cea mai bună, de a primi suport pentru sistemul
dumneavoastră Debian GNU/Linux și de a comunica cu dezvoltatorii Debian, este
prin intermediul listelor de discuții care sunt întreținute de proiectul Debian
(existând mai mult de 327 la momentul scrierii acestui document). Cel mai ușor
mod de a vă înscrie pe una sau mai multe dintre aceste liste, este de a vizita
pagina de înscrieri la listele de discuții Debian și de a completa formularul
pe care-l veți găsi acolo.

1.4. Ce este programul de instalare Debian?

Programul de instalare Debian, cunoscut și sub numele de "d-i", este programul
pentru a instala un sistem Debian funcțional de bază. Este acceptată o gamă
largă de echipamente electronice, cum ar fi dispozitive încorporate, laptopuri,
calculatoare de birou și servere și este oferit un set mare de software liber
pentru mai multe scopuri.

Instalarea se realizează răspunzând la o serie de întrebări de bază. De
asemenea, sunt disponibile un "mod expert" care permite controlul fiecărui
aspect al instalării și o funcție avansată pentru a efectua instalări automate.
Sistemul instalat poate fi utilizat ca atare sau personalizat ulterior.
Instalarea poate fi efectuată dintr-o multitudine de surse: memorii sau alte
dispozitive de stocare USB, CD/DVD/Blu-Ray sau din rețea. Programul de
instalare furnizează instalări localizate (tradus și cu configurări regionale
adecvate) în peste 80 de limbi.

Programul de instalare își are originea în proiectul "boot-floppies" și a fost
menționat pentru prima dată de Joey Hess în 2000. De atunci, sistemul de
instalare a fost dezvoltat continuu de către voluntari, îmbunătățindu-l și
adăugându-i mai multe funcții.

Mai multe informații pot fi găsite în pagina programului de instalare Debian,
în pagina Wiki a programului de instalare și în lista de discuții debian-boot.

1.5. Cum obțineți Debian

Pentru mai multe informații legate de felul în care se poate descărca Debian
GNU/Linux din Internet sau de la cine se poate cumpăra suporturi media oficiale
Debian, consultați pagina de distribuție. Lista oglinzilor Debian conține o
serie completă de oglinzi Debian oficiale, astfel încât să puteți găsii cu
ușurință pe cea mai apropiată.

Debian poate fi actualizat după instalare, foarte ușor. Procedura de instalare
vă va ajuta să configurați sistemul astfel încât să puteți să faceți
actualizările, la terminarea instalării, dacă este nevoie.

1.6. Cum obțineți cea mai recentă versiune a acestui document

Acest document este revizuit în mod constant. Asigurați-vă că verificați
paginile Debian 12 pentru orice informații de ultimă oră despre versiunea 12 a
sistemului Debian GNU/Linux. Versiunile actualizate ale acestui manual de
instalare sunt disponibile și pe paginile oficiale ale Manualului de instalare.

1.7. Organizarea acestui document

Acest document este menit să servească drept manual pentru acele persoane ce
utilizează Debian pentru prima dată. Încearcă să facă cât mai puține
presupuneri în legătură cu nivelul dumneavoastră de cunoștințe. Cu toate
acestea, presupunem că aveți o idee generală despre felul în care funcționează
componentele din calculatorul dumneavoastră.

Utilizatorii experimentați pot găsi, de asemenea, informații de referință
interesante în acest document, inclusiv dimensiunile minime de instalare,
detalii legate de componentele recunoscute de sistemul de instalare Debian și
compatibile cu acesta ș.a.m.d. Încurajăm utilizatorii experimentați să
răsfoiască în voie acest document.

În general, acest manual este dispus într-o manieră liniară, ghidându-vă prin
procesul de instalare, de la început până la sfârșit. Iată pașii necesari
pentru a instala Debian GNU/Linux și secțiunile acestui document care se
corelează cu fiecare pas:

 1. Determinați dacă componentele calculatorului dvs. îndeplinesc condițiile
    necesare pentru a folosi sistemul de instalare, în Cap. 2, Cerințele
    sistemului de operare.

 2. Faceți o copie de rezervă a sistemului, planificați și configurați, în caz
    că este nevoie, componentele, înainte de a instala Debian, așa cum se
    indică în Cap. 3, Înainte de a instala Debian GNU/Linux. Dacă pregătiți un
    sistem cu mai multe sisteme de operare, probabil că va trebui să creați
    spațiu partiționabil pe discul dur(hdd)/solid(ssd) pentru a fi folosit de
    Debian.

 3. În Cap. 4, Obținerea unui mediu de instalare a sistemului, veți obține
    fișierele necesare instalării, conform cu metoda dumneavoastră de
    instalare.

 4. Următorul Cap. 5, Pornirea sistemului de instalare descrie pornirea
    sistemului de instalare. În acest capitol se comentează, de asemenea,
    procedurile de depanare în cazul în care aveți probleme cu acest pas.

 5. Efectuarea propriu-zisă a instalării, conform cu Cap. 6, Utilizarea
    programului de instalare Debian. Acest lucru implică alegerea limbii,
    configurarea modulelor controlorilor dispozitivelor periferice,
    configurarea conexiunii la rețea, astfel încât restul fișierelor de
    instalare să poată fi obținute direct de la un server Debian (dacă nu
    instalați de la un set de imagini de instalare de CD/DVD), partiționarea
    discurilor hdd/ssd și instalarea sistemului de bază, apoi selectarea și
    instalarea sarcinilor de instalare a obiectivelor predefinite, precum:
    "Server Web", "Server de fișiere", "Server de imprimare", diverse "Medii
    grafice de birou" ca: CDE, Gnome, LXDE, LXQt, Plasma, XFCE; câteva
    informații de bază în legătură cu configurarea partițiilor pentru sistemul
    dumneavoastră Debian sunt prezente în Anexa C, Partiționarea pentru Debian.

 6. Pornirea în sistemul de bază proaspăt instalat, de la Cap. 7, Pornirea în
    noul dumneavoastră sistem Debian.

Odată instalat sistemul dumneavoastră, puteți citi Cap. 8, Pașii următori și
unde să mergeți de aici. Acest capitol explică unde trebuie să căutați mai
multe informații legate de Unix și de Debian, și cum să înlocuiți nucleul.

În cele din urmă, informații despre acest document și cum să contribuiți la el
pot fi găsite în Anexa E, Informații administrative.

1.8. Despre drepturi de autor și licențe de software

Suntem siguri că ați citit unele dintre licențele care vin cu majoritatea
programelor comerciale -- de obicei spun că puteți folosi doar o copie a
programului pe un singur calculator. Licența acestui sistem nu este deloc așa.
Vă încurajăm să puneți o copie pe fiecare dintre calculatoarele din școala
dvs., sau de la locul dvs. de muncă. Împrumutați mediul dvs. de instalare
prietenilor dvs. și ajutați-i să instaleze sistemul pe calculatoarele lor!
Puteți face chiar mii de copii și să le vindeți -- cu câteva restricții.
Libertatea, de a instala și folosi sistemul vine direct din faptul că Debian
este bazat pe software liber.

Faptul că este numit liber nu înseamnă că software-ul nu este acoperit de
drepturi de autor, și nici nu înseamnă că suporturile media care-l conțin
trebuie să fie distribuite gratis. Software-ul liber, în parte, înseamnă că
licențele individuale ale programelor nu vă obligă să plătiți pentru
privilegiul de a distribui sau folosi acele programe. Software liber înseamnă
nu numai că oricine poate extinde, adapta și modifica software-ul, dar și că
oricine are voie să distribuie rezultatele muncii proprii.

Notă

Proiectul Debian, ca o concesie pragmatică în favoarea utilizatorilor săi, face
disponibile și câteva pachete care nu respectă criteriile noastre de libertate.
Aceste pachete nu fac, totuși, parte din distribuția oficială și sunt
disponibile numai din zonele contrib sau non-free ale oglinzilor Debian sau pe
CD/DVD-uri de la terți; a se vedea Răspunsurile la întrebările frecvente legate
de Debian (Debian FAQ), în secțiunea "Arhivele FTP ale Debian", pentru mai
multe informații legate de aranjamentul și conținutul arhivelor.

Multe din programele din sistem sunt licențiate sub Licența Publică Generală 
GNU, căreia i se spune adesea "GPL". Această licență (GPL) cere să faceți
disponibil codul sursă al programelor, ori de câte ori distribuiți o copie
binară a programului; această dispoziție a licenței asigură faptul că orice
utilizator va putea modifica programul. Datorită acestei dispoziții, codul
sursă^[1] pentru toate aceste programe este disponibil în sistemul Debian.

Există mai multe alte forme de declarații de drepturi de autor și licențe
software utilizate în programele din Debian. Puteți găsi drepturile de autor și
licențele pentru fiecare pachet instalat în sistemul dumneavoastră dacă vă
uitați în fișierul /usr/share/doc/nume-pachet/copyright , odată ce ați instalat
un pachet în sistemul dumneavoastră.

Pentru mai multe informații legate de licențe și felul în care Debian determină
dacă software-ul e îndeajuns de liber pentru a fi inclus în distribuția
principală, a se vedea Ghidul Debian pentru software-ul liber.

Cea mai importantă notă juridică este că acest software vine fără nici un fel
de garanție. Programatorii care au creat acest software au făcut acest lucru
spre beneficiul comunității. Nu se oferă nici o garanție legată de potrivirea
software-ului cu vreun scop dat. Totuși, din moment ce software-ul e liber,
puteți să-l modificați astfel încât să fie potrivit pentru propriile
dumneavoastră nevoi -- și să vă bucurați de schimbările făcute de alții care au
extins software-ul în acest mod.


━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━

^[1] Pentru informații legate de modul în care puteți găsi, despacheta și
construi pachete binare din pachetele sursă Debian, consultați Răspunsurile la
întrebările frecvente despre Debian, în secțiunea "Bazele sistemului de
gestionare al pachetelor Debian".

Cap. 2. Cerințele sistemului de operare

Cuprins

2.1. Componente electronice compatibile (plăci și dispozitive)

    2.1.1. Arhitecturi compatibile
    2.1.2. Tipuri de mașini zSeries și System z
    2.1.3. PAV și HyperPAV
    2.1.4. Procesoare multiple
    2.1.5. Plăci de conectare la rețea
    2.1.6. Periferice și alte dispozitive

2.2. Medii de instalare

    2.2.1. Rețeaua
    2.2.2. Discul dur sau solid hdd/ssd
    2.2.3. Sistem Un*x sau GNU
    2.2.4. Sisteme de stocare acceptate

2.3. Cerințe de memorie și spațiu pe disc

Această secțiune conține informații despre componentele electronice (plăci și
dispozitive) de care aveți nevoie pentru a începe cu Debian. Veți găsi, de
asemenea, trimiteri către informații suplimentare despre componentele
electronice compatibile cu GNU și Linux.

2.1. Componente electronice compatibile (plăci și dispozitive)

Debian nu impune cerințe de componente electronice (plăci și dispozitive)
dincolo de cerințele nucleului Linux sau kFreeBSD și ale setului de instrumente
GNU. Prin urmare, orice arhitectură sau platformă la care au fost adaptate
nucleul Linux sau kFreeBSD, libc, gcc etc. și pentru care o adaptare Debian
există, poate rula Debian. Vă rugăm să consultați paginile de adaptări de la
https://www.debian.org/ports/s390/ pentru mai multe detalii despre S/390
sisteme de arhitectură care au fost testate cu Debian GNU/Linux.

În loc să încerce să descrie toate configurațiile de componente electronice
diferite care sunt compatibile cu S/390, această secțiune conține informații
generale și indicații către unde pot fi găsite informații suplimentare.

2.1.1. Arhitecturi compatibile

Debian GNU/Linux 12 funcționează pe 9 arhitecturi principale și mai multe
variante ale fiecărei arhitecturi cunoscute sub numele de "savori".

┌───────────────┬─────────┬────────────────────────────────────────┬──────────┐
│  Arhitectura  │Denumirea│             Subarhitectura             │ Savoare  │
│               │în Debian│                                        │          │
├───────────────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼──────────┤
│AMD64 și Intel │amd64    │                                        │          │
│64             │         │                                        │          │
├───────────────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼──────────┤
│               │         │mașini x86 implicite                    │varianta  │
│Bazată pe Intel│i386     │                                        │implicită │
│x86            │         ├────────────────────────────────────────┼──────────┤
│               │         │numai domenii Xen PV                    │xen       │
├───────────────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ARM            │armel    │Marvell Kirkwood și Orion               │marvell   │
├───────────────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ARM cu         │armhf    │multiplatformă                          │armmp     │
│componente FPU │         │                                        │          │
├───────────────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ARM pe 64 de   │arm64    │                                        │          │
│biți           │         │                                        │          │
├───────────────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼──────────┤
│               │         │MIPS Malta                              │5kc-malta │
│MIPS pe 64 de  │         ├────────────────────────────────────────┼──────────┤
│biți           │mips64el │Cavium Octeon                           │octeon    │
│(little-endian)│         ├────────────────────────────────────────┼──────────┤
│               │         │Loongson 3                              │loongson-3│
├───────────────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼──────────┤
│               │         │MIPS Malta                              │4kc-malta │
│MIPS pe 32 de  │         ├────────────────────────────────────────┼──────────┤
│biți           │mipsel   │Cavium Octeon                           │octeon    │
│(little-endian)│         ├────────────────────────────────────────┼──────────┤
│               │         │Loongson 3                              │loongson-3│
├───────────────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼──────────┤
│Power Systems  │ppc64el  │mașini IBM POWER8 sau mai noi           │          │
├───────────────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼──────────┤
│IBM S/390 pe 64│         │IPL de la VM-reader (lectorul de mașină │          │
│de biți        │s390x    │virtuală) și DASD (accesul direct la    │generic   │
│               │         │dispozitivul de stocare)                │          │
└───────────────┴─────────┴────────────────────────────────────────┴──────────┘

Acest document acoperă instalarea pentru arhitectura S/390 folosind nucleul 
Linux. Dacă căutați informații despre oricare dintre celelalte arhitecturi
compatibile cu Debian, aruncați o privire la paginile Adaptările de Debian.

2.1.2. Tipuri de mașini zSeries și System z

Tipul minim de procesor z/Architecture necesar este z196. Cele mai recente
informații despre suportul IBM Linux pot fi găsite la Linux pe Sistem z® pagină
pe developerWorks.

2.1.3. PAV și HyperPAV

PAV și HyperPAV sunt pe deplin compatibile, funcția "multipathing" nu este
necesară pentru a profita de aceste caracteristici ale sistemului de stocare.
Asigurați-vă de-a configura dispozitivele în timpul selectării dispozitivelori
DASD. Dispozitivele alias nu vor fi oferite nici pentru formatare, partiționare
sau utilizare directă.

2.1.4. Procesoare multiple

Suportul pentru multiprocesoare -- numit și multiprocesare simetrică "symmetric
multiprocessing" sau SMP -- este disponibil pentru această arhitectură.
Prezența a mai multor procesoare într-un singur calculator a fost inițial doar
o caracteristică pentru sistemele de servere de înalt nivel, dar a devenit
comună în ultimii ani aproape peste tot odată cu introducerea așa-numitelor
procesoare multi-nucleu "multi-core". Acestea conțin două sau mai multe unități
de procesor, numite nuclee "cores", într-un singur cip fizic.

Imaginea nucleului standard al Debian 12 a fost compilată cu suport SMP. De
asemenea, se poate utiliza fără probleme pe sisteme non-SMP.

2.1.5. Plăci de conectare la rețea

Aproape orice placă de interfață de rețea (Network Interface Card: NIC)
acceptată de nucleul Linux ar trebui să fie acceptată și de sistemul de
instalare; controlorii ar trebui să fie în mod normal încărcați automat.

Lista dispozitivelor de rețea compatibile este:

  • Canal la canal (Channel to Channel: CTC) și conexiune ESCON (reală sau
    emulată)

  • OSA-2 Token Ring/Ethernet și OSA-Express Fast Ethernet (non-QDIO)

  • OSA-Express în modul QDIO, HiperSockets și Guest-LANs

2.1.6. Periferice și alte dispozitive

Instalările pachetelor de pe XPRAM și bandă magnetică nu sunt acceptate de
acest sistem. Toate pachetele pe care doriți să le instalați trebuie să fie
disponibile pe un dispozitiv de stocare cu acces direct (Direct-Access Storage
Device: DASD) sau prin rețea folosind NFS, HTTP sau FTP.

2.2. Medii de instalare

Această secțiune vă va ajuta să determinați ce tipuri diferite de media puteți
utiliza pentru a instala Debian. Există un întreg capitol dedicat media,
Cap. 4, Obținerea unui mediu de instalare a sistemului, care enumeră avantajele
și dezavantajele fiecărui tip de media. Poate doriți să reveniți la această
pagină după ce ajungeți la acea secțiune.

2.2.1. Rețeaua

Rețeaua poate fi utilizată în timpul instalării pentru a prelua fișierele
necesare instalării. Dacă rețeaua este utilizată sau nu depinde de metoda de
instalare pe care o alegeți și de răspunsurile dumneavoastră la anumite
întrebări care vor fi puse în timpul instalării. Sistemul de instalare acceptă
majoritatea tipurilor de conexiuni de rețea (inclusiv PPPoE, dar nu ISDN sau
PPP), fie prin HTTP, fie prin FTP. După finalizarea instalării, vă puteți
configura, de asemenea, sistemul pentru a utiliza ISDN și PPP.

2.2.2. Discul dur sau solid hdd/ssd

Pornirea sistemului de instalare direct de pe un disc dur sau solid este o altă
opțiune pentru multe arhitecturi. Acest lucru va necesita un alt sistem de
operare pentru a încărca programul de instalare pe discul respectiv. Această
metodă este recomandată numai pentru cazuri speciale când nu este disponibilă
nicio altă metodă de instalare.

2.2.3. Sistem Un*x sau GNU

Dacă rulați un alt sistem asemănător Unix, îl puteți folosi pentru a instala
Debian GNU/Linux fără a utiliza debian-installer descris în restul acestui
manual. Acest tip de instalare poate fi util pentru utilizatorii cu componente
și/sau dispozitive altfel neacceptate sau pe gazde care nu își pot permite
timpi de nefuncționare. Dacă sunteți interesat de această tehnică, treceți la
Secțiune D.3, "Instalarea Debian GNU/Linux dintr-un sistem Unix/Linux". Această
metodă de instalare este recomandată numai utilizatorilor avansați atunci când
nu este disponibilă nicio altă metodă de instalare.

2.2.4. Sisteme de stocare acceptate

Programul de instalare Debian conține un nucleu care este construit pentru a
maximiza numărul de sisteme pe care rulează.

Sistemele IDE sunt de asemenea acceptate.

Orice sistem de stocare acceptat de nucleul Linux este, de asemenea, acceptat
de sistemul de pornire. Aceasta înseamnă că DASD-urile FBA și ECKD sunt
acceptate cu vechiul format de disc Linux (ldl) și cu noul format comun de disc
S/390 (cdl).

2.3. Cerințe de memorie și spațiu pe disc

Trebuie să aveți cel puțin 44MB de memorie și 1160MB de spațiu pe discul dur/
solid pentru a efectua o instalare normală. Rețineți că acestea sunt numere
destul de minime. Pentru cifre mai realiste, consultați Secțiune 3.4,
"Îndeplinirea cerințelor minime de către componente și dispozitive".

În mod normal, programul de instalare activează automat trucurile de
economisire a memoriei pentru a putea rula pe un astfel de sistem cu memorie
redusă, dar pe arhitecturile care sunt mai puțin testate este posibil să nu
facă acest lucru. Cu toate acestea, poate fi activat manual prin adăugarea
parametrului de pornire lowmem=1 sau chiar lowmem=2 (consultați, de asemenea,
Secțiune 6.3.1.1, "Verificarea memoriei disponibile / modul cantitate redusă de
memorie" și Secțiune 5.2.1, "Parametrii programului de instalare Debian").

Avertisment

Pe arhitectura s390x nivelurile "lowmem" nu au fost testate, așa că detectarea
automată este probabil învechită și, astfel, probabil că trebuie să pasați
parametrul de pornire pentru "lowmem" dacă sistemul dumneavoastră are puțină
memorie.

Instalarea pe sisteme cu mai puțină memorie sau spațiu pe disc disponibil, este
posibilă, dar este recomandată doar utilizatorilor experimentați.

Cap. 3. ÃŽnainte de a instala Debian GNU/Linux

Cuprins

3.1. Prezentare generală a procesului de instalare
3.2. Faceți o copie de rezervă a datelor existente!
3.3. Informații de care veți avea nevoie

    3.3.1. Documentație
    3.3.2. Găsirea surselor de informații privind componentele și dispozitivele
    3.3.3. Compatibilitate componente și dispozitive
    3.3.4. Configurarea rețelei

3.4. Îndeplinirea cerințelor minime de către componente și dispozitive
3.5. Pre-partiționare pentru sisteme multi-pornire
3.6. Configurarea componentelor, dispozitivelor și a sistemului de operare
    înainte de instalare

    3.6.1. Configurarea BIOS-ului
    3.6.2. Instalări native și LPAR
    3.6.3. Instalare ca invitat VM
    3.6.4. Configurarea unui server de instalare

Acest capitol tratează pregătirea pentru instalarea Debian chiar înainte de a
porni programul de instalare. Aceasta include realizarea de copii de rezervă a
datelor, colectarea de informații despre componentele și dispozitivele dvs. și
localizarea oricăror informații necesare.

3.1. Prezentare generală a procesului de instalare

În primul rând, doar o notă despre reinstalări. Cu Debian, o circumstanță care
va necesita o reinstalare completă a sistemului este foarte rară; poate că
defecțiunea mecanică a discului dur "hdd" ar fi cazul cel mai frecvent.

Multe sisteme de operare obișnuite pot necesita să fie efectuată o instalare
completă atunci când au loc defecțiuni critice sau pentru actualizări la noi
versiuni ale sistemului de operare. Chiar dacă nu este necesară o instalare
complet nouă, de multe ori programele pe care le utilizați trebuie să fie
reinstalate pentru a funcționa corect în noul sistem de operare.

Sub Debian GNU/Linux, este mult mai probabil ca sistemul de operare să poată fi
reparat în loc de-a fi înlocuit dacă lucrurile merg prost. Actualizările nu
necesită niciodată o instalare totală; puteți oricând să faceți actualizarea
asupra sistemului deja instalat. Iar programele sunt aproape întotdeauna
compatibile cu versiunile succesive ale sistemului de operare. Dacă o nouă
versiune de program necesită o bibliotecă mai nouă sau un nou program ca
dependență, sistemul de gestionare al pachetelor Debian se asigură ca tot
software-ul necesar să fie automat identificat și instalat. Ideea este că s-a
depus mult efort pentru a evita necesitatea reinstalării, așa că gândiți-vă la
aceasta ca fiind ultima opțiune. Programul de instalare nu este proiectat să
reinstaleze peste un sistem existent.

Iată "o foaie de parcurs" pentru pașii pe care îi veți parcurge în timpul
procesului de instalare.

 1. Faceți o copie de rezervă a oricăror date sau documente existente pe discul
    dur/solid pe care intenționați să instalați sistemul de operare.

 2. Adunați informații despre calculatorul dumneavoastră și orice documentație
    necesară, înainte de a începe instalarea.

 3. Creați spațiu ce poate fi partiționat, pentru Debian, pe discul dur/solid
    pe care intenționați să efectuați instalarea.

 4. Localizați și/sau descărcați programul de instalare și orice controlor
    specializat sau fișiere firmware de care mașina dumneavoastră. are nevoie.

 5. Configurați dispozitivele de pornire, cum ar fi CD-uri/DVD-uri/stick-uri
    USB sau furnizați o infrastructură de pornire în rețea de pe care să poată
    porni programul de instalare.

 6. Porniți sistemul de instalare.

 7. Configurați o interfață de rețea.

 8. Deschideți o conexiune ssh către noul sistem.

 9. Atașați unul sau mai multe dispozitive de stocare cu acces direct (Direct
    Access Storage Devices: DASDs).

10. Creați și montați partițiile pe care Debian va fi instalat.

11. Urmăriți descărcarea/instalarea/configurarea automată a sistemului de bază.

12. Selectați și instalați software adițional.

13. Instalați un încărcător de pornire care poate porni Debian GNU/Linux și/sau
    sistemul dumneavoastră. existent.

14. Încărcați pentru prima dată sistemul nou instalat.

Dacă aveți probleme în timpul instalării, cunoașterea pachetelor implicate în
fiecare pas, poate ajuta la rezolvarea problemelor care pot apărea în timpul
instalării. Iată actorii principali din această "dramă" numită instalare:

Programul de instalare, debian-installer, este tema principală a acestui
manual. Detectează componentele și dispozitivele și încarcă controlorii
adecvați, folosește dhcp-client pentru a configura conexiunea la rețea, rulează
debootstrap pentru a instala pachetele de bază ale sistemului și rulează
tasksel pentru a vă permite să instalați anumite programe suplimentare. Mulți
mai mulți actori joacă roluri mai mici în acest proces, dar debian-installer
își încheie sarcina când încărcați noul sistem pentru prima dată.

Pentru a adapta sistemul la nevoile dumneavoastră, tasksel vă permite să
alegeți pentru a le instala, diverse pachete predefinite de software, cum ar fi
un server Web sau un mediu de Birou.

O opțiune importantă în timpul instalării este dacă se instalează sau nu un
mediu de birou grafic, constând din sistemul X Window și unul dintre mediile de
birou grafice disponibile. Dacă alegeți să nu selectați sarcina "Mediu de birou
", veți avea doar un sistem relativ simplu, bazat pe linia de comandă.
Instalarea sarcinii pentru mediul de birou este opțională deoarece, în raport
cu un sistem numai în modul text, necesită o cantitate relativ mare de spațiu
pe disc și pentru că multe sisteme Debian GNU/Linux sunt servere care nu au
nevoie de o interfață grafică cu utilizatorul pentru a-și face treaba.

3.2. Faceți o copie de rezervă a datelor existente!

Înainte de a începe, asigurați-vă că faceți copii de rezervă pentru fiecare
fișier care se află acum pe sistemul dvs. Dacă aceasta este prima dată când un
sistem de operare non-nativ va fi instalat în calculatorul dvs., este foarte
probabil că va trebui să re-partiționați discul pentru a face loc pentru Debian
GNU/Linux. De fiecare dată când partiționați discul, riscați să pierdeți tot ce
se află pe disc, indiferent de programul pe care îl utilizați pentru a face
acest lucru. Programele utilizate în instalarea Debian GNU/Linux sunt destul de
fiabile și majoritatea au văzut ani de utilizare; dar sunt și destul de
puternice și o mișcare falsă poate avea consecințe nefaste. Chiar și după ce
ați făcut copii de rezervă, aveți grijă și gândiți-vă la răspunsurile și
acțiunile dvs. Două minute de gândire pot economisi ore de muncă inutilă.

Dacă creați un sistem de pornire cu mai multe sisteme de operare, asigurați-vă
că aveți mediile de distribuție ale oricăror alte sisteme de operare existente
la îndemână. Chiar dacă în mod normal acest lucru nu este necesar, ar putea
exista situații în care vi se poate cere să reinstalați încărcătorul de pornire
al sistemului de operare pentru a porni sistemul sau, în cel mai rău caz, chiar
trebuie să reinstalați întregul sistem de operare și să restaurați copia de
rezervă făcută anterior.

3.3. Informații de care veți avea nevoie

3.3.1. Documentație

3.3.1.1. Manual de instalare

Documentul pe care îl citiți acum, care este versiunea oficială a Ghidului de
instalare pentru versiunea bookworm a Debian; disponibil în diverse formate și
traduceri.

3.3.1.2. Documentație componente și dispozitive

Conține adesea informații utile despre configurarea sau utilizarea
componentelor și a dispozitivelor.

3.3.1.3. Referințe despre componente și dispozitive pentru S/390

Documentația secvenței de pornire specifice S/390, a comenzilor și
controlorilor de dispozitiv (de exemplu, DASD, XPRAM, Console, OSA,
HiperSockets și interacțiunea z/VM)

  • Controlori de dispozitiv, caracteristici și comenzi (nucleul Linux
    versiunea 3.2)

Cartea "Redbook IBM" care descrie modul în care Linux poate fi combinat cu z/VM
pe zSeries și componente S/390.

  • Linux pentru S/390

Cartea "Redbook IBM" care descrie distribuțiile Linux disponibile pentru
mainframe. Nu are niciun capitol despre Debian dar conceptele de bază de
instalare sunt aceleași în toate distribuțiile bazate pe S/390.

  • Linux pentru IBM eServer zSeries și S/390: Distribuții

3.3.2. Găsirea surselor de informații privind componentele și dispozitivele

ÃŽn multe cazuri, programul de instalare va putea detecta automat le
dumneavoastră. Dar, pentru a fi pregătiți, vă recomandăm să vă familiarizați cu
acestea înainte de instalare.

Informațiile despre componente și dispozitive pot fi culese din următoarele
surse:

  • Manualele care vin cu fiecare componentă și dispozitiv.

  • Ecranele de configurare BIOS/UEFI ale calculatorului. Puteți vizualiza
    aceste ecrane când porniți calculatorul apăsând o combinație de taste.
    Verificați manualul pentru afla combinația. Adesea, este tasta Del sau F2,
    dar unii producători folosesc alte taste sau combinații de taste. De
    obicei, la pornirea calculatorului, va apărea un mesaj care indică ce tastă
    trebuie apăsată pentru a intra în ecranul de configurare.

  • Carcasele și cutiile pentru fiecare componentă și dispozitiv.

  • Comenzi de sistem sau instrumente dintr-un alt sistem de operare, inclusiv
    cadrele de afișare managerului de fișiere. Această sursă este utilă în
    special pentru informații despre memoria RAM și cantitatea de spațiu din
    disc.

  • Administratorul dumneavoastră de sistem sau furnizorul de servicii de
    Internet. Aceste surse vă pot spune valorile parametrilor de care aveți
    nevoie pentru a vă configura rețeaua și e-mailul.

Tabel 3.1. Informații despre componente și dispozitive utile pentru o instalare

┌──────────────────────┬───────────────────────────────────────────────┐
│Componente/dispozitive│   Informații de care ați putea avea nevoie    │
├──────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤
│                      │Numărul de dispozitive.                        │
│DASD                  ├───────────────────────────────────────────────┤
│                      │Spațiul liber disponibil.                      │
├──────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤
│                      │Tipul adaptorului.                             │
│                      ├───────────────────────────────────────────────┤
│Rețeaua               │Numărul de dispozitive.                        │
│                      ├───────────────────────────────────────────────┤
│                      │Numărul adaptorului relativ pentru plăcile OSA.│
└──────────────────────┴───────────────────────────────────────────────┘


3.3.3. Compatibilitate componente și dispozitive

Multe produse funcționează fără probleme cu Linux. În plus, suportul pentru
componente și dispozitive în Linux se îmbunătățește zilnic. Cu toate acestea,
Linux încă nu rulează atât de multe tipuri diferite de componente și
dispozitive ca unele sisteme de operare.

Controlorii din Linux, în cele mai multe cazuri, nu sunt scriși pentru un
anumit "produs" sau "marcă" de la un anumit producător, ci pentru o anumită
piesă/chipset. Multe produse/mărci aparent diferite se bazează pe aceeași
schemă electronică; nu este neobișnuit ca producătorii de cipuri să furnizeze
așa-numitele "proiecte de referință" pentru produse bazate pe cipurile lor,
care sunt apoi utilizate de mai mulți producători diferiți de dispozitive și
vândute sub o mulțime de nume diferite de produse sau mărci.

Acest lucru are avantaje și dezavantaje. Un avantaj este că un controlor pentru
un chipset funcționează cu o mulțime de produse diferite de la diferiți
producători, atâta timp cât produsul lor se bazează pe același chipset.
Dezavantajul este că nu este întotdeauna ușor să vezi ce chipset real este
folosit într-un anumit produs/marcă. Din păcate, uneori, producătorii de
dispozitive schimbă piesa centrală a produsului lor fără a schimba numele
produsului sau cel puțin numărul versiunii produsului, astfel încât, atunci
când aveți două articole cu aceeași marcă/nume de produs cumpărate în momente
diferite, acestea pot fi uneori bazate pe două produse diferite. chipset-uri
și, prin urmare, utilizați doi controlori diferiți sau este posibil să nu
existe niciun controlor pentru unul dintre ele.

Pentru dispozitivele USB și plăcile PCI/PCI-Express/ExpressCard, o modalitate
bună de a afla pe ce chipset se bazează este să vă uitați la ID-urile lor.
Toate dispozitivele USB și plăcile PCI/PCI-Express/ExpressCard au așa-numitele
ID-uri de "fabricant" și "produs", iar combinația acestor două este de obicei
aceeași pentru orice produs bazat pe același chipset.

ÃŽn sistemele Linux, aceste ID-uri pot fi citite cu comanda lsusb pentru
dispozitivele USB și cu comanda lspci -nn pentru plăcille PCI/PCI-Express/
ExpressCard. ID-urile fabricantului și ale produsului sunt de obicei date sub
formă de două numere hexazecimale, separate prin două puncte, cum ar fi "
1d6b:0001".

Un exemplu pentru ieșirea comenzii lsusb: "Bus 001 Device 001: ID 1d6b:0002
Linux Foundation 2.0 root hub", în care 1d6b este ID-ul fabricantului și 0002
este ID-ul produsului.

Un exemplu pentru ieșirea comenzii lspci -nn pentru o placă Ethernet: "03:00.0
Ethernet controller [0200]: Realtek Semiconductor Co., Ltd. RTL8111/8168B PCI
Express Gigabit Ethernet controller [10ec:8168] (rev 06)". ID-urile sunt date
în parantezele drepte din dreapta, adică aici 10ec este ID-ul fabricantului și
8168 este ID-ul produsului.

Ca un alt exemplu, o placă grafică ar putea oferi următoarea ieșire: "04:00.0
VGA compatible controller [0300]: Advanced Micro Devices [AMD] nee ATI RV710
[Radeon HD 4350] [1002:954f]".

În sistemele Windows, ID-urile unui dispozitiv pot fi găsite în administratorul
de dispozitive Windows în fila "detalii", unde ID-ul fabricantului este
prefixat cu VEN_ și ID-ul produsului este prefixat cu DEV_. În sistemele
Windows 7, trebuie să selectați proprietatea "Hardware IDs" din fila de detalii
a managerului de dispozitive pentru a vedea de fapt ID-urile, deoarece acestea
nu sunt afișate implicit.

O căutare în Internet cu ID-ul fabricantului/produsului, "Linux" și "controlor
(driver)" ca termeni de căutare, oferă deseori informații privind starea
suportului controlorului pentru un anumit chipset. Dacă o căutare pentru ID-ul
fabricantului/produsului nu dă rezultate utilizabile, o căutare a numelor de
cod ale cipului, care sunt adesea furnizate de comenzile «lsusb» și «lspci» ("
RTL8111"/"RTL8168B" în exemplul plăcii de rețea și "RV710" în exemplul plăcii
grafice), poate ajuta.

3.3.3.1. Testarea compatibilității componentelor și dispozitivelor cu un sistem
"Live"

Debian GNU/Linux este disponibil și ca așa-numit "sistem "live" (rulează "pe
viu" fără necesitatea de-a fi instalat)" pentru anumite arhitecturi. Un sistem
"live" este un sistem preconfigurat, gata de utilizare, într-un format
comprimat, care poate fi pornit și utilizat de pe un mediu de citire, cum ar fi
un CD sau DVD. Folosirea lui în mod implicit nu creează nicio modificare
permanentă pe calculator. Puteți modifica configurările utilizatorului și
puteți instala programe suplimentare din sistemul "live", dar toate acestea se
întâmplă doar în memoria RAM a calculatorului, adică dacă opriți calculatorul
și porniți din nou sistemul "live", totul este reinițiat la valorile implicite.
Dacă vreți să vedeți dacă componentele și dispozitivele ce le aveți au suport
în Debian GNU/Linux, cel mai simplu mod este să rulați un sistem Debian "live"
pe acel calculator, și încercați-l.

Există câteva limitări în utilizarea unui sistem "live". Prima este că,
deoarece toate modificările pe care le faceți în cadrul sistemului "live"
trebuie să fie păstrate în memoria RAM a calculatorului dvs., aceasta
funcționează numai pe sistemele cu suficientă memorie RAM pentru a face acest
lucru, astfel încât instalarea de pachete software mari, suplimentare poate
eșua din cauza constrângerilor de memorie. O altă limitare în ceea ce privește
testarea compatibilității componentelor și dispozitivelor este că sistemul
"live" oficial al Debian GNU/Linux conține doar componente libere, adică nu
sunt incluse fișiere de firmware care nu sunt libere. Desigur, astfel de
pachete non-libere "non-free" pot fi instalate manual în sistem, dar nu există
o detectare automată a fișierelor firmware necesare, cum ar fi în
debian-installer, așa că instalarea componentelor non-libere trebuie făcută
manual dacă este necesar.

Informații despre variantele disponibile ale imaginilor "live" de Debian pot fi
găsite în pagina web "Debian Live Images".

3.3.4. Configurarea rețelei

Dacă calculatorul dumneavoastră este conectat la o rețea fixă (adică o
conexiune Ethernet sau echivalentă, nu o conexiune dialup/PPP) care este
administrată de altcineva, va trebui să întrebați administratorul de sistem al
rețelei dumneavoastre pentru aceste informații:

  • Numele calculatorului în rețea (s-ar putea să puteți decide acest lucru pe
    cont propriu).

  • Numele său de domeniu.

  • Adresa IP a calculatorului.

  • Masca de rețea de utilizat.

  • Adresa IP a pasarelei (numită și "poartă de acces") implicite prin care se
    face direcționarea traficului de date, dacă rețeaua dumneavoastră are o
    pasarelă.

  • Sistemul din rețeaua dvs. pe care ar trebui să-l utilizați ca server de
    nume de domenii ("Domain Name Service": DNS).

Dacă rețeaua la care sunteți conectat folosește protocolul de configurare
dinamică a gazdei ("Dynamic Host Configuration Protocol": DHCP) pentru
configurarea parametrilor de rețea, nu aveți nevoie de aceste informații
deoarece serverul DHCP le va furniza direct calculatorului dumneavoastră în
timpul procesului de instalare.

Dacă aveți acces la Internet prin DSL sau modem prin cablu (adică printr-o
rețea de televiziune prin cablu) și aveți un router (deseori furnizat
preconfigurat de furnizorul dumneavoastră de telefon sau catv) care se ocupă de
conectivitatea la rețea, serverul DHCP este de obicei disponibil în mod
implicit.

3.4. Îndeplinirea cerințelor minime de către componente și dispozitive

După ce ați adunat informații despre componentele și dispozitivele
calculatorului, verificați dacă acestea vă vor permite să faceți tipul de
instalare pe care doriți să-l faceți.

Tabel 3.2. Cerințe minime de sistem recomandate

┌───────────────────────┬─────────────────┬──────────────────────┬────────────┐
│   Tip de instalare    │   memorie RAM   │     memorie RAM      │ Disc dur/  │
│                       │    (minimă)     │    (recomandată)     │   solid    │
├───────────────────────┼─────────────────┼──────────────────────┼────────────┤
│Fără mediu grafic de   │256 Megaocteți   │512 Megaocteți        │4 Gigaocteți│
│birou                  │                 │                      │            │
└───────────────────────┴─────────────────┴──────────────────────┴────────────┘


Valorile minime presupun că spațiul de memorie de interschimb "swap" va fi
activat și este utilizată o imagine non-liveCD. Valoarea "Fără mediu grafic de
birou" presupune că este utilizat programul de instalare non-grafic (bazat pe
text).

Cerințele minime reale de memorie sunt mult mai mici decât cele enumerate în
acest tabel. Cu spațiul de memorie de interschimb "swap" activat, este posibil
să instalați Debian cu doar 32MB de memorie RAM. Același lucru este valabil și
pentru cerințele de spațiu pe disc, mai ales dacă alegeți ce aplicații să
instalați; consultați Secțiune D.2, "Spațiu pe disc necesar pentru sarcini"
pentru informații suplimentare despre cerințele de spațiu pe disc.

Este practic imposibil să se ofere cerințe generale de memorie sau spațiu pe
disc pentru instalările de server, deoarece acestea depind foarte mult de
domeniul pentru care urmează să fie utilizat serverul (web, imprimare, difuzare
conținut multimedia, partajare fișiere, etc).

Rețineți că aceste dimensiuni nu includ toate celelalte lucruri care se găsesc
de obicei, cum ar fi fișierele utilizatorului, corespondența și datele. Cel mai
bine este întotdeauna să fii generos atunci când iei în considerare spațiul
pentru propriile fișiere și date.

Spațiul pe disc necesar pentru buna funcționare a sistemului Debian GNU/Linux
în sine este luat în considerare în aceste cerințe de sistem recomandate. În
special, partiția /var conține o mulțime de informații de stare specifice
pentru Debian pe lângă conținutul său obișnuit, cum ar fi fișierele jurnal.
Fișierele dpkg (cu informații despre toate pachetele instalate) pot consuma cu
ușurință 40 MB. De asemenea, apt pune pachetele descărcate aici înainte de a fi
instalate. De obicei, ar trebui să alocați cel puțin 200 MB pentru /var și mult
mai mult dacă instalați un mediu grafic de birou.

3.5. Pre-partiționare pentru sisteme multi-pornire

Partiționarea discului se referă pur și simplu la acțiunea de a împărți discul
în secțiuni. Fiecare secțiune este apoi independentă de celelalte. Este
aproximativ echivalent cu ridicarea pereților în interiorul unei case; dacă
adăugați mobilier într-o cameră, această acțiune nu afectează nicio altă
cameră.

Ori de câte ori această secțiune se referă la "discuri", ar trebui să traduceți
acest lucru într-un mini-disc DASD sau VM în lumea S/390. De asemenea, o mașină
înseamnă un invitat LPAR sau VM în acest caz.

Dacă aveți deja un sistem de operare pe sistemul dvs. (VM, z/OS, OS/390, ...) 
care utilizează întregul disc și doriți să adăugați Debian pe același disc, va
trebui să-l reîmpărțiți. Debian necesită propriile sale partiții pe disc. Nu
poate fi instalat pe partițiile Windows sau Mac OS X. Este posibil să poată
partaja unele partiții cu alte sisteme Unix, dar acest lucru nu este acoperit
aici. Cel puțin veți avea nevoie de o partiție dedicată pentru sistemul de
fișiere rădăcină al Debian.

Puteți găsi informații despre configurarea curentă a partiției utilizând un
instrument de partiționare pentru sistemul dvs. de operare actual, cum ar fi VM
diskmap. Instrumentele de partiționare oferă întotdeauna o modalitate de a
afișa partițiile existente fără a face modificări.

În general, modificarea unei partiții cu un sistem de fișiere deja pe ea va
distruge orice informație de acolo. Prin urmare, ar trebui să faceți
întotdeauna copii de rezervă înainte de a face orice repartiționare. Folosind
analogia casei, probabil că ați dori să mutați toată mobila în drum înainte de
a muta un perete sau riscați s-o distrugeți.

Multe sisteme de operare moderne oferă posibilitatea de a muta și redimensiona
anumite partiții existente fără a le distruge conținutul. Acest lucru permite
crearea de spațiu pentru partiții suplimentare fără a pierde datele existente.
Chiar dacă acest lucru funcționează destul de bine în majoritatea cazurilor,
efectuarea de modificări în partiționarea unui disc este o acțiune în mod
inerent periculoasă și ar trebui făcută numai după ce ați făcut o copie de
rezervă completă a tuturor datelor.

3.6. Configurarea componentelor, dispozitivelor și a sistemului de operare
înainte de instalare

Această secțiune preinstalare, vă va ghida în configurarea componentelor și a
dispozitivelor, dacă este cazul, pe care va trebui să o faceți înainte de a
instala Debian. În general, aceasta implică verificarea și, eventual,
modificarea configurărilor microcodului BIOS/UEFI din sistem pentru sistemul
dumneavoastră. "BIOS/UEFI" sau "microcodul sistemului (system firmware)" este
software-ul de bază folosit de componente; este invocat cel mai critic în
timpul procesului de pornire (după acționarea butonului de alimentare cu
energie).

3.6.1. Configurarea BIOS-ului

Pentru a instala Debian GNU/Linux pe un S/390 sau mașină zSeries trebuie mai
întâi să porniți un nucleu în sistem. Mecanismul de pornire al acestei
platforme este în mod inerent diferit de celelalte, în special de cel al
sistemelor de tip PC, și veți observa o mare diferență în timp ce lucrați cu
această platformă: de cele mai multe ori (dacă nu toate) veți lucra de la
distanță, cu ajutorul unor programe de sesiune client, cum ar fi telnet sau un
browser. Acest lucru se datorează acesteei arhitecturi speciale de sistem în
care consola 3215/3270 este bazată pe linii în loc de caractere.

Linux pe această platformă rulează fie nativ pe mașina goală, într-o așa-numită
partiție logică ("Logical Partition": LPAR), fie într-o mașină virtuală
furnizată de sistemul VM. Suportul de pornire diferă în funcție de modul de
rulare. De exemplu, puteți utiliza cititorul de carduri virtuale al unei mașini
virtuale sau puteți porni din consola de administrare a componentelor și
dispozitivelor ("Hardware Management Console": HMC) a unei LPAR dacă HMC și
această opțiune sunt disponibile pentru dvs.

Înainte de a efectua efectiv o instalare, trebuie să treceți peste câțiva pași
de proiectare și pregătire. IBM a pus la dispoziție documentație despre
întregul proces; de exemplu cum să pregătiți un mediu de instalare și cum să
porniți de fapt de pe acel mediu. Dublarea acestor informații aici nu este nici
posibilă, nici necesară. Totuși, vom descrie aici ce fel de date specifice
pentru Debian sunt necesare și unde să le găsiți. Folosind ambele surse de
informații, trebuie să vă pregătiți mașina și mediul de instalare înainte de a
putea efectua o pornire de pe acesta. Când vedeți mesajul de bun venit în
sesiunea dvs. client, reveniți la acest document pentru a parcurge pașii
specifici de instalare pentru Debian.

3.6.2. Instalări native și LPAR

Consultați capitolul 5 din Redbook Linux pentru S/390 și capitolul 3.2 din
Redbook Linux pentru IBM eServer zSeries și S/390: Distribuții despre cum să
creați o partiție logică ("Logical Partition": LPAR) pentru Linux.

3.6.3. Instalare ca invitat VM

Consultați capitolul 6 din Redbook Linux pentru S/390 și capitolul 3.1 din
Redbook Linux pentru IBM eServer zSeries și S/390: Distribuții despre cum să
creați un invitat VM pentru rularea Linux.

Trebuie să copiați toate fișierele din subdirectorul generic pe discul CMS.
Asigurați-vă că transferați kernel.debian și initrd.debian în modul binar cu o
lungime fixă de 80 de caractere (prin specificarea BINARY și >LOCSITE FIX 80 în
clientul dvs. FTP). parmfile.debian poate fi în format ASCII sau EBCDIC. Un
exemplu de script debian.exec, care va introduce fișierele în ordinea corectă,
este inclus împreună cu imaginile.

3.6.4. Configurarea unui server de instalare

Dacă nu aveți o conexiune la Internet (fie direct, fie prin intermediul unui
proxy web), trebuie să creați un server de instalare local care poate fi
accesat de pe S/390. Acest server păstrează toate pachetele pe care doriți să
le instalați și trebuie să le facă disponibile folosind NFS, HTTP sau FTP.

Serverul de instalare trebuie să copieze structura exactă a directoarelor din
orice oglindă Debian GNU/Linux, dar sunt necesare numai fișierele S/390 și cele
independente de arhitectură. De asemenea, puteți copia conținutul tuturor
imaginilor de instalare într-un astfel de arbore de directoare.

Cap. 4. Obținerea unui mediu de instalare a sistemului

Cuprins

4.1. Imagini oficiale de instalare pentru Debian GNU/Linux
4.2. Descărcarea fișierelor din oglinzile Debian

    4.2.1. Unde găsiți fișierele de instalare

4.3. Instalare automată

    4.3.1. Instalare automată folosind programul de instalare Debian

4.4. Verificarea integrității fișierelor de instalare

4.1. Imagini oficiale de instalare pentru Debian GNU/Linux

De departe cel mai simplu mod de a instala Debian GNU/Linux este dintr-un set
de imagini oficiale de instalare Debian. Puteți cumpăra un set de CD-uri/
DVD-uri de la un furnizor (consultați pagina vânzătorilor de CD-uri). De
asemenea, puteți descărca imaginile de instalare dintr-o oglindă Debian și vă
puteți crea propriul set, dacă aveți o conexiune rapidă la rețea și un program
de inscripționare CD/DVD (consultați pagina CD/DVD Debian și Răspunsuri la
întrebările frecvente despre CD/DVD Debian pentru instrucțiuni detaliate). Dacă
aveți astfel de medii optice de instalare și sunt capabile să pornească pe
mașina dvs., puteți sări direct la Cap. 5, Pornirea sistemului de instalare.
S-a depus mult efort pentru a se asigura că fișierele cele mai utilizate sunt
pe prima imagine CD și DVD, astfel încât o instalare bazică de un mediu grafic
de birou se poate face doar cu primul DVD sau - într-o măsură limitată - chiar
și doar cu prima imagine pe CD.

Deoarece CD-urile au o capacitate destul de limitată în raport cu standardele
actuale, nu toate mediile grafice de birou sunt instalabile doar cu primul CD;
pentru unele medii de birou, o instalare pe CD necesită fie conectivitate la
rețea în timpul instalării pentru a descărca fișierele rămase, fie CD-uri
suplimentare.

De asemenea, rețineți: dacă mediul de instalare pe care îl utilizați nu conține
unele pachete de care aveți nevoie, puteți oricând să instalați acele pachete
ulterior din noul sistem Debian care rulează (după ce instalarea s-a terminat).
Dacă trebuie să știți pe ce imagine de instalare puteți să găsiți un anumit
pachet, vizitați https://cdimage-search.debian.org/.

Dacă mașina dvs. nu acceptă pornirea de pe suporturi optice, dar aveți un set
de CD/DVD, puteți utiliza o strategie alternativă cum ar fi un cititor de MV
(VM reader), sau încărcarea manuală a nucleului de pe disc pentru a iniția
pornirea programului de instalare a sistemului. Fișierele de care aveți nevoie
pentru pornirea prin alte mijloace sunt și ele pe disc; organizarea arhivei
Debian din rețea și organizarea dosarelor de pe disc sunt identice. Deci, când
căile fișierelor din arhivă sunt indicate mai jos pentru anumite fișiere de
care aveți nevoie pentru pornire, căutați acele fișiere în aceleași directoare
și subdirectoare pe mediul de instalare.

Odată ce programul de instalare este pornit, acesta va putea obține toate
celelalte fișiere de care are nevoie de pe disc.

Dacă nu aveți un set de medii de instalare, va trebui să descărcați fișierele
sistemului de instalare și să le plasați pe minidiscul MV astfel încât acestea
să poată fi folosite pentru a porni programul de instalare .

4.2. Descărcarea fișierelor din oglinzile Debian

Pentru a găsi cea mai apropiată (și, prin urmare, probabil cea mai rapidă)
oglindă, consultați lista de oglinzi Debian.

4.2.1. Unde găsiți fișierele de instalare

Diverse fișiere de instalare pot fi găsite pe fiecare oglindă Debian în
directorul debian/dists/bookworm/main/installer-s390x/current/images/ --
fișierul MANIFEST listează fiecare imagine și scopul acesteia.

4.3. Instalare automată

Pentru instalarea pe mai multe calculatoare este posibil să se facă instalări
complet automate. Pachetele Debian destinate acestui lucru includ
fai-quickstart (care poate folosi un server de instalare) și programul de
instalare Debian însuși. Aruncați o privire la pagina oficială a programului
"Instalare complet automată" ("Fully Automatic Installation": FAI) pentru
informații detaliate.

4.3.1. Instalare automată folosind programul de instalare Debian

Programul de instalare Debian acceptă automatizarea instalărilor prin fișiere
de preconfigurare. Un fișier de preconfigurare poate fi încărcat din rețea sau
de pe un mediu amovibil și utilizat pentru a completa răspunsurile la
întrebările adresate în timpul procesului de instalare.

Documentația completă despre preconfigurare, inclusiv un exemplu de lucru pe
care îl puteți edita, se află în Anexa B, Automatizarea instalării folosind
preconfigurarea.

4.4. Verificarea integrității fișierelor de instalare

Puteți verifica integritatea fișierelor descărcate folosind sumele de control
furnizate în fișierele SHA256SUMS sau SHA512SUMS din oglinzile Debian. Le
puteți găsi în aceleași locuri ca și imaginile de instalare în sine. Vizitați
următoarele locații:

  • fișiere de sumă de control pentru imaginile CD,

  • fișiere de sumă de control pentru imaginile DVD,

  • fișiere de sumă de control pentru alte fișiere de instalare.

Pentru a calcula suma de control a unui fișier de instalare descărcat,
utilizați:

sha256sum filename.iso

respectiv:

sha512sum filename.iso

și apoi comparați suma de control afișată cu cea corespunzătoare din fișierul
SHA256SUMS respectiv SHA512SUMS.

Răspunsuri la întrebările frecvente despre CD-ul Debian are mai multe
informații utile despre acest subiect (cum ar fi scriptul check_debian_iso,
pentru a semi-automatiza procedura de mai sus), precum și instrucțiuni despre
cum să verificați integritatea fișierelor sumelor de control însăși .

Cap. 5. Pornirea sistemului de instalare

Cuprins

5.1. Pornirea programului de instalare pe S/390

    5.1.1. Limitări ale S/390
    5.1.2. Parametrii de pornire pentru S/390

5.2. Parametrii de pornire

    5.2.1. Parametrii programului de instalare Debian
    5.2.2. Utilizarea parametrilor de pornire pentru a răspunde la întrebări
    5.2.3. Transmiterea de parametri către modulele nucleului
    5.2.4. Punerea modulelor nucleului în lista neagră

5.3. Rezolvarea problemelor din procesul de instalare

    5.3.1. Configurarea pornirii
    5.3.2. Interpretarea mesajelor de pornire a nucleului
    5.3.3. Raportarea problemelor de instalare
    5.3.4. Trimiterea rapoartelor de instalare

5.1. Pornirea programului de instalare pe S/390

5.1.1. Limitări ale S/390

Pentru a rula sistemul de instalare este nevoie de o configurare de rețea
funcțională și o sesiune ssh pe S/390.

Procesul de pornire începe cu o configurare a rețelei care vă solicită mai
mulți parametri de rețea. Dacă configurarea are succes, vă veți autentifica în
sistem pornind o sesiune ssh care va lansa sistemul de instalare standard.

5.1.2. Parametrii de pornire pentru S/390

Pe S/390, puteți adăuga parametrii de pornire în fișierul "parm". Acest fișier
poate fi în format ASCII sau EBCDIC. Trebuie să aibă lățime fixă, cu 80 de
caractere pe linie. Un exemplu de fișier "parm" parmfile.debian este furnizat
împreună cu imaginile de instalare. Dacă un parametru este prea lung pentru a
se încadra în limita de 80 de caractere, acesta poate fi continuat pur și
simplu în prima coloană a rândului următor. Toate liniile sunt concatenate fără
spații atunci când sunt pasate nucleului.

Dacă porniți programul de instalare dintr-o partiție logică (LPAR) sau o mașină
virtuală (VM) unde sunt vizibile o mulțime de dispozitive, puteți solicita
nucleului să restricționeze lista la un set fix de dispozitive. Acest lucru
este recomandat pentru procesul de pornire al programului de instalare dacă
sunt vizibile o mulțime de discuri, cel mai probabil în modul LPAR. Opțiunea "
cio_ignore" acceptă atât o listă neagră (pentru a interzice doar câteva
dispozitive) cât și o listă albă (pentru a permite numai anumite dispozitive):

 # blacklist: just ignore the two devices 300 and 301
# --- lista neagră: ignoră doar cele două dispozitive 300 și 301 ---
 cio_ignore=0.0.0300-0.0.0301
 # --- lista albă: ignoră totul, cu excepția 1150, FD00, FD01 și FD02 ---
 cio_ignore=all,!0.0.1150,!0.0.fd00-0.0.fd02

Vă rugăm să rețineți că cifrele hexazecimale ale tuturor numerelor de
dispozitive trebuie specificate în minuscule. În plus, dacă se folosește acest
parametru de pornire, toate dispozitivele trebuie listate: aceasta include cel
puțin discurile, dispozitivele de rețea și consola. Pentru a fi luată în
considerare în timpul procesului de pornire al programului de instalare,
opțiunea de mai sus trebuie adăugată la fișierul parmfile.debian.

5.2. Parametrii de pornire

Parametrii de pornire sunt parametrii nucleului Linux care sunt în general
utilizați pentru a vă asigura că perifericele sunt tratate corect. În cea mai
mare parte, nucleul poate detecta automat informații despre perifericele dvs.
Cu toate acestea, în unele cazuri va trebui să ajutați puțin nucleul :).

Dacă este prima dată când porniți sistemul, încercați parametrii de pornire
impliciți (adică nu încercați să definiți parametrii) și vedeți dacă
funcționează corect. Probabil că așa va fi. Dacă nu, puteți reporni mai târziu
și să căutați orice parametri speciali care informează sistemul despre
dispozitivele dumneavoastră.

Informații despre mulți parametri de pornire pot fi găsite în pagina Linux
BootPrompt HOWTO, inclusiv sfaturi pentru dispozitive mai puțin comune Această
secțiune conține doar o schiță a parametrilor cei mai importanți. Câteva
probleme comune sunt incluse mai jos în Secțiune 5.3, "Rezolvarea problemelor
din procesul de instalare".

5.2.1. Parametrii programului de instalare Debian

Sistemul de instalare recunoaște câțiva parametri de pornire suplimentari^[2]
care poate fi util.

O serie de parametri au o "formă scurtă" care ajută la evitarea limitărilor
opțiunilor din linia de comandă a nucleului și facilitează introducerea
parametrilor. Dacă un parametru are o formă scurtă, acesta va fi listat între
paranteze în spatele formei lungi (normale). Exemplele din acest manual vor
folosi în mod normal și forma scurtă.

debconf/priority (priority)

    Acest parametru este folosit pentru a declara nivelul de prioritate de la
    care sunt afișate mesajele.

    Instalarea implicită folosește priority=high. Aceasta înseamnă că sunt
    afișate atât mesajele cu prioritate ridicată, cât și cele cu prioritate
    critică, dar mesajele cu prioritate medie și scăzută sunt omise. Dacă se
    întâlnesc probleme, programul de instalare ajustează prioritatea după cum
    este necesar.

    Dacă adăugați priority=medium ca parametru de pornire, vi se va afișa
    meniul de instalare și veți obține mai mult control asupra instalării. Când
    se utilizează priority=low, toate mesajele sunt afișate (aceasta este
    echivalentă cu metoda de pornire expert). Cu priority=critical, sistemul de
    instalare va afișa numai mesaje critice și va încerca să facă ceea ce
    trebuie fără "gălăgie".

DEBIAN_FRONTEND

    Acest parametru de pornire controlează tipul de interfață de utilizator
    utilizată pentru programul de instalare. Setările curente posibile ale
    parametrilor sunt:

      â–¡ DEBIAN_FRONTEND=noninteractive

      â–¡ DEBIAN_FRONTEND=text

      â–¡ DEBIAN_FRONTEND=newt

      â–¡ DEBIAN_FRONTEND=gtk

    Interfața implicită este DEBIAN_FRONTEND=newt. DEBIAN_FRONTEND=newt.
    DEBIAN_FRONTEND=text poate fi de preferat pentru instalările în consolă
    serială. Unele tipuri specializate de medii de instalare pot oferi doar o
    selecție limitată de interfețe, dar interfețele newt și text sunt
    disponibile pe majoritatea mediilor de instalare implicite. Pe
    arhitecturile care îl acceptă, programul de instalare cu interfață grafică
    folosește interfața gtk.

BOOT_DEBUG

    Stabilirea acestui parametru de pornire la 2 va face ca procesul de pornire
    al programului de instalare să fie înregistrat în jurnal. Setarea lui la 3
    face ca shell-urile de depanare să fie disponibile în punctele strategice
    ale procesului de pornire (ieșiți din shell pentru a continua procesul de
    pornire).

    BOOT_DEBUG=0

        Aceasta este valoarea implicită.

    BOOT_DEBUG=1

        Mai detaliat decât de obicei.

    BOOT_DEBUG=2

        O mulțime de informații de depanare.

    BOOT_DEBUG=3

        Shell-urile sunt rulate în diferite puncte ale procesului de pornire
        pentru a permite depanarea detaliată. Ieșiți din shell pentru a
        continua încărcarea.

log_host, log_port

    Determină ca programul de instalare să trimită mesaje de jurnal către un
    jurnal de sistem la distanță pe gazda și portul specificate, precum și
    către un fișier local. Dacă nu este specificat, portul este implicit la
    portul syslog standard 514.

lowmem - «memorie redusă»

    Poate fi folosit pentru a forța programul de instalare la un nivel de
    memorie scăzut (lowmem) mai mare decât cel pe care îl stabilește implicit
    programul de instalare, pe baza memoriei disponibile. Valorile posibile
    sunt 1 și 2. Consultați și Secțiune 6.3.1.1, "Verificarea memoriei
    disponibile / modul cantitate redusă de memorie".

noshell

    Împiedică programul de instalare să ofere shell-uri interactive pe tty2 și
    tty3. Util pentru instalațiile nesupravegheate unde securitatea fizică este
    limitată.

debian-installer/framebuffer (fb)

    Unele arhitecturi folosesc framebuffer-ul nucleului pentru a oferi
    instalarea într-o serie de limbi. Dacă framebuffer provoacă o problemă în
    sistemul dumneavoastră, puteți dezactiva caracteristica utilizând
    parametrul fb=false. Simptomele problemei sunt mesaje de eroare despre
    bterm sau bogl, un ecran gol sau o blocare în câteva minute după pornirea
    instalării.

netcfg/disable_autoconfig

    În mod implicit, debian-installer testează automat configurarea rețelei
    prin autoconfigurare IPv6 și DHCP. Dacă testarea reușește, nu veți avea
    șansa să revizuiți și să modificați configurările obținute. Puteți ajunge
    la configurarea manuală a rețelei numai în cazul în care configurarea
    automată eșuează.

    Dacă aveți un router IPv6 sau un server DHCP în rețeaua locală, dar doriți
    să le evitați deoarece, de exemplu dau răspunsuri greșite, puteți folosi
    parametrul netcfg/disable_autoconfig=true pentru a preveni orice
    configurare automată a rețelei (nici v4, nici v6) și pentru a introduce
    informațiile manual.

hw-detect/start_pcmcia

    Stabiliți la false pentru a preveni pornirea serviciilor PCMCIA, dacă acest
    lucru cauzează probleme. Unele laptop-uri sunt bine cunoscute pentru acest
    comportament greșit.

preseed/url (url)

    Specificați adresa URL a unui fișier de preconfigurare pentru descărcare și
    utilizare pentru automatizarea instalării. Consultați Secțiune 4.3,
    "Instalare automată".

preseed/file (file)

    Specificați calea către un fișier de preconfigurare de încărcat pentru
    automatizarea instalării. Consultați Secțiune 4.3, "Instalare automată".

preseed/interactive

    Stabiliți la true pentru a afișa întrebări chiar dacă au fost
    preconfigurate. Poate fi util pentru testarea sau depanarea unui fișier de
    preconfigurare. Rețineți că acest lucru nu va avea niciun efect asupra
    parametrilor care sunt trecuți ca parametri de pornire, dar pentru aceștia
    se poate folosi o sintaxă specială. Consultați Secțiune B.5.2, "Utilizarea
    preconfigurării pentru a modifica valorile implicite" pentru detalii.

auto-install/enable (auto)

    Întârzie întrebările care sunt puse în mod normal înainte de preconfigurare
    până după ce rețeaua este configurată. Consultați Secțiune B.2.3, "Modul
    auto" pentru detalii despre utilizarea acestuia pentru a automatiza
    instalările.

finish-install/keep-consoles

    În timpul instalărilor de la consola serială sau de administrare, consolele
    virtuale obișnuite (de la VT1 la VT6) sunt dezactivate în mod normal în /
    etc/inittab. Stabiliți la true pentru a preveni acest lucru.

cdrom-detect/eject

    În mod implicit, înainte de repornire, debian-installer ejectează automat
    suportul optic utilizat în timpul instalării. Acest lucru poate fi inutil
    dacă sistemul nu pornește automat de pe astfel de suporturi. În unele
    cazuri, poate fi chiar nedorit, de exemplu dacă unitatea optică nu poate
    reintroduce suportul de stocare și utilizatorul nu este acolo pentru a face
    acest lucru manual. Multe unități de tipul: "slot loading", "slim-line" și
    "caddy style" nu pot reîncărca automat suportul media.

    Stabiliți la false pentru a dezactiva ejectarea automată și rețineți că
    poate fi necesar să vă asigurați că sistemul nu pornește automat de pe
    unitatea optică după instalarea inițială.

base-installer/install-recommends (recommends)

    Stabilind această opțiune la false, sistemul de gestionare a pachetelor va
    fi configurat să nu instaleze automat pachetele recomandate"Recommends",
    atât în timpul instalării, cât și pentru sistemul instalat. Consultați și
    Secțiune 6.3.5, "Instalarea sistemului de bază".

    Rețineți că această opțiune vă permite să aveți un sistem mai "ușor" (ocupă
    ceva mai puțin spațiu), dar poate duce, de asemenea, la lipsa unor funcții
    la care v-ați putea aștepta în mod normal să fie disponibile. Poate fi
    necesar să instalați manual unele dintre pachetele recomandate pentru a
    obține funcționalitatea completă dorită. Prin urmare, această opțiune ar
    trebui să fie utilizată numai de utilizatorii foarte experimentați.

debian-installer/allow_unauthenticated

    În mod implicit, programul de instalare necesită ca depozitele arhivelor să
    fie autentificate folosind o cheie gpg cunoscută. Stabiliți la true pentru
    a dezactiva acea autentificare. Avertisment: nesigur, nerecomandat.

rescue/enable

    Stabiliți la true pentru a intra în modul de recuperare în loc să efectuați
    o instalare normală. Consultați Secțiune 8.6, "Recuperarea unui sistem
    deteriorat".

5.2.2. Utilizarea parametrilor de pornire pentru a răspunde la întrebări

Cu unele excepții, o valoare poate fi definită în promptul de pornire pentru
orice întrebare adresată în timpul instalării, deși acest lucru este cu
adevărat util doar în cazuri specifice. Instrucțiuni generale despre cum să
faceți acest lucru pot fi găsite în Secțiune B.2.2, "Utilizarea parametrilor de
pornire pentru a preconfigura întrebări". Câteva exemple specifice sunt
enumerate mai jos.

debian-installer/language (language), debian-installer/country (country), 
    debian-installer/locale (locale)

    Există două moduri de a specifica limba, țara și codificarea caracterelor
    de utilizat pentru instalare și sistemul instalat.

    Prima și cea mai simplă este să plasați doar parametrul locale. Limba și
    țara vor fi apoi derivate din valoarea acesteia. De exemplu, puteți utiliza
    locale=de_CH pentru a selecta germană ca limbă și Elveția ca țară
    (de_CH.UTF-8 va fi stabilită ca valoarea implicită a parametrilor regionali
    pentru sistemul instalat). Limitarea este că nu toate combinațiile posibile
    de limbă, țară și codificarea caracterelor pot fi realizate în acest fel.

    A doua opțiune, mai flexibilă, este să specificați separat language (limba)
    și country (țara). În acest caz, locale (configurarea regională în
    ansamblu) poate fi adăugată opțional pentru a specifica o anumită
    configurare regională implicită pentru sistemul instalat. Exemplu: language
    =en country=DE locale=en_GB.UTF-8.

anna/choose_modules (modules)

    Poate fi folosit pentru a încărca automat componentele de instalare care nu
    sunt încărcate implicit. Exemple de componente opționale care pot fi utile
    sunt openssh-client-udeb (pentru a putea utiliza scp în timpul instalării).

netcfg/disable_autoconfig

    Stabiliți la true dacă doriți să dezactivați configurarea automată IPv6 și
    DHCP și, în schimb, să forțați configurarea statică a rețelei.

mirror/protocol (protocol)

    ÃŽn mod implicit, programul de instalare va folosi protocolul http pentru a
    descărca fișiere din oglinzile Debian și schimbarea acestuia în ftp nu este
    posibilă în timpul instalărilor cu prioritate normală. Stabilind acest
    parametru la ftp, puteți forța instalatorul să folosească protocolul
    respectiv. Rețineți că nu puteți selecta o oglindă ftp dintr-o listă,
    trebuie să introduceți manual numele gazdei.

tasksel:tasksel/first (tasks)

    Poate fi folosit pentru a selecta sarcini care nu sunt disponibile în lista
    de sarcini interactive, cum ar fi sarcina kde-desktop. Consultați
    Secțiune 6.3.6.2, "Selectarea și instalarea software-ului" pentru
    informații suplimentare.

5.2.3. Transmiterea de parametri către modulele nucleului

Dacă controlorii sunt compilați în nucleu, le puteți transmite parametri așa
cum este descris în documentația nucleului. Cu toate acestea, dacă controlorii
sunt compilați ca module și deoarece modulele nucleului sunt încărcate puțin
diferit în timpul unei instalări decât atunci când porniți un sistem instalat,
nu este posibil să transmiteți parametri modulelor așa cum ați proceda în mod
normal. În schimb, trebuie să utilizați o sintaxă specială recunoscută de
programul de instalare, care apoi se va asigura că parametrii sunt salvați în
fișierele de configurare adecvate și vor fi astfel utilizați atunci când
modulele sunt încărcate efectiv. Parametrii vor fi, de asemenea, propagați
automat în configurația pentru sistemul instalat.

Rețineți că în prezent, este destul de rar ca parametrii să fie transmiși
modulelor. În cele mai multe cazuri, nucleul va fi capabil să verifice
componentele și dispozitivele prezente într-un sistem și să stabilească valori
implicite bune în acest fel. Cu toate acestea, în unele situații poate fi
totuși necesară stabilirea manuală a parametrilor.

Sintaxa de utilizat pentru a stabilii parametrii pentru module este:

nume_modul.nume_parametru=valoare

Dacă trebuie să transmiteți mai mulți parametri acelorași module sau către
module diferite, repetați acest lucru. De exemplu, pentru a configura o placă
de interfață de rețea 3Com veche să utilizeze conectorul BNC (coaxial) și IRQ
10, veți trece:

3c509.xcvr=3 3c509.irq=10

5.2.4. Punerea modulelor nucleului în lista neagră

Uneori poate fi necesar să puneți pe lista neagră un modul pentru a preveni
încărcarea lui automată de către nucleu și «udev». Un motiv ar putea fi că un
anumit modul cauzează probleme cu dispozitivele dumneavoastră. De asemenea,
nucleul listează uneori doi controlori diferiți pentru același dispozitiv.
Acest lucru poate face ca dispozitivul să nu funcționeze corect dacă
controlorii sunt în conflict sau dacă controlorul greșit este încărcat mai
întâi.

Puteți pune pe lista neagră un modul folosind următoarea sintaxă: nume_modul
.blacklist=yes. Acest lucru va face ca modulul să fie inclus pe lista neagră în
/etc/modprobe.d/blacklist.local atât în timpul instalării, cât și pentru
sistemul instalat.

Rețineți că un modul poate fi încă încărcat de sistemul de instalare însuși.
Puteți preveni acest lucru rulând instalarea în modul expert și deselectând
modulul din lista de module afișată în fazele de detectare a dispozitivelor.

5.3. Rezolvarea problemelor din procesul de instalare

5.3.1. Configurarea pornirii

Dacă aveți probleme și nucleul se blochează în timpul procesului de pornire, nu
recunoaște perifericele pe care le aveți de fapt sau unitățile nu sunt
recunoscute corect, primul lucru pe care trebuie să-l verificați sunt
parametrii de pornire, așa cum se discută în Secțiune 5.2, "Parametrii de
pornire".

5.3.2. Interpretarea mesajelor de pornire a nucleului

În timpul secvenței de pornire, este posibil să vedeți multe mesaje sub forma
can't find ceva sau ceva not present, can't initialize ceva sau chiar this
driver release depends on ceva. Majoritatea acestor mesaje sunt inofensive. Le
vedeți deoarece nucleul pentru sistemul de instalare este construit pentru a
rula pe computere cu multe dispozitive și periferice diferite. Evident, niciun
calculator nu va avea toate dispozitivele periferice posibile, așa că sistemul
de operare poate emite câteva reclamații în timp ce caută periferice pe care nu
le dețineți. De asemenea, este posibil să vedeți că sistemul se întrerupe
pentru un timp. Acest lucru se întâmplă atunci când așteaptă să răspundă un
dispozitiv și acel dispozitiv nu este prezent pe sistemul dvs. Dacă considerați
că timpul necesar pentru pornirea sistemului este inacceptabil de lung, puteți
crea un nucleu personalizat mai târziu (consultați Secțiune 8.5, "Compilarea
unui nou nucleu").

5.3.3. Raportarea problemelor de instalare

Dacă treceți prin faza inițială de pornire, dar nu puteți finaliza instalarea,
opțiunea de meniu Salvare jurnalele de depanare poate fi de ajutor. Vă permite
să stocați jurnalele de erori de sistem și informațiile de configurare din
programul de instalare pe un mediu de stocare sau să le descărcați folosind un
navigator web. Aceste informații pot oferi indicii cu privire la ce lucru a
mers prost și cum să-l remediați. Dacă trimiteți un raport de eroare, poate
doriți să atașați aceste informații la raportul de eroare.

Alte mesaje de instalare pertinente pot fi găsite în /var/log/ în timpul
instalării și /var/log/installer/ după ce calculatorul a fost pornit în
sistemul instalat.

5.3.4. Trimiterea rapoartelor de instalare

Dacă mai aveți probleme, vă rugăm să trimiteți un raport de instalare (în
engleză, ori de câte ori este posibil). De asemenea, încurajăm să fie trimise
rapoarte de instalare chiar dacă instalarea este reușită, astfel încât să putem
obține cât mai multe informații despre un cât mai mare număr de configurații de
echipamente posibil.

Rețineți că raportul dvs. de instalare va fi publicat în sistemul Debian de
urmărire a erorilor ("Debian Bug Tracking System": BTS) și trimis către o listă
publică de corespondență. Asigurați-vă că utilizați o adresă de e-mail care nu
vă deranjează să fie făcută publică.

Dacă aveți un sistem Debian funcțional, cel mai simplu mod de a trimite un
raport de instalare este să instalați pachetele installation-report și
reportbug (apt install installation-report reportbug ), configurați reportbug
așa cum este explicat în Secțiune 8.4.2, "Trimiterea de corespondență în afara
sistemului" și rulați comanda reportbug installation-reports.

Alternativ, puteți utiliza acest șablon atunci când completați rapoartele de
instalare și puteți înregistra raportul ca raport de eroare pentru
pseudopachetul installation-reports, trimițându-l la adresa <
submit@bugs.debian.org>.

Package: installation-reports

Boot method: <Cum ați pornit programul de instalare? CD/DVD? stick USB? Reţea?>
Image version: <Cel mai bine este treceți adresa URL completă a imaginii pe care ați descărcat-o>
Date: <Data și ora instalării>

Machine: <Descrierea mașinii (de ex. IBM Thinkpad R32)>
Processor:
Memory:
Partitions: <ieșirea comenzii «df -Tl»; se preferă tabelul de partiții nemodificat>

Ieșirea comenzii «lspci -knn» (sau «lspci -nn»):

Base System Installation Checklist:
[O] = OK, [E] = Eroare (detaliați mai jos), [ ] = nu ați încercat această etapă

Initial boot:           [ ] <A funcționat pornirea inițială?>
Detect network card:    [ ] <S-au detectat plăcile de rețea?>
Configure network:      [ ] <S-a configurat rețeaua?>
Detect media:           [ ] <S-a detectat mediul de instalare?>
Load installer modules: [ ] <S-au încărcat modulele programului de instalare?>
Detect hard drives:     [ ] <S-au detectat discurile dure/solide?>
Partition hard drives:  [ ] <S-au partiționat discurile dure/solide?>
Install base system:    [ ] <S-a instalat sistemul de bază?>
Clock/timezone setup:   [ ] <S-a configurat ora/fusul orar?>
User/password setup:    [ ] <S-a configurat utilizatorul/parola?>
Install tasks:          [ ] <S-au instalat sarcinile preconfigurate?>
Install boot loader:    [ ] <S-a instalat încărcătorul de pornire?>
Overall install:        [ ] <Instalarea în ansamblu, a reușit?>

Comments/Problems:

<Descrierea instalării, în proză, și orice gânduri, comentarii
      și idei pe care le-ați avut în timpul instalării inițiale.>

Asigurați-vă că toate jurnalele de instalare pe care le considerați utile sunt
atașate la acest raport (le puteți găsi în sistemul de instalare în "/var/log/"
și mai târziu în sistemul instalat sub "/var/log/installer"). Vă rugăm să
comprimați fișierele mari folosind «gzip».


În raportul de eroare, descrieți care este problema, inclusiv ultimele mesaje
vizibile ale nucleului în cazul unei blocări a nucleului. Descrieți pașii pe
care i-ați făcut și care au adus sistemul în starea de problemă.


━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━

^[2] Cu nucleele actuale (2.6.9 sau mai noi) puteți utiliza 32 de opțiuni de
linie de comandă și 32 de opțiuni de mediu. Dacă aceste valori sunt depășite,
nucleul va intra în panică. De asemenea, există o limită de 255 de caractere
pentru întreaga linie de comandă a nucleului, totul peste această limită poate
fi trunchiat în tăcere.

Cap. 6. Utilizarea programului de instalare Debian

Cuprins

6.1. Cum funcționează programul de instalare
6.2. Componentele - Introducere
6.3. Utilizarea de componente individuale

    6.3.1. Configurarea programului de instalare Debian și a configurației
        calculatorului
    6.3.2. Configurarea utilizatorilor și a parolelor
    6.3.3. Configurarea ceasului și a fusului orar
    6.3.4. Partiționarea și selectarea punctelor de montare
    6.3.5. Instalarea sistemului de bază
    6.3.6. Instalarea de software suplimentar
    6.3.7. Faceți ca sistemul să fie capabil să pornească
    6.3.8. Se finalizează instalarea
    6.3.9. Rezolvarea problemelor
    6.3.10. Instalarea prin consola de rețea (network-console)

6.4. Personalizare

    6.4.1. Instalarea unui sistem alternativ de «init» (inițiere)

6.1. Cum funcționează programul de instalare

Pentru această arhitectură, programul de instalare folosește o interfață în mod
text. O interfață în mod grafic nu este în prezent disponibilă.

Programul de instalare Debian constă dintr-o serie de componente cu scop
special pentru a efectua fiecare sarcină de instalare. Fiecare componentă își
îndeplinește sarcina, punând utilizatorului întrebări după cum este necesar
pentru a-și putea îndeplini sarcina. Întrebărilor în sine li se acordă un
anumit nivel de prioritate, iar acest nivel de prioritate al întrebărilor care
trebuie adresate este stabilit la pornirea programului de instalare.

Când se efectuează o instalare implicită, numai întrebările esențiale
(prioritate mare) vor fi afișate utilizatorului. Aceasta duce la un proces de
instalare puternic automatizat cu puține intervenții din partea utilizatorului.
Componentele sunt rulate automat secvențial; alegerea componentelor care sunt
rulate depinde în principal de metoda de instalare folosită și de componentele
și dispozitivele calculatorului. Programul de instalare va folosi valorile
implicite pentru întrebările care nu sunt adresate.

Dacă apare vreo problemă, utilizatorul va vedea un mesaj de eroare și este
posibil ca meniul programului de instalare să fie afișat pentru a selecta o
altă acțiune. Dacă nu apar probleme, utilizatorul nu va vedea deloc meniul, ci
va răspunde la întrebările fiecărei componente, pe rând. Notificările legate de
erorile grave au prioritatea "critică" astfel încât utilizatorul va fi mereu
notificat.

Unele dintre valorile implicite pe care le folosește programul de instalare pot
fi influențate, în parte, prin pasarea de argumente la pornire, atunci când
debian-installer este pornit. Dacă, de exemplu, doriți să forțați configurarea
statică a rețelei (autoconfigurarea IPv6 și DHCP sunt utilizate implicit dacă
sunt disponibile), puteți adăuga parametrul de pornire netcfg/
disable_autoconfig=true. Consultați Secțiune 5.2.1, "Parametrii programului de
instalare Debian" pentru opțiunile disponibile.

Utilizatorii avansați se vor simți, probabil, mai confortabil într-o interfață
bazată pe meniu, unde fiecare pas este controlat de utilizator în loc ca
programul de instalare să efectueze automat și secvențial pașii necesari pentru
instalare. Pentru a folosi mediul de instalare într-o manieră bazată pe meniu,
adăugați la argumentele de pornire priority=medium.

Dacă componentele și/sau dispozitivele calculatorului necesită să pasați
opțiuni modulelor nucleului pe măsură ce acestea sunt instalate, va trebui să
porniți programul de instalare în modul "expert". Acest lucru se poate face fie
folosind comanda expert pentru a porni programul de instalare, fie adăugând
argumentul de pornire priority=low. Modul expert vă oferă controlul total
asupra debian-installer.

În modul bazat pe text, utilizarea unui mouse nu este acceptată. Iată tastele
pe care le puteți folosi pentru a naviga în diferitele casete de dialog. Tasta 
Tab sau tasta cu săgeată la dreapta deplasează "înainte", iar combinația de
taste Shift+Tab sau tasta săgeată la stânga deplasează "înapoi" între butoanele
și opțiunile afișate. Săgețile sus și jos selectează diferite elemente dintr-o
listă care poate fi derulată și, de asemenea, derulează lista în sine. În plus,
în listele lungi, puteți introduce o literă pentru ca lista să deruleze direct
la secțiunea cu elemente care încep cu litera pe care ați introdus-o și
utilizați Pg-Up și Pg-Down pentru a derula lista în secțiuni. Bara de spațiu
selectează un element, cum ar fi o casetă de selectare. Utilizați Enter pentru
a activa opțiunile.

Unele casete de dialog pot oferi informații suplimentare de ajutor. Dacă
ajutorul este disponibil, acesta va fi indicat pe linia de jos a ecranului,
afișând că informațiile de ajutor pot fi accesate apăsând tasta F1.

S/390 nu are suport pentru console virtuale. Puteți deschide o a doua sau chiar
o a treia sesiune ssh pentru a vedea jurnalele descrise mai jos.

Mesajele de eroare și jurnalele sunt redirecționate spre a patra consolă.
Puteți activa această consolă apăsând Alt stânga+F4 (țineți apăsată tasta Alt
stânga în timp ce apăsați tasta funcțională F4); vă puteți întoarce la procesul
de instalare cu Alt stânga+F1.

Aceste mesaje pot fi găsite și în /var/log/syslog. După instalare, acest jurnal
este copiat în /var/log/installer/syslog pe noul sistem. Alte mesaje de la
instalare pot fi găsite în /var/log/ în timpul instalării și în /var/log/
installer/ după ce calculatorul a pornit în sistemul instalat.

6.2. Componentele - Introducere

Iată o listă a componentelor programului de instalare cu o scurtă descriere a
scopului fiecărei componente. Dacă aveți nevoie să aflați mai multe detalii
legate de utilizarea unei anumite componente le puteți găsi în Secțiune 6.3,
"Utilizarea de componente individuale".

main-menu - «meniul principal»

    Afișează utilizatorului lista componentelor în timpul operării programului
    de instalare și pornește o componentă când este selectată. Întrebările
    meniului principal au prioritatea medie, deci, în cazul în care aveți
    prioritatea înaltă sau critică (înaltă este implicită), nu veți vedea
    meniul. Pe de altă parte, dacă apare o eroare care necesită intervenția
    dumneavoastră, este posibil ca prioritatea să fie coborâtă temporar pentru
    a vă permite să rezolvați problema în cauză, deci, în acest caz, este
    posibil să apară meniul.

    Puteți ajunge la meniul principal prin selectarea butonului Go Back în mod
    repetat până la ieșirea din componenta care rulează la acel moment.

localechooser - «selector configurare regională»

    Permite utilizatorului să selecteze opțiuni ale configurației regionale
    pentru sistemul de instalare și pentru cel instalat: limba, țara și restul
    opțiunilor configurației regionale. Programul de instalare va afișa
    mesajele în limba selectată, doar dacă nu se întâmplă ca traducerea pentru
    acea limbă să nu fie completă, caz în care unele mesaje ar putea fi afișate
    în engleză.

console-setup - «configurarea consolei»

    Afișează o listă de tastaturi (aranjamente) din care utilizatorul o alege
    pe cea care se potrivește cu propriul său model.

hw-detect - «detectare componente, dispozitive și periferice»

    Detectează automat cele mai multe dintre componentele, dispozitivele și
    perifericele sistemului, inclusiv plăcile de rețea, discurile, imprimantele
    și PCMCIA (PC-card-urile pentru laptop-uri).

cdrom-detect - «detectare unitate de CD/DVD»

    Caută și montează un CD/DVD de instalare Debian.

netcfg - «configurare rețea»

    Configurează conexiunile la rețea ale calculatorului pentru a putea
    comunica prin internet.

iso-scan - «scanare(examinare) imagini ISO»

    Caută imagini ISO (fișiere .iso) pe discurile dure/solide (hdd/ssd).

choose-mirror - «alegere "oglindă" de arhive Debian»

    Prezintă o listă de oglinzi de arhivă Debian. Utilizatorul poate alege
    sursa pachetelor pe care le instalează.

cdrom-checker - «verificatorul de CD/DVD»

    Verifică integritatea suportului de instalare. În acest fel, utilizatorul
    se poate asigura că imaginea de instalare nu a fost coruptă.

lowmem - «memorie redusă»

    lowmem încearcă să detecteze sistemele cu puțină memorie și apoi face
    diverse trucuri pentru a înlătura părți nenecesare ale lui debian-installer
    din memorie (sacrificând unele facilități).

anna

    "Anna's Not Nearly APT" (Anna nu este chiar APT). Instalează pachetele care
    au fost preluate de pe oglinda aleasă sau de pe suportul de instalare.

user-setup - «configurare utilizator»

    Stabilește parola de "root" (superutilizator/administrator), și adaugă un
    utilizator obișnuit.

clock-setup - «configurare ceas»

    Actualizează ceasul sistemului și determină dacă ceasul este configurat
    conform cu UTC sau nu.

tzsetup - «configurare fus orar»

    Selectează fusul orar, bazat pe locația selectată anterior.

partman - «managerul de partiții»

    Permite utilizatorului să partiționeze discurile atașate la sistem, creează
    sisteme de fișiere pe partițiile selectate și le atașează la punctele de
    montare. Sunt incluse și facilități interesante precum modul complet
    automatizat sau suportul pentru LVM. Acesta este unealta de partiționare
    preferată în Debian.

partman-lvm - «managerul de volume»

    Ajută utilizatorul la configurarea LVM "Logical Volume Manager" (managerul
    de volume logice).

partman-md - «manager de discuri-multiple»

    Permite utilizatorului să configureze software-ul RAID "Redundant Array of
    Inexpensive/Independent Disks" (redundanța ansamblurilor de discuri
    multiple). Acest RAID software este, de obicei, superior față de
    interfețele de dispozitive RAID (RAID IDE) ieftine (pseudo-componentă)
    găsite pe plăcile de bază mai noi.

base-installer - «instalatorul bazei sistemului»

    Instalează cel mai de bază set de pachete care ar permite calculatorului să
    opereze sub Debian GNU/Linux după ce va fi repornit.

apt-setup - «configurare apt»

    Configurează apt, în mare parte automat, bazat pe mediul de pe care rulează
    programul de instalare.

pkgsel - «selectare pachete»

    Folosește tasksel pentru a selecta și instala programe adiționale.

os-prober - «testorul de sisteme de operare»

    Detectează sistemele de operare instalate deja pe calculator și pasează
    această informație către instalatorul încărcătorului de pornire de sisteme,
    care vă poate oferi posibilitatea să adăugați sistemele de operare
    descoperite la meniul de pornire al încărcătorului de sistem. În acest fel
    utilizatorul poate alege cu ușurință, la pornire, sistemul de operare care
    să fie pornit.

bootloader-installer - «instalatorul de încărcător de sistem»

    Diverșii instalatori de încărcătoare de sistem instalează pe discul dur/
    solid un program încărcător de pornire, lucru care permite pornirea
    sistemului în Linux fără a folosi un stick USB sau un CD-ROM. Multe
    încărcătoare de pornire permit utilizatorului să aleagă un sistem de
    operare alternativ de fiecare dată când computerul pornește.

shell - «interpretul de comenzi»

    Permite utilizatorului să execute un shell din meniu sau din a doua
    consolă.

save-logs - «salvează jurnalele»

    Oferă utilizatorului o modalitate de a înregistra informații pe un stick
    USB, rețea, disc dur/solid sau alte suporturi atunci când întâmpină
    probleme, pentru a raporta cu exactitate problemele software-ului de
    instalare dezvoltatorilor Debian mai târziu.

6.3. Utilizarea de componente individuale

În această secțiune vom descrie în detaliu fiecare componentă de instalare.
Componentele au fost grupate în etape care ar trebui să fie recunoscute de
utilizatori. Sunt prezentate în ordinea în care apar în timpul instalării.
Rețineți că nu toate modulele vor fi utilizate pentru fiecare instalare; care
module sunt utilizate efectiv depinde de metoda de instalare pe care o
utilizați și de componentele, dispozitivele și perifericele calculatorului
dumneavoastră.

6.3.1. Configurarea programului de instalare Debian și a configurației
calculatorului

Să presupunem că programul de instalare Debian a pornit și că vă aflați în
primul său ecran. În acest moment, capacitățile lui debian-installer sunt încă
destul de limitate. Nu știe multe despre calculatorul dvs., limba preferată sau
chiar despre sarcina pe care ar trebui să o îndeplinească. Nu vă faceți griji.
Deoarece debian-installer este destul de inteligent, poate verifica automat
calculatorul dvs., poate localiza restul componentelor sale și se poate
actualiza pentru a devenii un sistem de instalare capabil. Cu toate acestea,
mai trebuie să ajutați debian-installer cu unele informații pe care nu le poate
determina automat (cum ar fi selectarea limbii preferate, aranjamentul
tastaturii sau oglinda din rețea dorită).

Veți observa că debian-installer efectuează detecția componentelor și
dispozitivelor calculatorului de mai multe ori în această etapă. Prima dată
este direcționată în mod special către componentele și dispozitivele necesare
pentru a încărca componentele de instalare (de exemplu, CD-ROM-ul sau placa de
rețea). Deoarece nu toți controlorii pot fi disponibili în timpul acestei prime
rulări, detectarea componentelor și dispozitivelor calculatorului trebuie
repetată mai târziu în cadrul procesului de instalare.

6.3.1.1. Verificarea memoriei disponibile / modul cantitate redusă de memorie

Unul dintre primele lucruri pe care le face debian-installer este verificarea
memoriei disponibile. Dacă cantitatea de memorie disponibilă este redusă,
această componentă va face unele modificări în procesul de instalare, care cu
un pic de noroc vă vor permite să instalați Debian GNU/Linux pe sistemul
dumneavoastră.

Prima măsură luată pentru a reduce consumul de memorie de către programul de
instalare este dezactivarea traducerilor, ceea ce înseamnă că instalarea se
poate face doar în limba engleză. Desigur, puteți definii parametrii regionali
ai sistemului instalat după ce instalarea s-a terminat.

Dacă acest lucru nu este suficient, programul de instalare va reduce și mai
mult consumul de memorie prin încărcarea doar a acelor componente esențiale
pentru finalizarea unei instalări de bază. Acest lucru reduce funcționalitatea
sistemului de instalare. Vi se va oferi posibilitatea de a încărca manual
componente suplimentare, dar ar trebui să realizațil că fiecare componentă pe
care o selectați va folosi memorie suplimentară și, prin urmare, poate duce la
eșuarea instalării.

Dacă programul de instalare rulează în modul "memorie puțină", se recomandă
crearea unei partiții de interschimb (swap) relativ mare (64-128Mo). Partiția
de interschimb va fi folosită ca memorie virtuală și va crește cantitatea de
memorie disponibilă în sistem. Programul de instalare va activa partiția de
interschimb cât mai curând posibil în timpul procesului de instalare. A se
reține că utilizarea masivă a partiției de interschimb va reduce performanța
sistemului și poate duce la o activitate ridicată a discului.

În ciuda acestor măsuri, este totuși posibil ca sistemul să se blocheze, să
apară erori neașteptate sau ca procesele să fie omorâte de către nucleu
deoarece sistemul rămâne fără memorie (lucru care va rezulta în mesaje "Out of
memory", adică, «Memorie insuficientă» la VT4 - terminalul virtual 4 - și în
syslog).

De exemplu, au existat rapoarte că încercarea de a crea un sistem mare de
fișiere ext3 în modul "memorie puțină" eșuează dacă nu există spațiu de
interschimb (swap) suficient. Dacă nici un spațiu de interschimb mai mare nu
ajută, încercați să creați sistemul de fișiere ca ext2 (componentă esențială a
programului de instalare). O partiție ext2 poate fi schimbată în ext3 după
instalare.

Programul de instalare poate fi forțat să folosească un nivel mai ridicat
pentru limita de memorie puțină decât cea bazată pe memoria disponibilă prin
intermediul parametrului de pornire "lowmem" așa cum este descris în
Secțiune 5.2.1, "Parametrii programului de instalare Debian".

6.3.1.2. Selectarea opțiunilor de configurație regională

În cele mai multe cazuri, primele întrebări vor fi legate de selectarea
opțiunilor configurației regionale care vor fi folosite atât pentru instalare
cât și pentru sistemul instalat. Opțiunile configurației regionale sunt limba,
țara și localele.

Limba aleasă va fi folosită pentru restul procesului de instalare, cu condiția
să existe traduceri pentru diversele ferestre de dialog afișate. Dacă nu există
o traducere validă pentru limba selectată, programul de instalare va folosi
implicit engleza.

Locația geografică selectată (în majoritatea cazurilor o țară) va fi utilizată
mai târziu în procesul de instalare pentru a selecta fusul orar corect și o
oglindă Debian potrivită pentru acea țară. Limba și țara, împreună, vor ajuta
la determinarea localizării implicite pentru sistemul dumneavoastră. și la
selectarea aranjamentului corect al tastaturii.

Veți fi întrebat mai întâi să selectați limba preferată. Numele limbilor sunt
afișate atât în engleză (în partea stângă) cât și în limba respectivă (în
partea dreaptă); numele din partea dreaptă sunt afișate chiar în tipul de
scriere potrivit pentru limbă. Lista este ordonată după numele englezești. În
capul listei există o opțiune suplimentară care vă permite să selectați locala 
"C" în loc de o limbă. Dacă alegeți locala "C", procesul de instalare se va
face în engleză, iar sistemul instalat nu va avea suport de configurație
regională deoarece pachetul locales nu va fi instalat.

În continuare, vi se va cere să selectați locația dvs. geografică. Dacă ați
selectat o limbă care este recunoscută ca limbă oficială pentru mai multe țări
^[3], vi se va afișa doar o listă cu acele țări. Pentru a selecta o țară care
nu se află în lista respectivă, alegeți alta (ultima opțiune). Apoi vi se va
prezenta o listă de continente; selectarea unui continent va duce la o listă de
țări relevante de pe acel continent.

Dacă limba are asociată o singură țară, va fi afișată o listă de țări pentru
continentul sau regiunea căreia îi aparține țara, cu țara respectivă selectată
ca implicită. Utilizați opțiunea Înapoi pentru a selecta țări de pe un alt
continent.

Notă

Este important să selectați țara în care locuiți sau unde vă aflați, deoarece
aceasta determină fusul orar care va fi configurat pentru sistemul instalat.

Dacă ați selectat o combinație de limbă și țară pentru care nu este definită
nicio configurație regională și există mai multe configurări regionale pentru
limbă, atunci programul de instalare vă va permite să alegeți care dintre acele
configurări regionale o preferați ca fiind configurația regională implicită
pentru sistemul instalat^[4]. În toate celelalte cazuri, o configurație
regională implicită va fi selectată în funcție de limba și țara selectate.

Orice configurație regională implicită selectată așa cum este descris în
paragraful anterior va folosi UTF-8 pentru codificarea caracterelor.

Dacă instalați cu prioritate scăzută (low), veți avea opțiunea de a selecta
configurații regionale suplimentare, inclusiv așa-numitele configurații
regionale "vechi (legacy)"^[5], care urmează să fie generat pentru sistemul
instalat; dacă o faceți, veți fi întrebat care dintre configurațiile regionale
selectate ar trebui să fie implicită pentru sistemul instalat.

6.3.1.3. Alegerea tastaturii

Tastaturile sunt adesea proiectate după caracterele utilizate într-o limbă.
Selectați un aranjament care este conform cu tastatura folosită, sau selectați
ceva apropiat, dacă aranjamentul de tastatură dorit nu este reprezentat. Odată
instalat sistemul, veți putea să selectați un aranjament de tastatură dintr-o
gamă mai largă de opțiuni (rulați comanda dpkg-reconfigure
keyboard-configuration, ca root, după ce ați terminat instalarea).

Mutați cursorul la selecția de tastatură dorită și apăsați tasta Enter.
Folosiți săgețile pentru a muta cursorul -- se află în același loc pe
aranjamentele de tastaturi naționale, deci sunt independente de configurația
tastaturii.

6.3.1.4. Căutarea imaginii ISO a programului de instalare al Debian

Când se instalează folosind metoda hd-media, va exista un moment când va trebui
să găsiți și să montați imaginea iso a programului de instalare al Debian,
pentru a obține restul de fișiere de instalare. Componenta iso-scan face exact
acest lucru.

La început, iso-scan montează automat toate dispozitivele bloc (ex.: partiții
și volume logice) care au un sistem de fișiere cunoscut pe ele și caută
secvențial fișiere care se termină cu .iso (sau .ISO). Atenție, prima încercare
examinează doar fișierele din directorul rădăcină și de pe primul nivel de
subdirectoare (mai exact, găsește /ceva.iso, /data/ceva.iso, dar nu /data/tmp/
ceva.iso). După ce a fost găsită o imagine iso, iso-scan îi verifică conținutul
pentru a determina dacă imaginea este sau nu o imagine iso validă pentru
Debian. Dacă da, atunci procesul s-a terminat, în caz contrar, iso-scan caută o
altă imagine.

În cazul în care încercarea anterioară de a găsi o imagine iso eșuează, 
iso-scan vă va întreba dacă să se efectueze o căutare mai amănunțită. Această
scanare nu doar caută în cele mai de sus directoare, ci chiar piaptănă întregul
sistem de fișiere.

Dacă iso-scan nu vă descoperă imaginea iso a programului de instalare,
reporniți în sistemul de operare original și verificați dacă imaginea are
numele corect (dacă se termină în .iso), dacă imaginea se află pe un sistem de
fișiere recunoscut de debian-installer și dacă nu este coruptă (verificați suma
de control). Utilizatorii experimentați de Unix ar putea face aceste lucruri
fără a reporni, de la a doua consolă.

Rețineți că partiția (sau discul) care găzduiește imaginea ISO nu poate fi
reutilizată în timpul procesului de instalare, deoarece va fi utilizată de
instalator. Pentru a rezolva acest lucru și cu condiția să aveți suficientă
memorie RAM în sistem, instalatorul poate copia imaginea ISO în RAM înainte de
a o monta. Aceasta este controlată de întrebarea debconf iso-scan/
copy_iso_to_ram cu prioritate scăzută (sunteți întrebat doar dacă cerința de
memorie este îndeplinită).

6.3.1.5. Configurarea rețelei

La intrarea în acest pas, dacă sistemul detectează că aveți mai mult de un
dispozitiv de rețea, vi se va cere să alegeți care dispozitiv va fi interfața
de rețea primară, adică aceea pe care doriți s-o folosiți la instalare.
Celelalte interfețe nu vor fi configurate la acest moment. Veți putea să
configurați alte interfețe după ce se va termina instalarea; a se vedea pagina
de manual interfaces(5).

6.3.1.5.1. Configurarea automată a rețelei

Implicit, debian-installer încearcă să configureze automat rețeaua
calculatorului dumneavoastră, în măsura posibilului. Dacă configurația automată
eșuează, aceasta poate fi cauzată de mulți factori, de la un cablu de rețea
deconectat la infrastructura lipsă pentru configurarea automată. Pentru
explicații suplimentare în cazul unor erori, verificați mesajele de eroare de
pe a patra consolă. În orice caz, veți fi întrebat dacă doriți să reîncercați
sau dacă doriți să efectuați o configurare manuală. Uneori, serviciile de rețea
utilizate pentru autoconfigurare pot fi lente în răspunsurile lor, așa că, dacă
sunteți sigur că totul este la locul său, pur și simplu începeți din nou
încercarea de autoconfigurare. Dacă autoconfigurarea eșuează în mod repetat,
puteți alege configurarea manuală a rețelei.

6.3.1.5.2. Configurarea manuală a rețelei

Configurarea manuală a rețelei vă pune la rândul său o serie de întrebări
despre rețeaua dumneavoastră, în special adresa IP, masca de rețea, adresa
pasarelei, adrese ale serverelor de nume și numele mașinii (gazdei). În plus,
dacă aveți o interfață de rețea fără fir, vi se va cere să furnizați ESSID-ul
fără fir ("numele rețelei fără fir") și cheia WEP sau parola de acces WPA/WPA2.
Pentru completarea acestor răspunsuri, consultați informațiile dinSecțiune 3.3,
"Informații de care veți avea nevoie".

Notă

Câteva detalii pe care poate le veți găsi ca fiind utile (sau poate că nu):
programul va presupune că adresa rețelei este rezultatul operației "AND" la
nivel de biți dintre adresa dumneavoastră IP și masca de rețea. Adresa de
difuzare implicită este calculată ca rezultat al operației "OR" la nivel de
biți a adresei IP a sistemului dvs. cu valoarea negată la nivel de biți a
măștii de rețea. De asemenea, vă va ghici adresa "pasarelei (poarții de acces)"
. Dacă nu găsiți vreuna dintre aceste informații, folosiți răspunsurile
sistemului -- le puteți schimba, dacă este nevoie, imediat ce sistemul este
instalat, prin editarea fișierului /etc/network/interfaces.

6.3.1.5.3. IPv4 și IPv6

De la Debian GNU/Linux 7.0 ("Wheezy") în continuare, debian-installer acceptă
IPv6, precum și IPv4 "clasic". Sunt acceptate toate combinațiile de IPv4 și
IPv6 (doar IPv4, doar IPv6 și configurații duale cu cele două protocoale).

Autoconfigurarea pentru IPv4 se face prin DHCP (Dynamic Host Configuration
Protocol). Configurarea automată pentru IPv6 acceptă configurarea automată fără
stare folosind NDP (Neighbor Discovery Protocol, inclusiv atribuirea serverului
DNS recursiv (RDNSS)), autoconfigurarea cu stare prin DHCPv6 și
autoconfigurarea mixtă fără stare/cu stare (configurarea adresei prin NDP,
parametri suplimentari prin DHCPv6).

6.3.2. Configurarea utilizatorilor și a parolelor

Chiar înainte de a configura ceasul, programul de instalare vă va permite să
configurați contul "root" și/sau un cont pentru primul utilizator. Alte conturi
de utilizator pot fi create după finalizarea instalării.

6.3.2.1. Configurarea parolei pentru "root"

Contul "root" este numit și contul "super-utilizatorului"; este o autentificare
care ocolește toată protecția de securitate a sistemului dumneavoastră. Contul
"root" ar trebui folosit doar pentru a efectua administrarea sistemului și
trebuie folosit doar pentru o perioadă cât mai scurtă posibil.

Orice parolă pe care o creați trebuie să conțină cel puțin 6 caractere și ar
trebui să conțină atât caractere majuscule, cât și minuscule, precum și
caractere de punctuație. Aveți grijă deosebită când setați parola de root,
deoarece este un cont dotat cu multe privilegii. Evitați cuvintele din
dicționar sau utilizarea oricăror informații personale care ar putea fi
ghicite.

Dacă cineva vă spune vreodată că are nevoie de parola dumneavoastră de root,
fiți extrem de atenți. În mod normal, nu ar trebui să dați niciodată parola de
root, cu excepția cazului în care administrați o mașină cu mai mult de un
administrator de sistem.

În cazul în care nu specificați aici o parolă pentru utilizatorul "root", acest
cont va fi dezactivat, dar pachetul sudo va fi instalat ulterior pentru a
permite efectuarea sarcinilor administrative pe noul sistem. ÃŽn mod implicit,
primului utilizator creat pe sistem i se va permite să folosească comanda sudo
pentru a deveni root.

6.3.2.2. Crearea unui utilizator obișnuit

Sistemul vă va întreba dacă doriți să creați un cont de utilizator obișnuit în
acest moment. Acest cont ar trebui să fie utilizat ca principalul cont personal
de conectare în sistemul instalat. Ar trebui să nu să utilizați contul root
pentru utilizarea zilnică sau precum cont personal de conectare.

De ce nu? Ei bine, un motiv pentru a evita utilizarea privilegiilor root este
faptul că este foarte ușor să faci daune ireparabile ca root. Un alt motiv este
că s-ar putea să fiți păcălit să rulați un program Trojan-horse (cal troian) --
acesta este un program care profită de privilegiile dvs. de super-utilizator
pentru a compromite securitatea sistemului pe la spatele dvs. Orice carte bună
despre administrarea sistemului Unix va acoperi acest subiect mai detaliat --
Luați în considerare să citiți una dacă aceste lucruri sunt noi pentru dvs.

Mai întâi vi se va solicita numele complet al utilizatorului. Apoi vi se va
cere un nume pentru contul de utilizator; în general, prenumele dvs. sau ceva
similar va fi suficient și, de fapt, va fi numele implicit al contului. În cele
din urmă, vi se va solicita o parolă pentru acest cont.

Dacă în orice moment după instalare doriți să creați un alt cont, utilizați
comanda adduser.

6.3.3. Configurarea ceasului și a fusului orar

Programul de instalare nu modifică ceasul sistemului pe platforma S/390.

În funcție de locația selectată mai devreme în procesul de instalare, este
posibil să vi se afișeze o listă de fusuri orare relevante pentru acea locație.
Dacă locația dumneavoastră are un singur fus orar și faceți o instalare
implicită, nu veți fi întrebat nimic și sistemul va prelua acel fus orar..

În modul expert sau când instalați cu prioritate medie, veți avea opțiunea
suplimentară de a selecta "Timp universal coordonat" (UTC) ca fus orar.

Dacă, dintr-un motiv sau altul doriți să folosiți în sistemul instalat un fus
orar care nu este specific locației selectate, există două opțiuni.

 1. Cea mai simplă opțiune este să selectați un alt fus orar după terminarea
    instalării și după ce ați pornit sistemul instalat. Comanda pentru a face
    acest lucru este:

    # dpkg-reconfigure tzdata

 2. O altă variantă este să definiți fusul orar chiar la începutul instalării
    cu parametrul de pornire time/zone=valoarepasat programului de instalare la
    pornirea acestuia. Valoarea, desigur, trebuie să fie un fus orar valid, de
    exemplu, Europe/Bucharest sau UTC.

Pentru instalările automate fusul orar poate fi configurat la orice valoare
dorită folosind preconfigurarea.

6.3.4. Partiționarea și selectarea punctelor de montare

Acum, după ce detecția de dispozitive a fost executată o ultimă dată,
debian-installer ar trebui să fie în deplinătatea forțelor sale, particularizat
pentru nevoile utilizatorului și este gata să facă lucruri utile. După cum
indică și titlul acestei secțiuni, principala sarcină a următoarelor componente
este de a partiționa discurile, de a crea sistemele de fișiere, de a asocia
punte de montare și, opțional, să configureze lucruri legate strâns de acestea,
precum RAID, LVM sau dispozitive criptate.

Dacă nu vă simțiți confortabil în legătură cu partiționarea sau dacă doriți să
aflați mai multe detalii, consultați Anexa C, Partiționarea pentru Debian.

Mai întâi vi se va oferi posibilitatea de a partiționa automat fie un disc
întreg, fie spațiul liber disponibil pe un disc. Aceasta se mai numește și
partiționare "ghidată". Dacă nu doriți să partiționați automat, alegeți
opțiunea Manuală din meniu.

6.3.4.1. Opțiuni de partiționare acceptate

Programul de partitionare folosit în debian-installer este destul de versatil.
Permite crearea multor scheme de partiționare diferite, utilizând diverse
tabele de partiții, sisteme de fișiere și dispozitive bloc avansate.

Exact ce opțiuni sunt disponibile depinde în principal de arhitectură, dar și
de alți factori. De exemplu, pe sistemele cu memorie internă limitată este
posibil ca unele opțiuni să nu fie disponibile. Valorile implicite pot varia,
de asemenea. Tipul de tabelă de partiții utilizat implicit poate fi diferit, de
exemplu, pentru discuri dure/solide de mare capacitate față de cel pentru
discuri mai mici. Unele opțiuni pot fi modificate numai atunci când se
instalează cu prioritate "debconf" medie (medium) sau scăzută (low); la
priorități mai mari vor fi utilizate valori implicite adecvate.

Programul de instalare acceptă diverse forme de partiționare avansată și de
utilizare a dispozitivelor de stocare, care în multe cazuri pot fi utilizate în
combinație.

  • Gestionarea de volume logice (LVM)

  • Criptarea

  • Multipath (experimental)

    Consultați wiki-ul nostru pentru mai multe informații. Suportul pentru căi
    multiple (multipath) este disponibil în prezent numai dacă este activat
    când programul de instalare este pornit.

Sunt acceptate următoarele sisteme de fișiere.

  • ext2, ext3, ext4

    Sistemul de fișiere implicit selectat în majoritatea cazurilor este ext4;
    pentru partițiile /boot ext2 va fi selectat implicit atunci când se
    utilizează partiționarea ghidată.

  • jfs (nu este disponibil pe toate arhitecturile)

  • xfs (nu este disponibil pe toate arhitecturile)

  • reiserfs (opțional; nu este disponibil pe toate arhitecturile)

    Suportul pentru sistemul de fișiere Reiser nu mai este disponibil în mod
    implicit. Când programul de instalare rulează cu prioritate "debconf" medie
    (medium) sau scăzută (low), acesta poate fi activat selectând componenta
    partman-reiserfs. Doar versiunea 3 a sistemului de fișiere este acceptată.

  • FAT16, FAT32

The partitioner accepts units as power-of-ten (1 MB = 1000 kB = 1000000 B), as
well as power-of-two (1 MiB = 1024 kiB = 1048576 B). Unit prefixes are
supported until EB/EiB (exabyte/exbibyte).

6.3.4.2. Partiționarea ghidată

Dacă alegeți partiționarea ghidată, puteți avea trei opțiuni: să creați
partiții direct pe discul dur/solid (metoda clasică), să le creați folosind
gestionarea de volume logice ("LVM") sau să le creați folosind "LVM" criptat.
Programul de instalare va cripta grupul de volume LVM folosind o cheie AES de
256 de biți și folosește suportul "dm-crypt" al nucleului.

Notă

Opțiunea de a folosi LVM (criptat) este posibil să nu fie disponibilă pe toate
arhitecturile.

Dacă se folosește "LVM" sau "LVM" criptat, programul de instalare va crea
majoritatea partițiilor în interiorul unei partiții mari; avantajul acestei
metode este că partițiile din această partiție mare pot fi redimensionate
relativ ușor, mai târziu. În cazul LVM-ului criptat, această partiție mare nu
va putea fi citită fără a cunoaște o parolă-frază specială, astfel oferind un
nivel suplimentar de securitate pentru datele dumneavoastră (personale).

Când se folosește LVM criptat, programul de instalare va și șterge automat
discul prin scrierea de date aleatoare pe el. Acest lucru îmbunătățește și mai
mult securizarea (pentru că distincția dintre părțile goale și cele utilizate
ale discului este imposibilă și pentru că eventualele urme ale instalărilor
precedente sunt șterse), dar poate dura ceva timp, în funcție de dimensiunea
discului.

Notă

Dacă alegeți partiționarea ghidată folosind "LVM" sau "LVM" criptat, unele
schimbări în tabela de partiții vor trebui scrise pe discul selectat în timpul
pregătirii "LVM". Aceste schimbări efectiv șterg datele care sunt în prezent pe
discul dur/solid selectat și nu le veți putea anula mai târziu. Totuși,
programul de instalare vă va cere să confirmați aceste schimbări înainte de a
fi scrise pe disc.

Dacă alegeți partiționarea ghidată (fie clasică, fie folosind LVM (criptat))
pentru un disc întreg, vi se va cere să selectați discul pe care doriți să-l
folosiți. Verificați că toate discurile sunt afișate și, dacă aveți mai multe
discuri, asigurați-vă că îl selectați pe cel corect. Ordinea lor de afișare ar
putea fi diferită față de cea cu care sunteți obișnuit. Dimensiunea discurilor
ar putea să vă fie de ajutor în identificarea lor.

Orice date de pe discul pe care îl selectați se vor pierde în cele din urmă,
dar vi se va cere întotdeauna să confirmați orice modificări înainte ca acestea
să fie scrise pe disc. Dacă ați selectat metoda clasică de partiționare, veți
putea anula orice modificare până aproape de final; atunci când utilizați LVM
(criptat) acest lucru nu este posibil.

În continuare, veți putea alege dintre schemele enumerate în tabelul de mai
jos. Toate schemele au avantajele și dezavantajele lor, unele dintre ele fiind
discutate în Anexa C, Partiționarea pentru Debian. Dacă nu sunteți sigur,
alegeți-o pe prima. Rețineți că partiționarea ghidată necesită o anumită
cantitate minimă de spațiu liber pentru a opera. Dacă nu îi acordați cel puțin
aproximativ 1 GB de spațiu (depinde de schema aleasă), partiționarea ghidată va
eșua.

┌─────────────────────────────┬─────────┬─────────────────────────────────────┐
│   Schema de partiționare    │ Spațiu  │           Partiții create           │
│                             │  minim  │                                     │
├─────────────────────────────┼─────────┼─────────────────────────────────────┤
│Toate fișierele într-o       │600MO    │/, spațiul de interschimb (swap)     │
│singură partiție             │         │                                     │
├─────────────────────────────┼─────────┼─────────────────────────────────────┤
│Partiție /home separată      │500MO    │/, /home, spațiul de interschimb     │
│                             │         │(swap)                               │
├─────────────────────────────┼─────────┼─────────────────────────────────────┤
│Partiții /home, /var și /tmp │1GO      │/, /home, /var, /tmp, spațiul de     │
│separate                     │         │interschimb (swap)                   │
└─────────────────────────────┴─────────┴─────────────────────────────────────┘

Dacă alegeți partiționare ghidată folosind LVM (criptat), programul de
instalare va crea și o partiție /boot separată. Celelalte partiții, inclusiv
partiția spațiului de interschimb (swap), vor fi create în interiorul partiției
LVM.

După selectarea unei scheme, următorul ecran va afișa noul tabel de partiții,
inclusiv informații despre dacă și cum vor fi formatate partițiile și unde vor
fi montate.

Lista partițiilor ar putea să arate așa:

  SCSI1 (0,0,0) (sda) - 6.4 GO WDC AC36400L
        #1 primară   16.4 MO  B f ext2       /boot
        #2 primară  551.0 MO      swap       swap
        #3 primară    5.8 GO      ntfs
           pri/log    8.2 MO      SPAÈšIU LIBER

  SCSI2 (1,0,0) (sdb) - 80.0 GO ST380021A
        #1 primară   15.9 MO      ext3
        #2 primară  996.0 MO      fat16
        #3 primară    3.9 GO      xfs        /home
        #5 logical    6.0 GO    f ext4       /
        #6 logică     1.0 GO    f ext3       /var
        #7 logică   498.8 MO      ext3

Acest exemplu ilustrează două discuri dure/solide împărțite în mai multe
partiții; primul disc are ceva spațiu liber. Fiecare linie de partiție constă
din numărul partiției, tipul său, dimensiunea, fanioane opționale, sistemul de
fișiere și punctul de montare (dacă existăl). Notă: această configurare nu
poate creată folosind partiționarea ghidată, dar ilustrează variațiile posibile
care pot fi obținute folosind partiționarea manuală.

Cu aceasta se încheie partiționarea ghidată. Dacă sunteți mulțumit cu tabela de
partiții generată, puteți alege Finalizează partiționarea și scrie modificările
pe disc din meniu, pentru a pune în practică noua tabelă de partiții (după cum
e descris la sfârșitul acestei secțiuni). Dacă nu sunteți mulțumit, puteți
alege Anulează schimbările făcute asupra partițiilor și să rulați partiționarea
ghidată din nou sau să modificați schimbările propuse așa cum este descris mai
jos pentru partiționarea manuală.

6.3.4.3. Partiționarea manuală

Un ecran similar cu cel dinainte va fi afișat dacă alegeți partiționarea
manuală, cu excepția că va fi afișată tabela de partiții actuală și punctele de
montare nu vor fi afișate. Cum să configurați manual tabela de partiții și
modul de utilizare a partițiilor de către noul dumneavoastră sistem Debian vor
fi acoperite în restul acestei secțiuni.

Dacă selectați un disc nou care nu are nici partiții nici spațiu liber pe el,
veți fi întrebat dacă doriți să creați o nouă tabelă de partiții (acest lucru
este necesar pentru a putea crea noi partiții). După aceasta o linie nouă
numită "SPAȚIU LIBER" ar trebui să apară sub discul selectat.

Dacă selectați spațiul liber, veți avea posibilitatea de a crea o nouă
partiție. Va trebui să răspundeți la o serie scurtă de întrebări despre
dimensiunea, tipul (primar sau logic) și locul de plasare (începutul sau
sfârșitul spațiului liber). După aceasta, vi se va prezenta un rezumat detaliat
al noii partiții. Opțiunea principală este Utilizați ca:, care determină dacă
partiția va avea un sistem de fișiere pe ea sau va fi folosită pentru spațiul
de interschimb, software RAID, LVM, un sistem de fișiere criptat, sau să nu fie
folosită deloc. Alte opțiuni includ punctul de montare, opțiunile de montare și
fanionul de pornire; ce opțiuni sunt afișate la un moment dat, depinde de modul
în care va fi utilizată partiția. Dacă nu vă plac valorile implicite
preselectate, nu ezitați să le modificați după bunul plac. De exemplu.
selectând opțiunea Utilizați ca:, puteți alege un alt sistem de fișiere pentru
această partiție, inclusiv opțiuni de utilizare a partiției pentru spațiul de
interschimb (swap), software RAID, LVM, sau să n-o folosiți deloc. Când sunteți
mulțumit de noua partiție, selectați S-a finalizat pregătirea partiției și veți
reveni la ecranul principal al lui partman.

Dacă vă decideți să schimbați ceva legat de partiție, pur și simplu selectați
partiția, ceea ce vă va duce la meniul de configurare a partiției. Deoarece
este același ecran ca la crearea unei partiții, puteți schimba același set de
opțiuni. Un lucru care poate nu este evident la prima vedere este că o partiție
se poate redimensiona prin selectarea elementului care specifică dimensiunea
partiției. Sistemele de fișiere despre care se știe că pot fi redimensionate
sunt fat16, fat32, ext2, ext3 și swap. Acest meniu vă permite și să ștergeți o
partiție.

Asigurați-vă că ați creat cel puțin două partiții: una pentru sistemul de
fișiere rădăcină (care trebuie montat ca /) și una pentru spațiul de interscimb
(swap). Dacă uitați să montați sistemul de fișiere rădăcină, partman nu vă va
lăsa să continuați până nu corectați această problemă.

Capacitățile lui partman pot fi extinse cu module ale programului de instalare,
dar depind de arhitectura sistemului dumneavoastră. Deci, dacă nu observați
toate facilitățile promise, verificați că ați încărcat toate modulele necesare
(ex.: partman-ext3, partman-xfs, sau partman-lvm).

După ce sunteți mulțumit de partiționare, selectați Finalizează partiționarea
și scrie modificările pe disc din meniul de partiționare. Vi se va prezenta un
rezumat al modificărilor făcute pe discuri și vi se va cere să confirmați că
sistemele de fișiere trebuie create așa cum a fost solicitat.

6.3.4.4. Configurarea dispozitivelor multi-disc (RAID software)

Dacă aveți mai mult de un disc dur/solid^[6] în calculator, puteți folosi 
partman-md pentru a configura dispozitivele pentru performanțe sporite și/sau
siguranță sporită a datelor. Rezultatul este numit Dispozitiv multi-disc (sau,
după cea mai faimoasă variantă a sa, "RAID software (redundanța ansamblurilor
de discuri multiple)").

MD este, de fapt, un ansamblu de partiții aflate pe discuri diferite și care,
combinate, formează un dispozitiv logic. Acest dispozitiv poate fi folosit ca o
partiție obișnuită (drept urmare, în partman îl puteți formata, îi puteți
asocia un punct de montare, etc.).

Beneficiile obținute depind de tipul de dispozitiv MD pe care-l creați. În
prezent sunt suportate:

RAID0

    Este în principal direcționat spre performanță. RAID0 împarte toate datele
    primite în fâșii (eng. stripes) și le distribuie egal între fiecare dintre
    discurile din ansamblu. Acest lucru poate spori performanța la operațiile
    de citire/scriere, dar dacă unul dintre discuri se defectează, veți pierde 
    tot (o parte din informații se vor afla încă pe discul/discurile fără
    probleme, însă cealaltă parte a fost pe discul defect).

    Scenariul tipic de utilizare a RAID0 este pentru prelucrare video.

RAID1

    Este potrivit pentru configurații în care siguranța este preocuparea
    principală. Acesta constă în mai multe (uzual două) partiții de aceiași
    dimensiune în care fiecare partiție conține exact aceleași date. Acest
    lucru înseamnă în esență trei lucruri. În primul rând, în cazul în care
    unul dintre discuri se defectează, aveți în continuare datele oglindite pe
    discurile rămase. În cel de-al doilea rând, puteți folosi doar o parte din
    capacitatea disponibilă (mai exact, este dimensiunea celei mai mici
    partiții din RAID). În cel de-al treilea rând, citirile sunt echilibrat
    distribuite între discuri, lucru care poate spori performanța pe un server,
    cum este un server de fișiere care are tendința de a fi mai încărcat cu
    operații de citire decât cu operații de scriere.

    Opțional, puteți avea în ansamblu un disc de rezervă care să ia locul
    discului defect, dacă apare un asemenea caz.

RAID5

    Este un bun compromis între viteză, siguranță și redundanță de date. RAID5
    împarte datele primite în fâșii și le distribuie pe toate discurile, cu
    excepția unuia (la fel ca RAID0). Spre deosebire de RAID0, RAID5 calculează
    și o informație de paritate care va fi scrisă pe discul rămas. Discul de
    paritate nu este static (în acest caz ar fi fost RAID4), ci este schimbat
    periodic, astfel încât informația de paritate este distribuită uniform pe
    toate discurile. În cazul unui defect la unul dintre discuri, informația
    lipsă poate fi calculată din datele rămase și din informațiile de paritate.
    RAID5 trebuie să fie format din cel puțin trei partiții active. Opțional,
    puteți avea în ansamblu un disc de rezervă care să ia locul unui disc
    defect, dacă apare un asemenea caz.

    După cum se poate observa, RAID5 are același grad de siguranță ca și RAID1
    în timp ce realizează o redundanță mai slabă. Pe de altă parte, acesta este
    posibil să fie puțin mai lent la operațiile de scriere decât RAID0 datorită
    calculului informației de paritate.

RAID6

    Este similar cu RAID5, cu excepția faptului că folosește două dispozitive
    de paritate în loc de unul.

    Un ansamblu RAID6 poate supraviețui până la două erori de disc.

RAID10

    RAID10 combină împărțirea în fâșii (ca în RAID0) și oglindirea (ca în
    RAID1). Acesta creează n copii ale datelor primite și le distribuie pe
    partiții, astfel încât niciuna dintre copiile acelorași date să nu fie pe
    același dispozitiv. Valoarea implicită a n este 2, dar poate fi stabilită
    la altă valoare în modul expert. Numărul de partiții utilizate trebuie să
    fie de cel puțin n. RAID10 are diferite scheme pentru distribuirea
    copiilor. ÃŽn mod implicit, este utilizat modul near (aproapiate). ÃŽn acest
    mod, copiile au aproximativ aceeași poziție pe toate discurile. În modul 
    far (depărtate), copiile au poziții diferite pe discuri. În modul offset
    (poziția), fâșia este copiată, nu blocul de date.

    RAID10 poate fi folosit pentru a obține fiabilitate și redundanță fără
    dezavantajul de a fi necesar să se calculeze paritatea.

Pentru a rezuma:

┌──────┬───────────┬───────────┬───────────────┬──────────────────────────────┐
│      │ Minim de  │Dispozitive│Supraviețuiește│                              │
│Tipul │dispozitive│de rezervă │la un defect de│      Spațiu disponibil       │
│      │           │           │     disc?     │                              │
├──────┼───────────┼───────────┼───────────────┼──────────────────────────────┤
│      │           │           │               │Dimensiunea celei mai mici    │
│RAID0 │2          │nu         │nu             │partiții înmulțită cu numărul │
│      │           │           │               │de dispozitive din RAID       │
├──────┼───────────┼───────────┼───────────────┼──────────────────────────────┤
│RAID1 │2          │opțional   │da             │Dimensiunea celei mai mici    │
│      │           │           │               │partiții din RAID             │
├──────┼───────────┼───────────┼───────────────┼──────────────────────────────┤
│      │           │           │               │Dimensiunea celei mai mici    │
│RAID5 │3          │opțional   │da             │partiții înmulțită cu (numărul│
│      │           │           │               │de dispozitive din RAID minus │
│      │           │           │               │unu)                          │
├──────┼───────────┼───────────┼───────────────┼──────────────────────────────┤
│      │           │           │               │Dimensiunea celei mai mici    │
│RAID6 │4          │opțional   │da             │partiții înmulțită cu (numărul│
│      │           │           │               │de dispozitive din RAID minus │
│      │           │           │               │două)                         │
├──────┼───────────┼───────────┼───────────────┼──────────────────────────────┤
│      │           │           │               │Totalul partițiilor împărțit  │
│RAID10│2          │opțional   │da             │la numărul de copii în bucăți │
│      │           │           │               │(în mod implicit la două)     │
└──────┴───────────┴───────────┴───────────────┴──────────────────────────────┘

Dacă doriți să aflați mai multe despre Software RAID, consultați Rețetarul RAID
software.

Pentru a crea un dispozitiv MD (multi-disc), trebuie ca partițiile pe care le
doriți să facă parte din RAID, să fie marcate precum "folosite într-un RAID".
(Aceasta se face în partman în meniul Configurația partiției unde ar trebui să
selectați Folosită ca: → volum fizic pentru RAID.)

Notă

Asigurați-vă că sistemul poate fi pornit cu schema de partiționare pe care o
planificați. În general, va fi necesar să creați un sistem de fișiere separat
pentru /boot atunci când folosiți RAID pentru sistemul de fișiere rădăcină (/).
Majoritatea încărcătoarelor de pornire nu au suport pentru RAID1 (RAID în modul
oglindă, fără fâșii!), deci folosirea, de exemplu, a lui RAID5 pentru / și
RAID1 pentru /boot poate fi o variantă posibilă.

În continuare, va trebui să alegeți Configurează RAID-ul software din meniul
principal al lui partman. (Meniul va apărea după ce marcați cel puțin o
partiție pentru utilizare ca volum fizic pentru RAID.) În primul ecran al 
partman-md doar selectați Creează dispozitiv MD. Vi se va afișa o listă de
tipuri de dispozitive MD suportate din care trebuie să alegeți unul (ex.
RAID1). Ceea ce va urma depinde de tipul de dispozitiv MD selectat.

  • RAID0 este simplu -- vi se va prezenta lista de partiții RAID disponibile
    și singurul lucru pe care va trebui să-l faceți este să selectați
    partițiile care vor forma dispozitivul MD.

  • RAID1 este un pic mai dificil. Mai întâi vi se va cere să introduceți
    numărul de dispozitive active și numărul de dispozitive de rezervă care vor
    forma dispozitivul MD. Apoi va trebui să selectați din lista de partiții
    RAID disponibile pe acelea care vor fi active și pe cele care vor fi de
    rezervă. Numărul partițiilor selectate trebuie să fie egal cu cel precizat
    mai devreme. Nu vă îngrijorați. Dacă greșiți și selectați un număr diferit
    de partiții, debian-installer nu vă va lăsa să continuați până când nu
    corectați problema.

  • RAID5 are o procedură de configurare similară cu cea pentru RAID1, cu
    excepția faptului că va trebui să folosiți cel puțin trei partiții active.

  • RAID6 are, de asemenea, o procedură de configurare similară cea pentru
    RAID1, cu excepția faptului că va trebui să folosiți cel puțin patru
    partiții active.

  • Și RAID10 are o procedură de pregătire similară cu cea pentru RAID1,
    exceptând modul expert. În modul expert debian-installer vă va cere să
    precizați schema de repartizare a datelor. Schema are două părți. Prima
    parte este tipul de schemă. Este n (pentru copii în modul near
    (aproapiate)), f (pentru copii în modul far (depărtate)), sau o (pentru
    copii în modul offset (poziția)). A doua parte este numărul de copii de
    făcut pentru date. Trebuie să fie cel puțin atât de multe dispozitive
    active ca acest număr, astfel încât copiile să fie distribuite pe discuri
    diferite.

Este posibil să aveți concomitent mai multe tipuri de dispozitive MD. De
exemplu, dacă aveți trei discuri de câte 200GO pentru MD, fiecare conținând
două partiții de 100GO, puteți să combinați primele partiții din cele trei
discuri în RAID0 (partiție de 300GO, rapidă, pentru editare video) și să
folosiți celelalte trei partiții (2 active și 1 de rezervă) pentru RAID1
(partiție de 100GO, destul de sigură pentru /home).

După ce configurați dispozitivele MD după bunul dumneavoastră plac, puteți
selecta Finalizează din partman-md pentru a vă întoarce la partman pentru a
crea sisteme de fișiere pe noile dispozitive MD și să le asociați atributele
obișnuite precum punctele de montare.

6.3.4.5. Configurarea Managerului de volume logice ("Logical Volume Manager":
LVM)

Dacă lucrați cu calculatoarele ca administrator sau ca utilizator "avansat",
ați văzut, cu siguranță situația în care pe o partiție (de obicei, cea mai
importantă) spațiul liber era foarte limitat, în timp ce o altă partiție era
foarte puțin utilizată și a trebuit să rezolvați această problemă mutând
fișiere dintr-o parte într-alta, făcând legături simbolice, etc.

Pentru a evita situația descrisă, puteți folosi managerul de volume logice
(LVM). Pe scurt, cu LVM puteți combina partițiile (volume fizice în jargonul
LVM) pentru a forma un disc virtual (așa-numitul grup de volume) care poate fi
apoi divizat în partiții virtuale (volume logice). Ideea este că volumele
logice (și, desigur, grupele de volume care sunt la baza acestora) se pot
întinde peste mai multe discuri fizice.

Acum, în momentul în care vă dați seama că aveți nevoie de mai mult spațiu
pentru vechea partiție /home de 160Go, puteți, pur și simplu, să adăugați un
disc nou de 300Go la calculator, să îl adăugați la grupul de volume existent și
să redimensionați volumul logic care conține sistemul de fișiere /home și, gata
-- utilizatorii vor avea din nou spațiu pe partiția reînnoită de 460GO. Acest
exemplu este, desigur, un pic simplificat. Dacă nu l-ați citit încă, ar fi bine
să citiți Rețetarul LVM.

Configurarea LVM în debian-installer este destul de simplă și complet integrată
în partman. Mai întâi, va trebui să marcați partiția(iile) care să fie folosite
ca volume fizice pentru LVM. Acest lucru se face în meniul Configurația
partiției:, unde va trebui să selectați Folosită ca: → volum fizic pentru LVM.

Avertisment

Aveți grijă: noua configurare LVM va distruge toate datele de pe toate
partițiile marcate cu un cod de tip LVM. Deci, dacă aveți deja un LVM pe unele
dintre discuri și doriți să instalați Debian suplimentar la acea mașină,
vechiul LVM (deja existent) va fi șters! Același lucru este valabil și pentru
partițiile, care sunt (din orice motiv) marcate în mod înșelător cu un cod de
tip LVM, dar care conțin ceva diferit (cum ar fi un volum criptat). Trebuie să
eliminați astfel de discuri din sistem înainte de a efectua o nouă configurare
LVM!

Odată cu întoarcerea la ecranul principal al lui partman veți vedea o nouă
opțiune Configurarea Managerului de volume logice (LVM). După selectarea
acesteia, mai întâi vi se va cere să confirmați schimbările în așteptare ce se
vor face asupra tabelei de partiții (dacă există) și apoi se va afișa meniul de
configurare al LVM-ului. Meniul este sensibil la context și afișează doar
acțiunile valide. Acțiunile posibile sunt:

  • Afișează detaliile de configurare: arată structura dispozitivului LVM,
    numele și dimensiunile volumelor logice și multe altele

  • Creează grup de volume

  • Creează volum logic

  • Șterge grupul de volume

  • Șterge volumul logic

  • Extinde grupul de volume

  • Reduce grupul de volume

  • Finalizare: reveniți la ecranul partman principal

Folosiți opțiunile din acest meniu pentru a crea mai întâi un grup de volume și
și apoi creați volumele logice în interiorul acestuia.

După ce reveniți la ecranul principal al lui partman, toate volumele logice
create vor fi afișate în același mod ca și partițiile obișnuite (și ar trebui
să le tratați ca atare).

6.3.4.6. Configurarea volumelor criptate

debian-installer vă oferă posibilitatea să configurați partiții criptate. Orice
fișier scris pe o asemenea partiție este imediat salvat pe dispozitiv în formă
criptată. Accesul la datele criptate este permis doar după introducerea frazei
de acces folosite când a fost creată partiția criptată. Această caracteristică
este utilă este utilă pentru protejarea datelor confidențiale în eventualitatea
furtului laptopului sau a discului dur/solid. Hoțul ar putea căpăta acces fizic
la discul dur/solid, dar fără a cunoaște fraza de acces corectă, datele de pe
disc vor arăta ca niște caractere aleatorii.

Cele mai importante două partiții de criptat sunt: partiția "home", unde se
află datele private ale dumneavoastră și partiția spațiului de interschimb
(swap), unde este posibil ca date confidențiale să fie stocate temporar în
timpul funcționării. Desigur, nimic nu vă împiedică să criptați orice altă
partiție care ar putea prezenta interes. De exemplu, /var, unde serverele de
baze de date, serverele de poștă electronică și serverele de imprimare își
stochează datele, sau /tmp care este folosit de diverse programe să stocheze
fișiere temporare potențial interesante. Unele persoane ar putea să cripteze
întregul sistem. Singura excepție este partiția /bootcare trebuie să rămână
necriptată deoarece în prezent nu există nici o metodă de a încărca nucleul de
pe un sistem de fișiere criptat (GRUB este acum capabil să facă asta, dar
debian-installer în prezent nu are suport nativ pentru /boot criptat. Prin
urmare, configurarea este acoperită într-un document separat).

Notă

A se reține că performanța partițiilor criptate va fi mai scăzută decât cea a
partițiilor necriptate deoarece datele trebuie să fie criptate sau decriptate
pentru fiecare operație de scriere sau citire. Impactul asupra performanței
depinde de viteza procesorului, tipul de cifrare ales și lungimea cheii.

Pentru a folosi criptarea trebuie să creați o nouă partiție selectând în meniul
principal al programului de partiționare un spațiu liber. O altă opțiune este
selectarea unei partiții existente (ex. o partiție obișnuită, un volum logic
LVM sau un volum RAID). În meniul Configurația partiției trebuie să selectați 
volum fizic pentru criptare la opțiunea Folosește ca:. Meniul se va schimba
apoi și va include câteva opțiuni criptografice pentru acea partiție.

Metoda de criptare acceptată de debian-installer este dm-crypt (inclus în
nucleele Linux mai noi, capabil să găzduiască volume fizice LVM).

Mai întâi să vedem opțiunile disponibile la selectarea lui Device-mapper
(dm-crypt)ca metodă de criptare. Ca de obicei, dacă aveți îndoieli, folosiți
valorile implicite deoarece au fost alese cu grijă, având în vedere
securitatea.

Criptare: aes

    Această opțiune vă permite să selectați algoritmul de criptare (cifrare)
    care va fi folosit la criptarea datelor pe partiție. debian-installer are
    în prezent suport pentru următorii algoritmi de cifrare pentru blocuri: aes
    , blowfish, serpent și twofish. Discuția despre calitățile acestor
    algoritmi nu este obiectul acestui document, totuși este posibil ca să vă
    ajute să vă decideți faptul că în 2000 institutul Național American de
    Standarde și Tehnologii a ales AES ca fiind algoritmul standard de criptare
    pentru protejarea datelor confidențiale în secolul 21.

Dimensiunea cheii: 256

    Aici puteți preciza lungimea cheii de criptare. Cu cât dimensiunea cheii
    este mai mare, cu atât criptarea este mai puternică. Pe de altă parte,
    mărirea cheii duce, de obicei, la o degradare a performanței.
    Disponibilitatea diverselor dimensiuni de chei depinde de algoritmul de
    cifrare.

Algoritmul VI: xts-plain64

    Vectorul de Inițializare sau algoritmul VI (în eng. "Initialization
    Vector": IV) este utilizat în criptografie pentru a se asigura că aplicarea
    cifrului pe aceleași date de text clar cu aceeași cheie produce întotdeauna
    un text cifrat unic. Ideea este de a preveni încercarea unui atacator de a
    deduce informații din șabloane repetate în datele criptate.

    Dintre alternativele oferite, cea implicită, xts-plain64 este în prezent
    cea mai puțin vulnerabilă la atacurile cunoscute. Folosiți celelalte
    alternative doar dacă trebuie să asigurați compatibilitatea cu un alt
    sistem instalat anterior care nu poate folosi algoritmii mai noi.

Cheia de criptare: Frază de acces

    Aici puteți alege tipul de cheie de criptare pentru această partiție.

    Fraza de acces

        Cheia de criptare va fi calculată ^[7] pe baza unei fraze de acces pe
        care o veți putea introduce mai târziu în decursul procesului.

    Cheie aleatoare

        O nouă cheie de criptare va fi generată din date aleatoare de fiecare
        dată când încercați să inițializați partiția criptată. Cu alte cuvinte,
        la fiecare oprire conținutul partiției se va pierde deoarece cheia este
        ștearsă din memorie (desigur, ați putea să încercați să ghiciți cheia
        cu un atac de tip "forță brută", dar acest lucru nu este realizabil în
        decursul unei întregi vieți, decât dacă există o slăbiciune necunoscută
        în algoritmul de cifrare).

        Cheile aleatorii sunt utile pentru partițiile de spațiu de interschimb
        (swap), deoarece nu trebuie să vă deranjați să vă amintiți fraza de
        acces sau să ștergeți informațiile sensibile din partiția de spațiu de
        interschimb (swap) înainte de a închide computerul. Totuși, înseamnă,
        de asemenea, că nu veți putea utiliza funcționalitatea "suspend-to-disk
        " (suspendare pe disc) oferită de nucleele Linux mai noi, deoarece va
        fi imposibil (în timpul unei porniri ulterioare) pentru a recupera
        datele suspendate scrise pe partiția de spațiu de interschimb (swap).

Ștergeți datele: da

    Stabilește dacă conținutul acestei partiții trebuie suprascris cu date
    aleatorii înainte de a configura criptarea. Acest lucru este recomandat
    deoarece, altfel, ar putea fi posibil ca un atacator să discearnă care
    părți ale partiției sunt în uz și care nu. În plus, acest lucru va îngreuna
    recuperarea oricăror date rămase din instalările anterioare^[8].

După ce ați selectat parametrii doriți pentru partițiile criptate, reveniți la
meniul principal de partiționare. Ar trebui să existe acum un nou element de
meniu numit Configurarea volumelor criptate. După ce îl selectați, vi se va
cere să confirmați ștergerea datelor de pe partițiile marcate pentru a fi
șterse și, eventual, alte acțiuni, cum ar fi scrierea unui nou tabel de
partiții. Pentru partițiile mari, acest lucru poate dura ceva timp.

În continuare, vi se va cere să introduceți o frază de acces pentru partițiile
configurate să utilizeze una. Frazele de acces bune trebuie să aibă mai mult de
8 caractere, trebuie să fie un amestec de litere, cifre și alte caractere și nu
trebuie să conțină cuvinte comune din dicționar sau informații ușor de asociat
cu dvs. (cum ar fi datele de naștere, hobby-uri, nume de animale de companie,
numele membrilor familiei sau ale rudelor, etc.).

Avertisment

Înainte de a introduce fraze de acces, ar fi trebuit să vă asigurați că
tastatura este configurată corect și generează caracterele așteptate. Dacă nu
sunteți sigur, puteți trece la a doua consolă virtuală și puteți tasta ceva
text la prompt. Acest lucru vă asigură că nu veți fi surprins mai târziu, de
ex. încercând să introduceți o expresie de acces folosind un aranjament de
tastatură "qwerty" când ați folosit un aranjament "azerty" în timpul
instalării. Această situație poate avea mai multe cauze. Poate că ați trecut la
un alt aranjament de tastatură în timpul instalării sau este posibil ca
aranjamentul de tastatură selectat să nu fi fost încă configurat când ați
introdus fraza de acces pentru sistemul de fișiere rădăcină.

Dacă ați ales să utilizați alte metode decât o frază de acces pentru a crea
chei de criptare, acestea vor fi generate acum. Deoarece este posibil ca
nucleul să nu fi adunat o cantitate suficientă de entropie în această etapă
incipientă a instalării, procesul poate dura mult timp. Puteți ajuta la
accelerarea procesului prin generarea de entropie: de ex. prin apăsarea
tastelor de formă aleatorie sau prin trecerea la shell-ul de pe a doua consolă
virtuală și generarea de trafic de rețea și de disc (descărcarea unor fișiere,
introducerea de fișiere mari în /dev/null etc.). Acest lucru se va repeta
pentru fiecare partiție care urmează să fie criptată.

După revenirea la meniul principal de partiționare, veți vedea toate volumele
criptate ca partiții suplimentare care pot fi configurate în același mod ca și
partițiile obișnuite. Următorul exemplu arată un volum criptat prin «dm-crypt».

Volum criptat (sda2_crypt) - 115.1 GB Linux device-mapper
     #1 115.1 GB  F ext3

Acum este momentul să atribuiți puncte de montare volumelor și să schimbați
opțional tipurile de sisteme de fișiere dacă cele implicite nu vi se potrivesc.

Acordați atenție identificatorilor din paranteze (sda2_crypt în acest caz) și
punctelor de montare pe care le-ați atribuit fiecărui volum criptat. Veți avea
nevoie de aceste informații mai târziu când porniți noul sistem. Diferențele
dintre procesul de pornire obișnuit și procesul de pornire cu volume criptate
vor fi acoperite mai târziu în Secțiune 7.2, "Montarea volumelor criptate".

Odată ce sunteți mulțumit de schema de partiționare, continuați cu instalarea.

6.3.5. Instalarea sistemului de bază

Deși această etapă este cea mai puțin problematică, consumă o parte
semnificativă a instalării, deoarece descarcă, verifică și despachetează
întregul sistem de bază. Dacă aveți o conexiune lentă la computer sau la rețea,
acest lucru ar putea dura ceva timp.

În timpul instalării sistemului de bază, mesajele de despachetare și de
configurare a pachetului sunt redirecționate către tty4 (terminalul 4). Puteți
accesa acest terminal apăsând Alt stânga+F4; reveniți la procesul principal de
instalare cu Alt stânga+F1.

Mesajele de despachetare/configurare generate în această fază sunt de asemenea
salvate în /var/log/syslog. Le puteți verifica acolo dacă instalarea se
realizează printr-o consolă serială.

Ca parte a instalării, va fi instalat un nucleu Linux. La prioritatea
implicită, instalatorul va alege pentru dvs. una care se potrivește cel mai
bine cu echipamentul dvs. În modurile cu prioritate inferioară, veți putea
alege dintr-o listă de nuclee disponibile.

Când pachetele sunt instalate utilizând sistemul de gestionare a pachetelor,
acesta va instala implicit și pachetele care sunt recomandate de acele pachete.
Pachetele recomandate nu sunt strict necesare pentru funcționalitatea de bază a
software-ului selectat, dar îmbunătățesc acel software și ar trebui, în opinia
responsabililor de pachete, să fie instalate în mod normal împreună cu acel
software.

Notă

Din motive tehnice, pachetele instalate în timpul instalării sistemului de bază
sunt instalate fără "Recomandările". Regula descrisă mai sus intră în vigoare
numai după acest moment al procesului de instalare.

6.3.6. Instalarea de software suplimentar

În acest moment aveți un sistem utilizabil, dar limitat. Majoritatea
utilizatorilor vor dori să instaleze software suplimentar pe sistem pentru a-l
adapta nevoilor lor, iar programul de instalare vă permite să faceți acest
lucru. Acest pas poate dura chiar mai mult decât instalarea sistemului de bază
dacă aveți o conexiune lentă la computer sau la rețea.

6.3.6.1. Configurarea lui «apt»

Unul dintre instrumentele folosite pentru a instala pachete pe un sistem Debian
GNU/Linux este programul apt, din pachetul apt^[9]. Alte interfețe pentru
gestionarea pachetelor, cum ar fi aptitude și synaptic, sunt de asemenea
utilizate. Aceste interfețe sunt recomandate utilizatorilor noi, deoarece
integrează unele caracteristici suplimentare (căutarea pachetelor și verificări
de stare) într-o interfață de utilizator plăcută.

apt trebuie configurat astfel încât să știe de unde să recupereze pachetele.
Rezultatele acestei configurări sunt scrise în fișierul /etc/apt/sources.list.
Puteți examina și edita acest fișier după bunul plac după finalizarea
instalării.

Dacă instalați cu prioritatea implicită, programul de instalare se va ocupa în
mare măsură de configurație automat, pe baza metodei de instalare pe care o
utilizați și, eventual, folosind alegerile făcute mai devreme în instalare. În
majoritatea cazurilor, programul de instalare va adăuga automat o oglindă de
securitate și, dacă instalați distribuția stabilă, o oglindă pentru serviciul "
stable-updates" (actualizări pentru distribuția stabilă).

Dacă instalați la o prioritate mai mică (de exemplu, în modul expert), veți
putea lua mai multe decizii singur. Puteți alege dacă să utilizați sau nu
serviciile de securitate și/sau de actualizări pentru distribuția stabilă și
puteți alege să adăugați pachete din secțiunile "contrib", "non-free" și "
non-free-firmware" ale arhivei .

6.3.6.1.1. Instalarea de pe mai multe imagini CD sau DVD

Dacă instalați de pe o imagine CD sau DVD care face parte dintr-un set mai
mare, programul de instalare vă va întreba dacă doriți să scaneze medii
suplimentare de instalare. Dacă aveți la dispoziție astfel de suporturi
suplimentare, probabil că doriți să faceți acest lucru, astfel încât
instalatorul să poată folosi pachetele incluse pe ele.

Dacă nu aveți niciun suport suplimentar, aceasta nu este nicio problemă:
utilizarea acestora nu este necesară. Dacă, de asemenea, nu utilizați o oglindă
de rețea (după cum este explicat în secțiunea următoare), poate însemna că nu
pot fi instalate toate pachetele care aparțin sarcinilor pe care le selectați
în următorul pas al instalării.

Notă

Pachetele sunt incluse pe imaginile CD și DVD în ordinea popularității lor.
Aceasta înseamnă că pentru cele mai multe utilizări este necesară doar prima
imagine a unui set și că doar foarte puțini oameni folosesc de fapt oricare
dintre pachetele incluse pe ultimele imagini ale unui set.

De asemenea, înseamnă că achiziționarea de la diverși vânzători sau descărcarea
și inscripționarea unui set complet de CD-uri este doar o risipă de bani,
deoarece nu le veți folosi niciodată pe multe dintre ele. În cele mai multe
cazuri, este mai bine să obțineți doar primele 3 până la 8 CD-uri și să
instalați orice pachet suplimentar de care aveți nevoie din Internet, folosind
o oglindă. Același lucru este valabil și pentru seturile de DVD-uri: primul
DVD, sau poate primele două DVD-uri vor acoperi majoritatea nevoilor.

Dacă scanați mai multe medii de instalare, programul de instalare vă va
solicita să le schimbați atunci când are nevoie de pachete de la unul care nu
este în prezent în unitate. Rețineți că numai discurile care aparțin aceluiași
set ar trebui scanate. Ordinea în care sunt scanate nu contează cu adevărat,
dar scanarea lor în ordine crescătoare va reduce șansele de greșeli.

6.3.6.1.2. Utilizarea unei oglinzi de rețea

O întrebare care va fi pusă în timpul majorității instalărilor este dacă să se
folosească sau nu o oglindă de rețea ca sursă pentru pachete. În cele mai multe
cazuri, răspunsul implicit ar trebui să fie cel adecvat, dar există câteva
excepții.

Dacă nu instalați de pe un set complet de imagini de CD/DVD, ar trebui să
utilizați o oglindă de rețea, deoarece altfel veți ajunge cu un sistem foarte
minim. Totuși, dacă aveți o conexiune limitată la Internet, cel mai bine este
să nu să selectați sarcina birou în următorul pas al instalării.

Dacă instalați de pe o singură imagine CD completă, utilizarea unei oglinzi de
rețea nu este necesară, dar este totuși recomandată deoarece o singură imagine
CD conține doar un număr destul de limitat de pachete. Dacă aveți o conexiune
limitată la Internet, poate fi totuși cel mai bine să nu să selectați o oglindă
de rețea aici, ci să finalizați instalarea folosind doar ceea ce este
disponibil pe imaginea de pe CD și să instalați selectiv pachete suplimentare
după instalare (de ex. după ce ați repornit în noul sistem).

Dacă instalați de pe DVD, orice pachet necesar în timpul instalării ar trebui
să fie prezent pe prima imagine DVD. Utilizarea unei oglinzi de rețea este
opțională.

Un avantaj al adăugării unei oglinzi de rețea este că actualizările, care au
avut loc de când imaginile CD/DVD au fost create și au fost incluse într-o
versiune punctuală, vor deveni disponibile pentru instalare, prelungind astfel
durata de viață a setului de CD/DVD fără a compromite securitatea sau
stabilitatea sistemului instalat.

În rezumat: selectarea unei oglinzi de rețea este în general o idee bună, cu
excepția cazului în care nu aveți o conexiune bună la Internet. Dacă versiunea
curentă a unui pachet este disponibilă de pe mediul de instalare, programul de
instalare o va folosi întotdeauna. Deci, cantitatea de date care va fi
descărcată dacă selectați o oglindă depinde de

 1. sarcinile pe care le selectați în următorul pas al instalării,

 2. ce pachete sunt necesare pentru sarcinile respective,

 3. care dintre aceste pachete sunt prezente pe suportul de instalare pe care
    l-ați scanat și

 4. dacă versiunile actualizate ale pachetelor incluse pe suportul de instalare
    sunt disponibile dintr-o oglindă (fie o oglindă a pachetului obișnuit, fie
    o oglindă pentru securitate sau actualizări ale distribuției stabile).

Rețineți că ultimul punct înseamnă că, inclusiv dacă alegeți să nu utilizați o
oglindă de rețea, unele pachete pot fi încă descărcate de pe Internet dacă
există o actualizare de securitate sau actualizări ale distribuției stabile
disponibile pentru ele și acele servicii au fost configurate.

6.3.6.1.3. Alegerea unei oglinzi din rețea

Cu excepția cazului în care ați ales să nu utilizați o oglindă de rețea, vi se
va prezenta o listă de oglinzi de rețea bazată pe selecția țării dvs. mai
devreme în procesul de instalare. Alegerea implicită oferită este, de obicei,
cea adecvată.

Valoarea implicită oferită este deb.debian.org, care nu este o oglindă în sine,
dar va redirecționa către o oglindă care ar trebui să fie actualizată și
rapidă. Aceste oglinzi acceptă TLS (protocol https) și IPv6. Acest serviciu
este întreținut de echipa de administratori a sistemului Debian ("Debian System
Administration ":DSA).

O oglindă poate fi, de asemenea, specificată manual, alegând "introduceți
manual informațiile" . Puteți specifica apoi un nume de gazdă în oglindă și un
număr de port opțional. Aceasta trebuie să fie de fapt o bază URL, adică atunci
când specificați o adresă IPv6, trebuie să adăugați paranteze drepte în jurul
ei, de exemplu "[2001:db8::1]".

Dacă calculatorul dvs. se află într-o rețea exclusiv IPv6 (ceea ce probabil nu
este cazul pentru marea majoritate a utilizatorilor), este posibil ca
utilizarea oglinzii implicite pentru țara dvs. să nu funcționeze. Toate
oglinzile din listă sunt accesibile prin IPv4, dar numai unele dintre ele pot
fi utilizate prin IPv6. Deoarece conectivitatea oglinzilor individuale se poate
modifica în timp, aceste informații nu sunt disponibile în programul de
instalare. Dacă nu există conectivitate IPv6 pentru oglinda implicită pentru
țara dvs., puteți fie să încercați unele dintre celelalte oglinzi care vi se
oferă sau să alegeți opțiunea "introduceți manual informațiile". Apoi puteți
specifica "ftp.ipv6.debian.org" ca nume de oglindă, care este un alias pentru o
oglindă disponibilă prin IPv6, deși probabil că nu va fi cea mai rapidă
posibilă.

6.3.6.2. Selectarea și instalarea software-ului

În timpul procesului de instalare, vi se oferă posibilitatea de a selecta
software suplimentar de instalat. În loc să alegeți pachete software
individuale din pachetele disponibile, această etapă a procesului de instalare
se concentrează pe selectarea și instalarea colecțiilor predefinite de software
pentru a configura rapid calculatorul pentru a efectua diverse sarcini.

Aceste sarcini reprezintă în mod vag un număr de activității sau lucruri
diferite pe care doriți să le faceți cu calculatorul dvs., cum ar fi "Mediu de
birou", "Server web" sau "Server SSH"^[10]. Secțiune D.2, "Spațiu pe disc
necesar pentru sarcini" enumeră cerințele de spațiu pentru sarcinile
disponibile.

Unele sarcini pot fi preselectate pe baza caracteristicilor calculatorului pe
care instalați. Dacă nu sunteți de acord cu aceste selecții, le puteți
deselecta. Puteți chiar să optați pentru a nu instala deloc sarcini în acest
moment.

Indicație

În interfața cu utilizatorul standard a programului de instalare, puteți
utiliza bara de spațiu pentru a comuta selectarea unei sarcini.

Notă

Sarcina "Mediu de birou" va instala un mediu grafic de birou.

Implicit, debian-installer instalează mediul de birou . Este posibil să
selectați în mod interactiv un alt mediu de birou în timpul instalării. De
asemenea, este posibil să instalați mai multe medii de birou, dar este posibil
ca unele combinații dintre aceste medii de birou să nu fie coinstalabile.

Rețineți că acest lucru va funcționa numai dacă pachetele necesare pentru
mediul de birou dorit sunt efectiv disponibile. Dacă instalați folosind o
singură imagine CD completă, acestea vor trebui, eventual, să fie descărcate
dintr-o oglindă de rețea, deoarece este posibil să nu fie disponibile pe
imaginea CD din cauza cantității sale limitate de spațiu. Instalarea oricăruia
dintre mediile de birou disponibile în acest fel ar trebui să funcționeze bine
dacă utilizați o imagine DVD sau orice altă metodă de instalare.

Diferitele sarcini de server vor instala software aproximativ după cum urmează.
Server web: apache2; Server SSH: openssh.

Sarcina "Sistem standard" va instala orice pachet care are un "standard"
prioritar. Aceasta include o mulțime de utilități comune care sunt disponibile
în mod normal pe orice sistem Linux sau Unix. Ar trebui să lăsați această
sarcină selectată dacă nu știți ce faceți și doriți un sistem cu adevărat
minim.

Dacă în timpul selectării limbii a fost selectată o altă configurație regională
implicită diferită de "C", tasksel va verifica dacă sunt definite sarcini de
localizare pentru acea configurație regională și va încerca automat să
instaleze pachetele de localizare relevante . Aceasta include, de exemplu,
pachete care conțin liste de cuvinte sau fonturi speciale pentru limba
dumneavoastră. Dacă a fost selectat un mediu de birou, acesta va instala și
pachetele de localizare adecvate pentru acesta (dacă sunt disponibile).

După ce ați selectat sarcinile, pulsați butonul Continue. În acest moment, apt
va instala pachetele care fac parte din sarcinile selectate. Dacă un anumit
program are nevoie de mai multe informații de la utilizator, acesta vă va
solicita furnizarea lor în timpul acestui proces.

Ar trebui să știți că, în special, sarcina «Mediu grafic de birou» este foarte
mare. Mai ales când se instalează de pe un CD-ROM normal în combinație cu o
oglindă pentru pachete care nu sunt de pe CD-ROM, programul de instalare poate
dori să recupereze o mulțime de pachete prin rețea. Dacă aveți o conexiune la
internet relativ lentă, acest lucru poate dura mult timp. Nu există nicio
opțiune de a anula instalarea pachetelor odată ce aceasta a început.

Chiar și atunci când pachetele sunt incluse pe CD-ROM, programul de instalare
le poate prelua din oglindă dacă versiunea disponibilă pe oglindă este mai
recentă decât cea inclusă pe CD-ROM. Dacă instalați distribuția stabilă, acest
lucru se poate întâmpla după o lansare punctuală (o actualizare a versiunii
stabile originale); dacă instalați distribuția de testare, acest lucru se va
întâmpla dacă utilizați o imagine mai veche.

6.3.7. Faceți ca sistemul să fie capabil să pornească

6.3.7.1. Detectarea altor sisteme de operare

Înainte ca un încărcător de pornire să fie instalat, instalatorul va încerca să
caute alte sisteme de operare care sunt instalate în calculator. Dacă găsește
un sistem de operare acceptat, veți fi informat despre acest lucru în timpul
pasului de instalare a încărcătorului de pornire, iar calculatorul va fi
configurat să pornească acest alt sistem de operare în plus față de Debian.

Rețineți că mai multe sisteme de operare pornind pe o singură mașină este încă
ceva ce ține de magia neagră, oricum ceva mistic. Suportul automat pentru
detectarea și configurarea încărcătoarelor de pornire pentru a porni alte
sisteme de operare variază în funcție de arhitectură și chiar de
subarhitectură. Dacă nu funcționează, ar trebui să consultați documentația
gestionarului de pornire pentru mai multe informații.

6.3.7.2. Continuați fără încărcătorul de pornire

Această opțiune poate fi folosită pentru a finaliza instalarea chiar și atunci
când nu trebuie instalat niciun încărcător de pornire, fie pentru că
arhitectura/subarhitectura nu oferă unul, fie pentru că nu se dorește niciunul
(de exemplu, veți folosi încărcătorul de pornire existent).

Dacă intenționați să configurați manual încărcătorul de pornire, ar trebui să
verificați numele nucleului instalat în /target/boot. De asemenea, ar trebui să
verificați acel director pentru prezența unui initrd; dacă există unul,
probabil va trebui să instruiți încărcătorul de pornire să îl folosească. Alte
informații de care veți avea nevoie sunt discul și partiția pe care le-ați
selectat pentru sistemul dvs. de fișiere / și, dacă ați ales să instalați /boot
pe o partiție separată, și sistemul de fișiere al /boot.

6.3.8. Se finalizează instalarea

Acesta este ultimul pas în procesul de instalare al Debian în timpul căruia
programul de instalare va efectua orice activitate de ultimă oră. Constă mai
ales în a face ordine după debian-installer.

6.3.8.1. Repornirea sistemului

După ultima solicitare, sistemul va fi oprit deoarece repornirea nu este
acceptată pe S/390. Apoi, trebuie să IPL Debian GNU/Linux din DASD pe care
l-ați selectat pentru sistemul de fișiere rădăcină în timpul primilor pași ai
instalării.

6.3.9. Rezolvarea problemelor

Componentele enumerate în această secțiune nu sunt de obicei implicate în
procesul de instalare, dar așteaptă în fundal pentru a ajuta utilizatorul în
cazul în care ceva nu merge bine.

6.3.9.1. Salvarea jurnalelor de instalare

Dacă instalarea are succes, fișierele jurnal create în timpul procesului de
instalare vor fi salvate automat în /var/log/installer/ pe noul dumneavoastră
sistem Debian.

Alegerea opțiunii Salvează jurnalele de depanare din meniul principal vă
permite să salvați fișierele de jurnal pe un stick USB, rețea, disc dur sau
alte medii. Acest lucru poate fi util dacă întâmpinați probleme fatale în
timpul instalării și doriți să studiați jurnalele pe alt sistem sau să le
atașați la un raport de instalare.

6.3.9.2. Utilizarea Shell și vizualizarea jurnalelor

Există mai multe metode pe care le puteți folosi pentru a obține un shell în
timp ce rulați o instalare. Pe majoritatea sistemelor, și dacă nu instalați
printr-o consolă serială, cea mai ușoară metodă este să comutați la a doua 
consolă virtuală apăsând Alt stânga+F2 ^[11] (pe o tastatură Mac, Opțiune+F2).
Folosiți Alt stânga+F1 pentru a reveni la programul de instalare.

Dacă nu puteți comuta între console, există și un element Execute a Shell în
meniul principal care poate fi folosit pentru a porni un shell. Puteți ajunge
la meniul principal din majoritatea dialogurilor apăsând butonul Go Back o dată
sau de mai multe ori. Tastați exit pentru a închide shell-ul și a reveni la
programul de instalare.

În acest moment, ați pornit de pe discul RAM și există un set limitat de
utilități Unix disponibile pentru utilizare. Puteți vedea ce programe sunt
disponibile cu comanda ls /bin /sbin /usr/bin /usr/sbin și tastând help.
Shell-ul este o clonă Bourne numită ash și are câteva caracteristici drăguțe,
cum ar fi completarea automată și istoricul.

Pentru a edita și vizualiza fișiere, utilizați editorul de text nano. Fișierele
jurnal pentru sistemul de instalare pot fi găsite în directorul /var/log.

Notă

Deși puteți face practic orice într-un shell din lucrurile pe care comenzile
disponibile vă permit să le faceți, opțiunea de a folosi un shell este
într-adevăr acolo doar în cazul în care ceva merge prost și pentru depanare.

A face lucruri manual din shell poate interfera cu procesul de instalare și
poate duce la erori sau la o instalare incompletă. În special, ar trebui să
lăsați întotdeauna programul de instalare să vă activeze partiția de swap și să
nu faceți acest lucru singur din shell.

6.3.10. Instalarea prin consola de rețea (network-console)

Pentru instalările pe S/390, aceasta este metoda implicită după configurarea
rețelei.

Vi se va cere să utilizați o nouă parolă pentru a vă conecta la sistemul de
instalare, iar acesta vă va cere confirmarea partolei. Asta e tot. Acum ar
trebui să vedeți un ecran care vă indică să vă conectați de la distanță ca
utilizator installer cu parola pe care tocmai ați furnizat-o. Un alt detaliu
important de observat pe acest ecran este amprenta acestui sistem. Trebuie să
transferați în siguranță amprenta către persoana care va continua instalarea de
la distanță.

Dacă decideți să continuați cu instalarea local, puteți oricând să apăsați 
Enter, ceea ce vă va aduce înapoi la meniul principal, unde puteți selecta o
altă componentă.

Acum să trecem la cealaltă parte a firului. Ca o condiție prealabilă, trebuie
să vă configurați terminalul pentru codificarea UTF-8, deoarece asta este ceea
ce folosește sistemul de instalare. Dacă nu o faceți, instalarea de la distanță
va fi totuși posibilă, dar este posibil să întâlniți artefacte ciudate de
afișare, cum ar fi margini de dialog distruse sau caractere non-ascii
necitibile. Stabilirea unei conexiuni cu sistemul de instalare este la fel de
simplă ca și tastarea:

$ ssh -l installer install_host

Unde install_host este fie numele, fie adresa IP a calculatorului pe care
instalați. Înainte de autentificarea efectivă va fi afișată amprenta sistemului
de la distanță și va trebui să confirmați că este corectă.

Notă

Serverul ssh din programul de instalare folosește o configurație implicită care
nu trimite pachete de menținere a conexiunii ("keep-alive packets"). În
principiu, o conexiune la sistemul instalat ar trebui să fie menținută deschisă
pe termen nelimitat. Cu toate acestea, în unele situații -- în funcție de
configurarea rețelei locale -- conexiunea se poate pierde după o perioadă de
inactivitate. Un caz obișnuit în care acest lucru se poate întâmpla este atunci
când există o formă de traducere a adresei de rețea ("Network Address
Translation": NAT) undeva între client și sistemul instalat. În funcție de
momentul în care s-a pierdut conexiunea, este posibil sau nu să puteți relua
instalarea după reconectare.

Este posibil să evitați întreruperea conexiunii adăugând opțiunea
-o ServerAliveInterval=valoare când porniți conexiunea ssh sau adăugând acea
opțiune în fișierul de configurare ssh. Rețineți totuși că, în unele cazuri,
adăugarea acestei opțiuni poate, de asemenea, să cauzeze întreruperea unei
conexiuni (de exemplu, dacă pachetele de menținere a conexiunii ("keep-alive
packets") sunt trimise în timpul unei scurte întreruperi de rețea, de la care 
ssh altfel s-ar fi recuperat), așa că ar trebui să fie folosit numai atunci
când este necesar.

Notă

Dacă instalați pe rând, pe mai multe calculatoare și se întâmplă să aibă
aceeași adresă IP sau nume de gazdă, ssh va refuza să se conecteze la o astfel
de gazdă. Motivul este că va avea amprentă diferită, ceea ce este de obicei un
semn al unui atac de falsificare. Dacă sunteți sigur că nu este cazul, va
trebui să ștergeți linia relevantă din ~/.ssh/known_hosts^[12] și încercați din
nou.

După autentificare, vi se va afișa un ecran inițial unde aveți două
posibilități numite Meniu Start și Pornește o consolă. Primul vă aduce la
meniul principal de instalare, unde puteți continua instalarea ca de obicei.
Acesta din urmă pornește un shell din care puteți examina și, eventual, repara
sistemul de la distanță. Ar trebui să porniți o singură sesiune SSH pentru
meniul de instalare, dar puteți începe mai multe sesiuni pentru shell-uri.

Avertisment

După ce ați început instalarea de la distanță prin SSH, nu ar trebui să vă
întoarceți la sesiunea de instalare care rulează pe consola locală. Acest lucru
poate deteriora baza de date care deține configurația noului sistem. Acest
lucru, la rândul său, poate duce la o instalare eșuată sau la probleme cu
sistemul instalat.

6.4. Personalizare

Folosind shell-ul (vezi Secțiune 6.3.9.2, "Utilizarea Shell și vizualizarea
jurnalelor"), procesul de instalare poate fi personalizat cu atenție, pentru a
se potrivi cazurilor de utilizare excepționale:

6.4.1. Instalarea unui sistem alternativ de «init» (inițiere)

Debian folosește systemd ca sistem de inițializare implicit. Cu toate acestea,
alte sisteme de inițializare (cum ar fi sysvinit și OpenRC) sunt acceptate, iar
cel mai ușor moment pentru a selecta un sistem de inițializare alternativ este
în timpul procesului de instalare. Pentru instrucțiuni detaliate despre cum să
faceți acest lucru, vă rugăm să consultați pagina Init pe wiki-ul Debian.


━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━

^[3] În termeni tehnici: atunci când există mai multe regiuni pentru acea limbă
cu coduri de țară diferite.

^[4] La prioritate medie și scăzută puteți oricând să selectați configurația
regională preferată dintre cele disponibile pentru limba selectată (dacă există
mai multe).

^[5] Configurațiile regionale vechi sunt acele configurații regionale care nu
folosesc codificarea UTF-8, ci unul dintre standardele mai vechi pentru
codificarea caracterelor, cum ar fi ISO 8859-1 (folosit de limbile
vest-europene) sau EUC-JP (folosit de japoneză).

^[6] De fapt, se poate construi un dispozitiv multi-disc chiar și cu partiții
de pe același disc fizic, dar acest lucru nu va aduce nici un fel de beneficii.

^[7] Folosirea unei fraze de acces pe post de cheie în prezent înseamnă că
partiția va fi configurată folosind LUKS.

^[8] Se crede că băieții de la agențiile cu trei litere pot restaura datele
chiar și după mai multe rescrieri ale mediilor magnetooptice.

^[9] Rețineți că programul care instalează efectiv pachetele se numește dpkg.
Cu toate acestea, acest program este mai mult un instrument de nivel scăzut. 
apt este un instrument de nivel superior, care va invoca dpkg după caz. Știe
cum să recupereze pachetele din mediul de instalare, din rețea sau de oriunde.
De asemenea, este capabil să instaleze automat alte pachete care sunt necesare
pentru ca pachetul pe care încercați să îl instalați să funcționeze corect.

^[10] Trebuie să știți că pentru a prezenta această listă, programul de
instalare doar invocă programul tasksel. Poate fi rulat în orice moment după
instalare pentru a instala mai multe pachete (sau a le elimina), sau puteți
utiliza un instrument mai precis, cum ar fi aptitude. Dacă sunteți în căutarea
unui singur pachet specific, după finalizarea instalării, pur și simplu rulați
aptitude install pachet, unde pachet este numele pachetului ce căutați.

^[11] Adică: apăsați tasta Alt din partea stângă a barei de spațiu și tasta
funcțională F2 în același timp.

^[12] Următoarea comandă va elimina o intrare existentă pentru o gazdă: 
ssh-keygen -R <nume_gazdă|adresă IP>.

Cap. 7. Pornirea în noul dumneavoastră sistem Debian

Cuprins

7.1. Momentul adevărului
7.2. Montarea volumelor criptate

    7.2.1. Rezolvarea problemelor

7.3. Autentificarea în cont

7.1. Momentul adevărului

Prima pornire a sistemului dvs. cu energie proprie este ceea ce inginerii
electroniști numesc "testul de fum".

Dacă sistemul nu reușește să pornească corect, nu intrați în panică. Dacă
instalarea a avut succes, sunt șanse mari să existe doar o problemă relativ
minoră care împiedică sistemul să pornească Debian. În majoritatea cazurilor,
astfel de probleme pot fi rezolvate fără a fi nevoie să repetați instalarea. O
opțiune disponibilă pentru a remedia problemele de pornire este utilizarea
modului de recuperare încorporat în programul de instalare (consultați
Secțiune 8.6, "Recuperarea unui sistem deteriorat").

Dacă sunteți nou în Debian și Linux, este posibil să aveți nevoie de ajutor de
la utilizatori mai experimentați. Pentru arhitecturi mai puțin obișnuite, cum
ar fi S/390, cea mai bună opțiune este să întrebați pe lista de
corespondențădebian-s390. De asemenea, puteți depune un raport de instalare așa
cum este descris în Secțiune 5.3.4, "Trimiterea rapoartelor de instalare".
Asigurați-vă că descrieți problema în mod clar și includeți toate mesajele care
sunt afișate și care pot ajuta pe alții să diagnosticheze problema.

7.2. Montarea volumelor criptate

Dacă ați creat volume criptate în timpul instalării și le-ați atribuit puncte
de montare, vi se va cere să introduceți fraza de acces pentru fiecare dintre
aceste volume în timpul pornirii.

Pentru partițiile criptate folosind dm-crypt, vi se va afișa următorul prompt
în timpul pornirii:

Starting early crypto disks... part_crypt(starting)
Enter LUKS passphrase:

În prima linie a promptului, part este numele partiției subiacente, de exemplu
sda2 sau md0. Probabil că acum vă întrebați pentru ce volum introduceți de fapt
fraza de acces. Are legătură cu /home? Sau cu /var? Desigur, dacă aveți un
singur volum criptat, acest lucru este ușor de descifrat și puteți introduce
doar fraza de acces pe care ați folosit-o la configurarea acestui volum. Dacă
ați configurat mai mult de un volum criptat în timpul instalării, notele pe
care le-ați scris la ultimul pas în Secțiune 6.3.4.6, "Configurarea volumelor
criptate" sunt utile. Dacă nu ați notat mai înainte asocierea dintre parte
_crypt și punctele de montare, o puteți găsi în continuare în fișierele /etc/
crypttab și /etc/fstab ale noului dumneavoastră sistem.

Promptul poate arăta oarecum diferit atunci când este montat un sistem de
fișiere rădăcină criptat. Aceasta depinde de ce generator initramfs a fost
folosit pentru a genera initrd-ul folosit pentru a porni sistemul. Exemplul de
mai jos este pentru un initrd generat folosind initramfs-tools:

Begin: Mounting root file system... ...
Begin: Running /scripts/local-top ...
Enter LUKS passphrase:

Nu vor fi afișate caractere (nici măcar asteriscuri) la introducerea frazei de
acces. Dacă introduceți o frază de acces greșită, mai aveți două încercări de a
o corecta. După a treia încercare, procesul de pornire va omite acest volum și
va continua să monteze următorul sistem de fișiere. Consultați Secțiune 7.2.1,
"Rezolvarea problemelor" pentru mai multe informații.

După introducerea tuturor frazelor de acces, pornirea ar trebui să continue ca
de obicei.

7.2.1. Rezolvarea problemelor

Dacă unele dintre volumele criptate nu au putut fi montate pentru că a fost
introdusă o frază de acces greșită, va trebui să le montați manual după
pornire. Se prezintă mai multe cazuri:

  • Primul caz se referă la partiția rădăcină. Când nu este montată corect,
    procesul de pornire se va opri și va trebui să reporniți calculatorrul
    pentru a încerca din nou.

  • Cel mai simplu caz este pentru volumele criptate care dețin date precum /
    home sau /srv. Puteți să le montați pur și simplu manual după pornire.

    Cu toate acestea, pentru «dm-crypt», acest lucru este puțin complicat. Mai
    întâi trebuie să înregistrați volumele cu device mapper rulând:

    # /etc/init.d/cryptdisks start

    Aceasta va scana toate volumele menționate în fișierul /etc/crypttab și va
    crea dispozitive adecvate în directorul /dev după introducerea frazelor de
    acces corecte (volumele deja înregistrate vor fi omise, așa că puteți
    repeta această comandă de mai multe ori fără să vă faceți griji). După
    înregistrarea cu succes, puteți monta pur și simplu volumele în modul
    obișnuit:

    # mount /punctul_de_montare

  • Dacă nu a putut fi montat niciun volum care conține fișiere de sistem
    necritice (/usr sau /var), sistemul ar trebui să pornească în continuare și
    ar trebui să puteți monta volumele manual, ca în cazul precedent. Cu toate
    acestea, va trebui, de asemenea, să (re)porniți orice servicii care rulează
    de obicei la nivelul de rulare implicit, deoarece este foarte probabil să
    nu fi fost pornit. Cel mai simplu mod este să reporniți calculatorul.

7.3. Autentificarea în cont

Odată ce sistemul dvs. este complet încărcat, vi se va afișa promptul de
autentificare. Conectați-vă folosind numele de utilizator și parola personale
pe care le-ați selectat în timpul procesului de instalare. Sistemul dvs. este
acum gata de utilizare.

Dacă sunteți un utilizator nou, poate doriți să explorați documentația care
este deja instalată pe sistemul dvs. pe măsură ce începeți să-l utilizați. În
prezent există mai multe sisteme de documentare, se lucrează la integrarea
diferitelor tipuri de documentație. Iată câteva puncte de plecare.

Documentația care însoțește programele pe care le-ați instalat poate fi găsită
în /usr/share/doc/, sub un subdirector numit după numele programului (sau, mai
precis, după numele pachetului Debian care conține programul). Cu toate
acestea, documentația mai extinsă este adesea împachetată separat în pachete
speciale de documentație, care de cele mai multe ori nu sunt instalate
implicit. De exemplu, documentația despre instrumentul de gestionare a
pachetelor apt poate fi găsită în pachetele apt-doc sau apt-howto.

În plus, există câteva dosare speciale în ierarhia /usr/share/doc/. Linux
HOWTO-urile sunt instalate în formatul .gz (comprimat), în /usr/share/doc/HOWTO
/en-txt/. După instalarea programului dhelp, veți găsi un index al
documentației care poate fi navigat în /usr/share/doc/HTML/index.html.

O modalitate ușoară de a vizualiza aceste documente folosind un navigator bazat
pe text este să introduceți următoarele comenzi:

$ cd /usr/share/doc/
$ w3m .

Punctul de după comanda w3m îi spune acesteia să afișeze conținutul
directorului curent.

Dacă aveți instalat un mediu grafic de birou, puteți utiliza, de asemenea,
navigatorul web al acestuia. Porniți navigatorul web din meniul aplicației și
introduceți /usr/share/doc/ în bara de adrese.

De asemenea, puteți tasta info comandă sau man comandă pentru a vedea
documentația despre majoritatea comenzilor disponibile la promptul de comandă.
Tastarea help va afișa ajutor pentru comenzile shell. Și tastarea unei comenzi
urmată de --help va afișa de obicei un scurt rezumat al utilizării comenzii.
Dacă rezultatele unei comenzi defilează dincolo de partea de sus a ecranului,
tastați | more după comandă pentru a face ca rezultatele să se întrerupă
înainte de a derula dincolo de partea de sus a ecranului. Pentru a vedea o
listă cu toate comenzile disponibile care încep cu o anumită literă, tastați
litera și apoi apăsați de două ori tasta «Tab»-ulator.

Cap. 8. Pașii următori și unde să mergeți de aici

Cuprins

8.1. Oprirea sistemului
8.2. Orientându-vă către Debian

    8.2.1. Sistemul de împachetare Debian
    8.2.2. Software suplimentar disponibil pentru Debian
    8.2.3. Gestionarea versiunilor aplicațiilor
    8.2.4. Gestionarea sarcinilor cu «cron»

8.3. Lectură și informații suplimentare
8.4. Configurarea sistemului pentru a utiliza poșta electronică

    8.4.1. Configurația de poștă electronică implicită
    8.4.2. Trimiterea de corespondență în afara sistemului
    8.4.3. Configurarea agentului de transport de corespondență Exim4

8.5. Compilarea unui nou nucleu
8.6. Recuperarea unui sistem deteriorat

8.1. Oprirea sistemului

Pentru a închide un sistem Debian GNU/Linux care rulează, nu trebuie să
reporniți cu comutatorul de resetare din partea din față sau din spate a
computerului sau doar să opriți computerul. Debian GNU/Linux ar trebui să fie
închis într-un mod controlat, altfel fișierele s-ar putea pierde și/sau ar
putea apărea deteriorarea discului. Dacă rulați un mediu grafic de birou,
există de obicei o opțiune de "Ieșire" disponibilă din meniul aplicației care
vă permite să închideți (sau să reporniți) sistemul.

Alternativ, puteți apăsa combinația de taste Ctrl+Alt+Del . Dacă combinațiile
de taste nu funcționează, o ultimă opțiune este să te autentifici ca root și să
tastați comenzile necesare. Utilizați reboot pentru a reporni sistemul.
Utilizați halt pentru a stopa sistemul fără a-l opri ^[13]. Pentru a opri
aparatul, utilizați poweroff sau shutdown -h now. Sistemul de inițializare
systemd oferă comenzi suplimentare care îndeplinesc aceleași funcții; de
exemplu systemctl reboot sau systemctl poweroff.

8.2. Orientându-vă către Debian

Debian este puțin diferit de alte distribuții. Chiar dacă sunteți familiarizat
cu Linux din alte distribuții, există lucruri pe care ar trebui să le știți
despre Debian pentru a vă ajuta să vă mențineți sistemul într-o stare bună,
curată. Acest capitol conține materiale care să vă ajute să vă orientați; nu
intenționează să fie un tutorial despre cum să utilizați Debian, ci doar o
scurtă privire asupra sistemului pentru cei foarte grăbiți.

8.2.1. Sistemul de împachetare Debian

Cel mai important concept de înțeles este sistemul de împachetare Debian. În
esență, părți mari ale sistemului dvs. ar trebui luate în considerare sub
controlul sistemului de împachetare. Acestea includ:

  • /usr (excluzând /usr/local)

  • /var (puteți crea /var/local în deplină siguranță acolo)

  • /bin

  • /sbin

  • /lib

De exemplu, dacă înlocuiți /usr/bin/perl, asta va funcționa, dar apoi dacă vă
actualizați pachetul perl, fișierul pe care l-ați pus acolo va fi înlocuit.
Experții pot ocoli acest lucru punând pachetele în "hold" (păstrare) în 
aptitude.

Una dintre cele mai bune metode de instalare este «apt». Puteți folosi
versiunea de linie de comandă a apt, precum și instrumente precum aptitude sau 
synaptic (care sunt doar interfețe grafice pentru apt). Rețineți că «apt» vă va
permite, de asemenea, să fuzionați secțiunile "main", "contrib", "non-free" și
"non-free-firmware" ale arhivei Debian, astfel încât să puteți avea pachete
restricționate (strict vorbind care nu aparțin lui Debian), precum și pachete
din Debian GNU/Linux în același timp.

8.2.2. Software suplimentar disponibil pentru Debian

Există depozite de software oficiale și neoficiale care nu sunt activate în
instalarea implicită Debian. Acestea conțin software pe care mulți îl consideră
important și se așteaptă să îl aibă. Informații despre aceste depozite
suplimentare pot fi găsite pe pagina Wiki Debian intitulată Software-ul
disponibil pentru versiunea stabilă a Debian.

8.2.3. Gestionarea versiunilor aplicațiilor

Versiunile alternative ale aplicațiilor sunt gestionate de
"update-alternatives". Dacă mențineți mai multe versiuni ale aplicațiilor,
citiți pagina de manual a "update-alternatives".

8.2.4. Gestionarea sarcinilor cu «cron»

Toate sarcinile aflate în competența administratorului de sistem ar trebui să
fie în /etc, deoarece sunt fișiere de configurare. Dacă aveți o sarcină cron ca
root pentru rulări zilnice, săptămânale sau lunare, puneți-o în /etc/cron.
{daily,weekly,monthly}. Acestea sunt invocate din /etc/crontab și vor rula în
ordine alfabetică, care le serializează (vor fi efectuate una după alta, în
ordine alfabetică).

Pe de altă parte, dacă aveți o sarcină cron care (a) trebuie să ruleze ca
utilizator special sau (b) trebuie să ruleze la o anume oră sau cu o anumită
frecvență, puteți utiliza fie /etc/crontab sau, și mai bine, /etc/cron.d/
whatever. Aceste fișiere speciale au și un câmp suplimentar care vă permite să
specificați contul de utilizator sub care rulează sarcina cron.

În ambele cazuri, doar editați fișierele și «cron» le va remarca automat. Nu
este nevoie să rulați o comandă specială. Pentru mai multe informații,
consultați cron(8), crontab(5) și /usr/share/doc/cron/README.Debian.

8.3. Lectură și informații suplimentare

Situl web Debian conține o cantitate mare de documentație despre Debian.
Consultați, în special, Întrebări frecvente despre Debian GNU/Linux și
Referință Debian. Un index cu mai multă documentație Debian este disponibil de
la Proiectul de documentare Debian. Comunitatea Debian se autosusține; pentru a
vă abona la una sau mai multe dintre listele de corespondență Debian,
consultați pagina Abonament la lista de corespondență. Nu în ultimul rând,
Arhivele listelor de corespondență Debian conțin o mulțime de informații despre
Debian.

Dacă aveți nevoie de informații despre un anumit program, ar trebui să
încercați mai întâi man numre_program, sau info nume_program.

Există o mulțime de documentație utilă și în /usr/share/doc. În special, /usr/
share/doc/HOWTO și /usr/share/doc/FAQ conțin o mulțime de informații
interesante. Pentru a trimite erori, consultați /usr/share/doc/debian/bug*.
Pentru a citi despre problemele specifice Debian pentru anumite programe,
consultați /usr/share/doc/(package name)/README.Debian.

O sursă generală de informații despre GNU/Linux este Proiectul de documentare
Linux. Acolo veți găsi HOWTO-uri și trimiteri către alte informații foarte
valoroase despre părți ale unui sistem GNU/Linux.

Linux este o implementare a Unix. Proiectul de documentare Linux ("Linux
Documentation Project": LDP) colectează o serie de HOWTO-uri și cărți online
referitoare la Linux.

Dacă sunteți nou în Unix, probabil că ar trebui să ieșiți să cumpărați niște
cărți și să citiți ceva. Această listă derăspunsuri la întrebări frecvente Unix
conține o serie de documente UseNet care oferă o referință istorică frumoasă.

8.4. Configurarea sistemului pentru a utiliza poșta electronică

Astăzi, poșta electronică este o parte importantă a vieții multor oameni.
Deoarece există multe opțiuni cu privire la modul de configurare și pentru că
este important să fie configurată corect pentru unele instrumente Debian, vom
încerca să acoperim elementele de bază în această secțiune.

Există trei funcții principale care alcătuiesc un sistem de e-mail. Mai întâi
este Agentul utilizatorului de e-mail ("Mail User Agent": MUA), care este
programul pe care un utilizator îl folosește de fapt pentru a compune și a citi
e-mailuri. Apoi, există Agentul de transfer de e-mail ("Mail Transfer Agent":
MTA) care se ocupă de transportul mesajelor de la un computer la altul. Și în
ultimul rând este Agentul de livrare a corespondenței ("Mail Delivery Agent":
MDA) care se ocupă de livrarea corespondenței primite în căsuța de e-mail a
utilizatorului.

Aceste trei funcții pot fi îndeplinite prin programe separate, dar pot fi și
combinate în unul sau două programe. De asemenea, este posibil ca diferite
programe să gestioneze aceste funcții pentru diferite tipuri de corespondență.

În sistemele Linux și Unix, mutt este, din punct de vedere istoric, un MUA
foarte popular. La fel ca majoritatea programelor tradiționale Linux, este
bazat pe text. Este adesea folosit în combinație cu exim sau sendmail ca MTA și
procmail ca MDA.

Odată cu popularitatea tot mai mare a mediilor de birou grafice, utilizarea
programelor de poștă electronică grafice precum evolution din GNOME, kmail din
KDE sau thunderbird de la Mozilla a devenit din ce în ce mai populară. Aceste
programe combină funcția unui MUA, MTA și MDA, dar pot fi -- și adesea sunt --
folosite în combinație cu instrumentele tradiționale Linux.

8.4.1. Configurația de poștă electronică implicită

Chiar dacă intenționați să utilizați un program de poștă electronică grafic, ar
fi util să aveți un MTA/MDA tradițional instalat și configurat corect pe
sistemul dumneavoastră Debian GNU/Linux. Motivul este că diverse instrumente
care rulează pe sistem^[14] să poată trimite notificări importante prin e-mail
pentru a informa administratorul de sistem despre probleme sau modificări
(potențiale).

Pentru aceasta puteți instala exim4 și mutt cu apt install exim4 mutt. exim4
este o combinație MTA/MDA care este relativ mică, dar foarte flexibilă. În mod
implicit, acesta va fi configurat să gestioneze numai corespondența locală a
sistemului, iar mesajele adresate administratorului de sistem (contul root) vor
fi livrate în contul de utilizator obișnuit creat în timpul instalării^[15].

Când mesajele de sistem sunt livrate, acestea sunt adăugate într-un fișier în /
var/mail/account_name. Mesajele pot fi citite folosind mutt.

8.4.2. Trimiterea de corespondență în afara sistemului

După cum am menționat mai devreme, sistemul Debian instalat este configurat
doar pentru a gestiona corespondența locală din sistem, nu pentru a trimite
mesaje altora sau pentru a primi mesaje de la alții.

Dacă doriți ca exim4 să se ocupe de corespondența externă, vă rugăm să
consultați următoarea subsecțiune pentru opțiunile de configurare bazice
disponibile. Asigurați-vă că testați că mesajele pot fi trimise și primite
corect.

Dacă intenționați să utilizați un program de poștă electronică grafic și să
utilizați serverul de poștă electronică al furnizorului dumneavoastră de
servicii de internet (ISP) sau al firmei la care lucrați, nu este nevoie să
configurați exim4 pentru gestionarea corespondenței externe. Trebuie doar să
configurați programul de poștă electronică grafic preferat pentru a utiliza
serverele corecte pentru a trimite și primi mesaje (cum să o faceți, este în
afara domeniului de aplicare al acestui manual).

Cu toate acestea, în acest caz, poate fi necesar să configurați utilități
individuale pentru a trimite corect mesajele. Un astfel de instrument este 
reportbug, un program care facilitează trimiterea de rapoarte de erori pentru
pachetele Debian. În mod implicit, se așteaptă să poată folosi exim4 pentru a
trimite rapoarte de eroare.

Pentru a configura corect reportbug pentru a utiliza un server de poștă
electronică extern, rulați comanda reportbug --configure și răspundeți "nu" la
întrebarea dacă un MTA este disponibil. Apoi vi se va cere să utilizați
serverul SMTP pentru a trimite rapoarte de erori.

8.4.3. Configurarea agentului de transport de corespondență Exim4

Dacă doriți ca sistemul dvs. să gestioneze și mesajele externe, va trebui să
reconfigurați pachetul exim4^[16]:

# dpkg-reconfigure exim4-config

După ce ați introdus această comandă (ca root), veți fi întrebat dacă doriți să
împărțiți configurația în fișiere mici. Dacă nu sunteți sigur, selectați
opțiunea implicită.

ÃŽn continuare, vi se vor prezenta mai multe scenarii comune. Alege-l pe cel
care seamănă cel mai mult cu nevoile tale.

site internet

    Sistemul dvs. este conectat la o rețea și corespondența dvs. este trimisă
    și primită direct folosind SMTP. În următoarele ecrane vi se vor pune
    câteva întrebări de bază, cum ar fi numele de poștă electronică al mașinii
    dvs. sau o listă de domenii pentru care acceptați sau transmiteți mesaje.

mesaje trimise prin "smart host"

    În acest scenariu, mesajele trimise sunt redirecționate către o altă
    mașină, numită "smarthost", care se ocupă de trimiterea mesajului la
    destinație. De asemenea, smarthost stochează de obicei mesajele primite
    adresate calculatorului dvs., astfel încât nu trebuie să fiți permanent
    conectat la Internet. Aceasta înseamnă, de asemenea, că trebuie să vă
    descărcați corespondența de la smarthost prin programe precum «fetchmail».

    În multe cazuri, smarthost va fi serverul de poștă electronică al ISP-ului
    tău, ceea ce face ca această opțiune să fie foarte potrivită pentru
    utilizatorii "dial-up" (conexiune prin modem). Poate fi, de asemenea, un
    server de poștă electronică al firmei la care lucrați sau chiar un alt
    sistem din propria rețea.

mesaje trimise prin "smart host"; fără mesaje locale

    Această opțiune este practic aceeași cu cea anterioară, cu excepția
    faptului că sistemul nu va fi configurat pentru a gestiona corespondența
    pentru un domeniu local de poștă electronică. Mesajele din sistemul
    propriu-zis (de exemplu, pentru administratorul de sistem) vor fi
    gestionate în continuare.

doar mesaje locale

    Aceasta este opțiunea cu care este configurat implicit sistemul
    dumneavoastră.

nu se configurează acum

    Alegeți această opțiune dacă sunteți absolut convins că știți ce faceți.
    Acest lucru vă va lăsa cu un sistem de poștă electronică neconfigurat --
    până nu îl configurați, nu veți putea trimite sau primi niciun mesaj și
    este posibil să pierdeți câteva mesaje importante de la utilitățile
    sistemului dumneavoastră (precum cron, quota, logcheck, aide sau rkhunter).

Dacă niciunul dintre aceste scenarii nu se potrivește nevoilor dvs. sau dacă
aveți nevoie de o configurare mai fină, va trebui să editați fișierele de
configurare din directorul /etc/exim4 după finalizarea instalării. Mai multe
informații despre exim4 pot fi găsite în /usr/share/doc/exim4; fișierul
README.Debian.gz conține mai multe detalii despre configurarea exim4 și explică
unde puteți găsi documentație suplimentară.

Rețineți că trimiterea de mesaje direct pe Internet atunci când nu aveți un
nume de domeniu oficial poate duce la respingerea mesajelor dvs. din cauza
măsurilor anti-spam pe serverele de primire. Este de preferat să utilizați
serverul de poștă electronică al ISP-ului dumneavoastră. Dacă totuși doriți să
trimiteți mesaje direct, este posibil să doriți să utilizați o adresă de poștă
electronică diferită de cea generată în mod implicit. Dacă utilizați exim4 ca
MTA, acest lucru este posibil prin adăugarea unei intrări în fișierul /etc/
email-addresses.

8.5. Compilarea unui nou nucleu

De ce ar vrea cineva să compileze un nucleu nou? Cel mai probabil nu este
necesar, deoarece nucleul implicit livrat cu Debian gestionează aproape toate
configurațiile.

Dacă, totuși, doriți să vă compilați propriul nucleu, acest lucru este desigur
posibil și vă recomandăm să utilizați ținta "make deb-pkg". Pentru mai multe
informații, citiți Debian Linux Kernel Handbook (Manualul nucleului Linux al
Debian).

8.6. Recuperarea unui sistem deteriorat

Uneori, lucrurile merg prost, iar sistemul pe care l-ați instalat cu atenție nu
mai poate fi pornit. Poate că configurația încărcător de pornire s-a stricat în
timp ce încercați o modificare, sau poate că un nucleu nou pe care l-ați
instalat nu va porni, sau poate că razele cosmice v-au lovit discul și au
schimbat un bit din /sbin/init. Indiferent de cauză, veți avea nevoie de un
sistem care să funcționeze și de la care să puteți lucra pentru al remedia, iar
modul de recuperare (rescue în eng.) poate fi util pentru aceasta. NT.: mai
sus, apare un joc de cuvinte :în eng. bit = bit sau nițel, puțintel, pic; deci
acele raze au schimbat un pic binarul de inițializare al sistemului.

Pentru a accesa modul de recuperare, selectați rescue din meniul de pornire,
tastați rescue la promptul boot: sau porniți cu rescue/enable=true ca parametru
de pornire. Vi se vor afișa primele câteva ecrane ale programului de instalare,
cu o notă în colțul afișajului pentru a indica că acesta este modul de
recuperare, nu o instalare completă. Nu vă faceți griji, sistemul dumneavoastră
nu este pe cale să fie suprascris! Modul de salvare profită pur și simplu de
facilitățile de detectare a componentelor și dispozitivelor disponibile în
programul de instalare pentru a se asigura că discurile, dispozitivele de rețea
și așa mai departe sunt disponibile pentru dvs. în timp ce vă reparați
sistemul.

În loc de instrumentul de partiționare, acum ar trebui să vi se prezinte o
listă cu partițiile de pe sistemul dvs. și să vi se solicite să selectați una
dintre ele. În mod normal, ar trebui să selectați partiția care conține
sistemul de fișiere rădăcină pe care trebuie să o reparați. Puteți selecta
partiții pe dispozitivele RAID și LVM, precum și pe cele create direct pe
discuri.

Dacă este posibil, programul de instalare vă va prezenta acum un prompt shell
în sistemul de fișiere pe care l-ați selectat, pe care îl puteți utiliza pentru
a efectua orice reparații necesare.

Dacă programul de instalare nu poate rula un shell utilizabil în sistemul de
fișiere rădăcină pe care l-ați selectat, poate pentru că sistemul de fișiere
este corupt, atunci va emite un avertisment și se va oferi în schimb să vă
ofere un shell în mediul de instalare. Este posibil să nu aveți atât de multe
instrumente disponibile în acest mediu, dar acestea vor fi adesea suficiente
pentru a vă repara oricum sistemul. Sistemul de fișiere rădăcină pe care l-ați
selectat va fi montat în directorul /target.

În oricare dintre cazuri, după ce părăsiți shell-ul, sistemul va reporni.

În cele din urmă, rețineți că repararea sistemelor deteriorate poate fi
dificilă, iar acest manual nu încearcă să intre în toate lucrurile care ar fi
putut merge prost sau cum să le remediați. Dacă aveți probleme, consultați un
expert.


━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━

^[13] În sistemul SysV init, halt a avut același efect ca și poweroff, dar cu
systemd ca sistem de inițializare (implicit de la jessie) efectele lor sunt
diferite.

^[14] Exemple sunt: cron, quota, logcheck, aide, ...

^[15] Redirecționarea mesajelor pentru root către contul de utilizator obișnuit
este configurată în fișierul /etc/aliases. Dacă nu a fost creat niciun cont de
utilizator obișnuit, mesajele vor fi bineînțeles livrate către contul root.

^[16] Desigur, puteți de asemenea elimina exim4 și să-l înlocuiți cu un MTA/MDA
alternativ.

Anexa A. Rețetarul instalării

Cuprins

A.1. Preliminarii
A.2. Pornirea programului de instalare

    A.2.1. Disc optic
    A.2.2. Pornire din rețea
    A.2.3. Pornire de pe un disc dur/solid

A.3. Instalarea
A.4. Trimite-ne un raport de instalare
A.5. Și, în sfârșit...

Acest document descrie cum se instalează Debian GNU/Linux bookworm pentru S/390
("s390x") cu noul debian-installer. Este o prezentare rapidă a procesului de
instalare, care ar trebui să conțină toate informațiile de care veți avea
nevoie pentru majoritatea instalărilor. Când mai multe informații pot fi utile,
vom face trimiteri către explicații mai detaliate aflate în alte părți ale
acestui document.

A.1. Preliminarii

Dacă întâmpinați erori în timpul instalării, vă rugăm să consultați
Secțiune 5.3.4, "Trimiterea rapoartelor de instalare" pentru instrucțiuni
despre cum să le raportați. Dacă aveți întrebări la care acest document nu
poate răspunde, vă rugăm să le direcționați către lista de corespondență
debian-boot (debian-boot@lists.debian.org) sau întrebați pe IRC (#debian-boot
din rețeaua OFTC).

A.2. Pornirea programului de instalare

Echipa debian-cd furnizează versiuni de imagini de instalare folosind
debian-installer pe pagina CD/DVD Debian. Pentru mai multe informații despre
unde să obțineți imagini de instalare, consultați Secțiune 4.1, "Imagini
oficiale de instalare pentru Debian GNU/Linux".

Unele metode de instalare necesită alte imagini decât cele pentru mediile
optice. Secțiune 4.2.1, "Unde găsiți fișierele de instalare" explică cum să
găsiți imagini în oglinzile Debian.

Subsecțiunile de mai jos vă vor oferi detalii despre ce imagini ar trebui să
obțineți pentru fiecare mijloc posibil de instalare.

A.2.1. Disc optic

Imaginea CD-ului "netinst" este o imagine populară care poate fi folosită
pentru a instala bookworm cu debian-installer. Această metodă de instalare este
destinată să pornească din imagine și să instaleze pachete suplimentare într-o
rețea; de aici și numele "netinst". Imaginea are componentele software necesare
pentru a rula programul de instalare și pachetele de bază pentru a oferi un
sistem minimal bookworm. Dacă preferați, puteți obține o imagine CD/DVD de
dimensiune completă, care nu va avea nevoie de rețea pentru instalare. Aveți
nevoie doar de prima imagine a unui astfel de set.

Descărcați orice tip de imagine preferați și inscripționați-l pe un disc optic.

A.2.2. Pornire din rețea

De asemenea, este posibil să porniți debian-installer complet din rețea.
Diferitele metode de pornire prin rețea depind de arhitectura dvs. și de
configurația de pornire prin rețea. Fișierele din netboot/ pot fi folosite
pentru a porni debian-installer din rețea.

A.2.3. Pornire de pe un disc dur/solid

Este posibil să porniți programul de instalare nefolosind nici un mediu
amovibil, ci doar un disc dur/solid existent, care poate avea un sistem de
operare diferit. Descărcați hd-media/initrd.gz, hd-media/vmlinuz și o imagine
CD/DVD Debian în directorul de nivel superior al discului dur/solid.
Asigurați-vă că imaginea are un nume de fișier care se termină în .iso. Acum
este doar o chestiune de pornire a linux-ului cu initrd.

A.3. Instalarea

Odată ce programul de instalare pornește, veți fi întâmpinat cu un ecran
inițial. Apăsați tasta Enter pentru a porni sau citiți instrucțiunile pentru
alte metode și parametri de pornire (consultați Secțiune 5.2, "Parametrii de
pornire").

După un timp vi se va cere să selectați limba. Utilizați tastele săgeți pentru
a alege o limbă și apăsați Enter a continua. În continuare, vi se va cere să vă
selectați țara, opțiunile afișate vor include țările în care este vorbită limba
dumneavoastră. Dacă nu se află pe lista scurtă, este disponibilă o listă cu
toate țările din lume.

Vi se poate cere să confirmați aranjamentul tastaturii. Alegeți valoarea
implicită, dacă nu știți care aranjament este mai potrivit.

Acum așezați-vă comod în timp ce «debian-installer» detectează o parte din
componentele și dispozitivele calculatorului dumneavoastră și încarcă restul
imaginii de instalare.

Apoi, programul de instalare va încerca să detecteze plăcile de rețea și să
configureze rețeaua prin DHCP. Dacă nu sunteți într-o rețea sau nu aveți DHCP,
vi se va oferi posibilitatea de a configura rețeaua manual.

Configurarea rețelei este urmată de crearea conturilor de utilizator. În mod
implicit, vi se cere să furnizați o parolă pentru contul "root" (administrator)
și informațiile necesare pentru a crea un cont de utilizator obișnuit. Dacă nu
specificați o parolă pentru utilizatorul "root", acest cont va fi dezactivat,
dar pachetul sudo va fi instalat ulterior pentru a permite îndeplinirea
sarcinilor administrative pe noul sistem. ÃŽn mod implicit, primului utilizator
creat pe sistem i se va permite să folosească comanda sudo pentru a deveni
«root» (administrator).

Următorul pas este configurarea ceasului și a fusului orar. Instalatorul va
încerca să contacteze un server de timp de pe Internet pentru a se asigura că
ceasul este corect potrivit. Fusul orar se bazează pe țara selectată mai
devreme și instalatorul vă va cere să selectați unul numai dacă o țara
respectivă are mai multe zone orare.

Acum este timpul să partiționați discurile. Mai întâi vi se va oferi
posibilitatea de a partiționa automat fie o unitate întreagă, fie spațiul liber
disponibil pe o unitate (consultați Secțiune 6.3.4.2, "Partiționarea ghidată").
Acest lucru este recomandat utilizatorilor noi sau oricui se grăbește. Dacă nu
doriți să partiționați automat, alegeți Manual din meniu.

Pe următorul ecran veți vedea tabelul de partiții, cum vor fi formatate
partițiile și unde vor fi montate. Selectați o partiție pentru a o modifica sau
șterge. Dacă ați făcut partiționare automată, ar trebui să puteți alege din
meniu Finalizați partiționarea și scrieți modificările pe disc pentru a utiliza
ceea ce ați configurat. Nu uitați să atribuiți cel puțin o partiție pentru
spațiul de interschimb "swap" și să montați o partiție pe /. Pentru informații
mai detaliate despre cum să utilizați instrumentul de partiționare, consultați
Secțiune 6.3.4, "Partiționarea și selectarea punctelor de montare"; anexa
Anexa C, Partiționarea pentru Debian conține mai multe informații generale
despre partiționare.

Acum debian-installer formatează partițiile și începe să instaleze sistemul de
bază, ceea ce poate dura ceva timp. Aceasta operație este urmată de instalarea
unui nucleu.

Sistemul de bază care a fost instalat mai devreme este o instalare funcțională,
dar foarte minimă. Pentru a face sistemul mai funcțional, următorul pas vă
permite să instalați pachete suplimentare prin selectarea sarcinilor de
instalări adiționale prestabilite. Înainte ca pachetele să poată fi instalate,
apt trebuie să fie configurat, deoarece aceasta definește de unde vor fi
preluate pachetele. Sarcina "Sistem standard" va fi selectată implicit și ar
trebui să fie instalată în mod normal. Selectați sarcina "Mediu de birou" dacă
doriți să aveți un mediu grafic de birou după instalare. Consultați
Secțiune 6.3.6.2, "Selectarea și instalarea software-ului" pentru informații
suplimentare despre acest pas.

Ultimul pas este să instalați un încărcător de pornire. Dacă programul de
instalare detectează alte sisteme de operare pe calculatorul dvs., le va adăuga
în meniul de pornire și vă va anunța.

debian-installer vă va spune acum că instalarea s-a încheiat. Scoateți CDROM-ul
sau alt mediu de pornire utilizat și apăsați tasta Enter pentru a reporni
mașina. Ar trebui să pornească în sistemul nou instalat și să vă permită să vă
autentificați. Acest lucru este explicat în Cap. 7, Pornirea în noul
dumneavoastră sistem Debian.

Dacă aveți nevoie de mai multe informații despre procesul de instalare,
consultați Cap. 6, Utilizarea programului de instalare Debian.

A.4. Trimite-ne un raport de instalare

Dacă ați gestionat cu succes o instalare cu debian-installer, vă rugăm să vă
faceți timp pentru a ne furniza un raport. Cel mai simplu mod de a face acest
lucru este să instalați pachetul "reportbug" (apt install reportbug), să
configurați reportbug așa cum este explicat în Secțiune 8.4.2, "Trimiterea de
corespondență în afara sistemului" și să rulați comanda reportbug
installation-reports.

Dacă nu ați finalizat instalarea, probabil că ați găsit o eroare în
«debian-installer». Pentru a îmbunătăți programul de instalare este necesar să
o cunoaștem, așa că vă rugăm să vă faceți timp pentru a o raporta. Puteți
utiliza un raport de instalare pentru a raporta problemele; dacă instalarea
eșuează complet, consultați Secțiune 5.3.3, "Raportarea problemelor de
instalare".

A.5. Și, în sfârșit...

Sperăm că instalarea dumneavoastră Debian este plăcută și că Debian vă este
util. Poate doriți să citiți Cap. 8, Pașii următori și unde să mergeți de aici.

Anexa B. Automatizarea instalării folosind preconfigurarea

Cuprins

B.1. Introducere

    B.1.1. Metode de preconfigurare
    B.1.2. Limitări

B.2. Utilizarea preconfigurării

    B.2.1. Încărcarea fișierului de preconfigurare
    B.2.2. Utilizarea parametrilor de pornire pentru a preconfigura întrebări
    B.2.3. Modul auto
    B.2.4. Alias utile cu preconfigurarea
    B.2.5. Exemple de preconfigurare a promptului de pornire
    B.2.6. Utilizarea unui server DHCP pentru a specifica fișierele de
        preconfigurare

B.3. Crearea unui fișier de preconfigurare
B.4. Conținutul fișierului de preconfigurare (pentru bookworm)

    B.4.1. Localizarea
    B.4.2. Configurarea rețelei
    B.4.3. Consola de rețea
    B.4.4. Configurări pentru oglindă
    B.4.5. Configurarea contului
    B.4.6. Configurarea ceasului și a fusului orar
    B.4.7. Partiţionarea
    B.4.8. Instalarea sistemului de bază
    B.4.9. Configurarea lui «apt»
    B.4.10. Selectarea pachetelor
    B.4.11. Finalizarea instalării
    B.4.12. Preconfigurarea altor pachete

B.5. Opțiuni avansate

    B.5.1. Rularea comenzilor personalizate în timpul instalării
    B.5.2. Utilizarea preconfigurării pentru a modifica valorile implicite
    B.5.3. Încărcarea în lanț a fișierelor de preconfigurare

Această anexă explică cum să preconfigurați răspunsurile la întrebările din
debian-installer pentru a vă automatiza instalarea.

Fragmentele de configurare utilizate în această anexă sunt, de asemenea,
disponibile ca exemplu de fișier de preconfigurare în https://www.debian.org/
releases/bookworm/example-preseed.txt.

B.1. Introducere

Preconfigurarea oferă o modalitate de a oferi răspunsuri la întrebările
adresate în timpul procesului de instalare, fără a fi nevoie să introduceți
manual răspunsurile în timpul instalării. Acest lucru face posibilă
automatizarea completă a majorității tipurilor de instalare și chiar oferă
unele caracteristici care nu sunt disponibile în timpul instalărilor normale.

Preconfigurarea nu este necesară. Dacă utilizați un fișier de preconfigurare
gol, programul de instalare se va comporta la fel ca într-o instalare manuală
normală. Fiecare întrebare pe care ați preconfigurat-o va modifica (dacă ați
completat-o corect!) instalarea față de cea de bază.

B.1.1. Metode de preconfigurare

Există trei metode care pot fi folosite pentru preconfigurre: initrd, file și
network. Preconfigurarea "initrd" va funcționa cu orice metodă de instalare și
acceptă preconfigurarea mai multor lucruri, dar necesită cea mai mare
pregătire. Preconfigurările "file" și "network" pot fi utilizate cu diferite
metode de instalare.

Următorul tabel arată ce metode de preconfigurare pot fi utilizate și cu ce
metode de instalare.

┌───────────────────────────────────────┬─────────────┬────────┬──────────────┐
│          Metoda de instalare          │   initrd    │  file  │   network    │
├───────────────────────────────────────┼─────────────┼────────┼──────────────┤
│CD/DVD/USB                             │da           │da      │da^[a]        │
├───────────────────────────────────────┼─────────────┼────────┼──────────────┤
│netboot                                │da           │nu      │da            │
├───────────────────────────────────────┼─────────────┼────────┼──────────────┤
│hd-media                               │da           │da      │da^[a]        │
├───────────────────────────────────────┼─────────────┼────────┼──────────────┤
│generic                                │da           │nu      │da            │
├───────────────────────────────────────┴─────────────┴────────┴──────────────┤
│^[a] dar numai dacă aveți acces la rețea și configurați preseed/url în mod   │
│corespunzător                                                                │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘

O diferență importantă între metodele de preconfigurare este punctul în care
fișierul de preconfigurare este încărcat și procesat. Pentru preconfigurarea
"initrd", acesta este chiar la începutul instalării, înainte chiar să fie
adresată prima întrebare. Preconfigurarea din linia de comandă a nucleului are
loc imediat după. Este astfel posibil să se suprascrie configurația stabilită
în "initrd" prin editarea liniei de comandă a nucleului (fie în configurația
încărcătorului de pornire, fie manual la momentul pornirii pentru
încărcătoarele care permit acest lucru). Pentru preconfigurarea "file", aceasta
se face după ce imaginea de instalare a fost încărcată. Pentru preconfigurarea
"network", aceasta se face doar după ce rețeaua a fost configurată.

Important

Evident, orice întrebări care au fost procesate înainte ca fișierul de
preconfigurare să fie încărcat nu pot fi preconfigurate (aceasta va include
întrebări care sunt afișate doar la prioritate medie (medium) sau scăzută
(low), cum ar fi prima rulare de detectare a componentelor și dispozitivelor
calculatorului). O modalitate mai puțin convenabilă de a evita adresarea
acestor întrebări este să le preconfigurați prin intermediul parametrilor de
pornire, așa cum este descris în Secțiune B.2.2, "Utilizarea parametrilor de
pornire pentru a preconfigura întrebări".

Pentru a evita cu ușurință întrebările care ar apărea în mod normal înainte de
intrarea în acțiune a preconfigurării, puteți porni programul de instalare în
modul "auto". Acest lucru întârzie întrebările care ar fi puse în mod normal
prea devreme pentru preconfigurare (adică selecția limbii, țării și a
tastaturii) până după ce apare rețeaua, permițând astfel să fie prestabilite.
De asemenea, rulează instalarea cu prioritate critică, ceea ce evită multe
întrebări neimportante. Consultați Secțiune B.2.3, "Modul auto" pentru detalii.

B.1.2. Limitări

Deși majoritatea întrebărilor folosite de debian-installer pot fi prestabilite
folosind această metodă, există câteva excepții notabile. Trebuie să (re)
partiționați un întreg disc sau să utilizați spațiul liber disponibil pe un
disc; nu este posibilă utilizarea partițiilor existente.

B.2. Utilizarea preconfigurării

Mai întâi va trebui să creați un fișier de preconfigurare și să-l plasați în
locația de unde doriți să-l utilizați. Crearea fișierului de preconfigurare
este tratată mai târziu în această anexă. Plasarea acestuia în locația corectă
este destul de simplă pentru preconfigurarea "network" sau dacă doriți să
citiți fișierul de pe un stick USB. Dacă doriți să includeți fișierul într-o
imagine ISO de instalare, va trebui să remasterizați imaginea. Cum să obțineți
fișierul de preconfigurare inclus în initrd este în afara domeniului de
aplicare al acestui document; pentru aceasta, consultați documentația
dezvoltatorilor pentru debian-installer.

Un exemplu de fișier de preconfigurare pe care îl puteți folosi ca bază pentru
propriul fișier de preconfigurare este disponibil la https://www.debian.org/
releases/bookworm/example-preseed.txt. Acest fișier se bazează pe fragmentele
de configurare incluse în această anexă.

B.2.1. Încărcarea fișierului de preconfigurare

Dacă utilizați preconfigurarea "initrd", trebuie doar să vă asigurați că un
fișier numit preseed.cfg este inclus în directorul rădăcină al initrd.
Programul de instalare va verifica automat dacă acest fișier este prezent și îl
va încărca.

Pentru celelalte metode de preconfigurare, trebuie să-i indicați programului de
instalare ce fișier să folosească atunci când îl porniți. Acest lucru se face
în mod normal prin pasarea nucleului a unui parametru de pornire, fie manual în
momentul pornirii, fie prin editarea fișierului de configurare a încărcătorului
de pornire (de exemplu, syslinux.cfg) și adăugând parametrul la sfârșitul
liniei(lor) "append" pentru nucleu.

Dacă specificați fișierul de preconfigurare în configurația încărcătorului de
pornire, este posibil să modificați configurația, astfel încât să nu fie nevoie
să apăsați tasta «Enter» pentru a porni programul de instalare. Pentru
syslinux, aceasta înseamnă stabilirea timpului de expirare la 1 în
syslinux.cfg.

Pentru a vă asigura că programul de instalare preia fișierul de preconfigurare
corect, puteți specifica opțional o sumă de verificare pentru fișier. În
prezent, aceasta trebuie să fie o sumă md5 și, dacă este specificată, trebuie
să se potrivească cu fișierul de preconfigurare sau programul de instalare va
refuza să-l folosească.

Parametrii de pornire de specificat:
- dacă porniți din rețea:
  preseed/url=http://host/path/to/preseed.cfg
  preseed/url/checksum=5da499872becccfeda2c4872f9171c3d
- sau
  preseed/url=tftp://host/path/to/preseed.cfg
  preseed/url/checksum=5da499872becccfeda2c4872f9171c3d

- dacă porniți o imagine de instalare remasterizată:
  preseed/file=/cdrom/preseed.cfg
  preseed/file/checksum=5da499872becccfeda2c4872f9171c3d

- dacă instalați de pe un suport USB (puneți fișierul de preconfigurare
  în directorul de nivel superior al stick-ului USB):
  preseed/file=/hd-media/preseed.cfg
  preseed/file/checksum=5da499872becccfeda2c4872f9171c3d

Rețineți că preseed/url poate fi scurtat la url, preseed/file la file și
preseed/file/checksumla preseed-md5 atunci când acestea sunt transmise ca
parametri de pornire.

B.2.2. Utilizarea parametrilor de pornire pentru a preconfigura întrebări

Dacă un fișier de preconfigurare nu poate fi utilizat pentru a preconfigura
unii pași, instalarea poate fi în continuare complet automatizată, deoarece
puteți trece valorile prestabilite în linia de comandă atunci când porniți
programul de instalare.

Parametrii de pornire pot fi utilizați și dacă nu doriți cu adevărat să
utilizați preconfigurarea, ci doriți doar să oferiți un răspuns la o anumită
întrebare. Unele exemple în care acest lucru poate fi util sunt documentate în
altă parte a acestui manual.

Pentru a definii o valoare care să fie utilizată în interiorul
debian-installer, trebuie doar să indicați ruta/la/variabilă=valoare pentru
oricare dintre variabilele prestabilite enumerate. Dacă urmează să fie
utilizată o valoare pentru configurarea pachetelor pentru sistemul țintă, va
trebui să adăugați înainte proprietarul^[17] variabilei ca în proprietar:ruta/
la/variabilă=valoare. Dacă nu specificați proprietarul, valoarea variabilei nu
va fi copiată în baza de date debconf din sistemul țintă și astfel rămâne
neutilizată în timpul configurării pachetului relevant.

În mod normal, preconfigurarea unei întrebări în acest mod va însemna că
întrebarea nu va fi adresată. Pentru a definii o anumită valoare implicită
pentru o întrebare, dar să aveți în continuare întrebarea, utilizați "?=" în
loc de "=" ca operator. A se vedea, de asemenea, Secțiune B.5.2, "Utilizarea
preconfigurării pentru a modifica valorile implicite".

Rețineți că unele variabile care sunt definite frecvent în promptul de pornire
au un alias mai scurt. Dacă este disponibil un alias, acesta este folosit în
exemplele din această anexă în loc de variabila completă. Variabila preseed/
url, de exemplu, are ca alias url. Un alt exemplu este variabila-alias tasks,
ce reprezintă tasksel:tasksel/first.

Un "---" în opțiunile de pornire are o semnificație specială. Parametrii
nucleului care apar după ultimul "---" pot fi copiați în configurația
încărcătorului de pornire pentru sistemul instalat (dacă sunt acceptați de
instalatorul pentru încărcătorul de pornire). Programul de instalare va filtra
automat orice opțiuni (cum ar fi opțiunile de preconfigurare) pe care le
recunoaște.

Notă

Nucleele Linux actuale (2.6.9 și ulterioare) acceptă maximum 32 de opțiuni de
linie de comandă și 32 de opțiuni de mediu, inclusiv orice opțiuni adăugate
implicit pentru programul de instalare. Dacă aceste numere sunt depășite,
nucleul va intra în panică (se va bloca); (pentru nucleele anterioare, aceste
numere erau mai mici).

Pentru majoritatea instalărilor, unele dintre opțiunile implicite din fișierul
de configurare a încărcătorului de pornire, cum ar fi vga=normal, pot fi
eliminate în siguranță, ceea ce vă poate permite să adăugați mai multe opțiuni
pentru preconfigurare.

Notă

Nu întotdeauna va fi posibil să specificați valori cu spații pentru parametrii
de pornire, chiar dacă le delimitați cu ghilimele.

B.2.3. Modul auto

Există mai multe caracteristici ale programului de instalare Debian care se
combină pentru a permite liniilor de comandă destul de simple din promptul de
pornire să aibă ca rezultat instalări automate personalizate arbitrar și
complexe.

Acest lucru este activat prin utilizarea opțiunii de pornire Instalare
automată, numită și auto pentru unele arhitecturi sau metode de pornire. În
această secțiune, auto nu este așadar un parametru, înseamnă selectarea acelei
opțiuni de pornire și adăugarea următorilor parametri de pornire la promptul de
pornire.

Pentru a ilustra acest lucru, iată câteva exemple care pot fi folosite în
promptul de pornire:

auto url=autoserver

Acest lucru se bazează pe existența unui server DHCP care va duce mașina la
punctul în care autoserver poate fi rezolvat prin DNS, poate după adăugarea
domeniului local dacă acesta a fost furnizat de DHCP. Dacă acest lucru s-a
făcut pe un sit în care domeniul este exemplu.com și acesta are o configurare
DHCP rezonabilă, ar avea ca rezultat preluarea fișierului de preconfigurare de
la http://autoserver. exemplu.com/d-i/bookworm/./preseed.cfg.

Ultima parte a acestei adrese URL (d-i/bookworm/./preseed.cfg) este preluată de
la auto-install/defaulttroot. ÃŽn mod implicit, acesta include directorul
bookworm pentru a permite versiunilor viitoare să-și specifice propriul nume de
cod și să permită oamenilor să migreze la următoarea versiune într-o manieră
controlată. Elementul /./ este folosit pentru a indica o rădăcină, în raport cu
care rutele ulterioare pot fi ancorate (pentru a fi utilizate în preseed/
include și preseed/run). Acest lucru permite fișierelor să fie specificate fie
ca URL-uri complete, rute care încep cu / care sunt astfel ancorate, fie chiar
rute legate de locația în care a fost găsit ultimul fișier de preconfigurare.
Acest lucru poate fi folosit pentru a construi mai multe scripturi portabile în
care o întreagă ierarhie de scripturi poate fi mutată într-o nouă locație fără
a o rupe, de exemplu, copierea fișierelor pe un stick USB când înainte erau pe
un server web. În acest exemplu, dacă fișierul de preconfigurare definește
preseed/run la /scripts/late_command.sh, atunci fișierul va fi preluat de la
http://autoserver.exemplu .com/d-i/bookworm/./scripts/late_command.sh.

Dacă nu există o infrastructură locală DHCP sau DNS sau dacă nu doriți să
utilizați ruta implicită către preseed.cfg, puteți utiliza totuși o adresă URL
explicită, iar dacă nu utilizați elementul /./, va fi ancorat la începutul
rutei (adică al treilea / din adresa URL). Iată un exemplu care necesită suport
minim din partea infrastructurii rețelei locale:

auto url=http://192.168.1.2/ruta/la/fișierul_meu.preconfigurat

Modul în care funcționează acesta este următorul:

  • dacă adresa URL nu indică un protocol, se presupune că este http,

  • dacă secțiunea de nume de gazdă nu conține puncte, domeniul derivat din
    DHCP, va fi atașat acesteia și

  • dacă nu există / după numele gazdei, atunci se adaugă ruta implicită.

Pe lângă specificarea adresei URL, puteți specifica, de asemenea, configurări
care nu afectează direct comportamentul debian-installer în sine, dar pot fi
transmise către scripturile specificate folosind preseed/run în fișierul de
preconfigurare încărcat. În prezent, singurul exemplu în acest sens este
auto-install/classes, care are un alias clase. Acesta poate fi folosit astfel:

auto url=exemplu.com classes=class_A;class_B

Clasele ar putea indica, de exemplu, tipul de sistem care urmează să fie
instalat sau localizarea care trebuie utilizată.

Desigur, este posibil să extindeți acest concept și, dacă o faceți, este
rezonabil să utilizați spațiul de nume de instalare automată pentru aceasta.
Deci s-ar putea să aibă ceva de genul auto-install/style care este apoi folosit
în scripturile dumneavoastră. Dacă simțiți nevoia să faceți acest lucru,
menționați-l pe lista de corespondență <debian-boot@lists.debian.org>, astfel
încât să putem evita conflictele în spațiul de nume și, probabil, să adăugați
un alias pentru parametru. .

Alegerea de pornire auto nu este încă definită pe toate arhitecturile. Același
efect poate fi obținut prin simpla adăugare a celor doi parametri auto=true
priority=critical la linia de comandă a nucleului. Parametrul nucleului auto
este un alias pentru auto-install/enable și fixarea acestuia la true întârzie
întrebările de localizare și de tastatură astfel încât acestea să poată fi
preconfigurate, în timp ce priority este un alias pentru debconf/priority și
fixarea acestuia la critic oprește întrebările cu o prioritate mai scăzută.

Opțiuni suplimentare care pot fi de interes atunci când încercați să
automatizați o instalare în timp ce utilizați DHCP sunt: interface=auto netcfg/
dhcp_timeout=60, ceea ce face ca mașina să aleagă primul NIC viabil și să aibă
mai multă răbdare în a obține un răspuns la interogarea sa DHCP.

Indicație

Un exemplu extins de utilizare a acestui cadru, inclusiv exemple de scripturi
și clase, poate fi găsit la situl web al dezvoltatorului său. Exemplele
disponibile acolo arată, de asemenea, multe alte efecte drăguțe care pot fi
obținute prin utilizarea creativă a preconfigurării.

B.2.4. Alias utile cu preconfigurarea

Următoarele alias pot fi utile atunci când utilizați preconfigurarea (modul
automat). Rețineți că acestea sunt pur și simplu pseudonime scurte pentru
numele întrebărilor și trebuie întotdeauna să specificați și o valoare: de
exemplu, auto=true sau interface=eth0.

priority    debconf/priority
fb          debian-installer/framebuffer
auto        auto-install/enable
classes     auto-install/classes
file        preseed/file
url         preseed/url
theme       debian-installer/theme
language    debian-installer/language
country     debian-installer/country
locale      debian-installer/locale
keymap      keyboard-configuration/xkb-keymap
modules     anna/choose_modules
firmware    hw-detect/firmware-lookup
interface   netcfg/choose_interface
domain      netcfg/get_domain
hostname    netcfg/get_hostname
protocol    mirror/protocol
suite       mirror/suite
recommends  base-installer/install-recommends
tasks       tasksel:tasksel/first
desktop     tasksel:tasksel/desktop
preseed-md5 preseed/file/checksum

B.2.5. Exemple de preconfigurare a promptului de pornire

Iată câteva exemple despre cum ar putea arăta promptul de pornire (va trebui să
o adaptați nevoilor dvs.).

# Pentru a stabilii româna ca limbă și România ca țară:
/install.amd/vmlinuz vga=788 initrd=/install.amd/gtk/initrd.gz language=ro country=RO --- quiet
# Pentru a stabilii engleza ca limbă, Germania ca țară și să utilizați un aranjament al tastaturii germane:
/install.amd/vmlinuz vga=788 initrd=/install.amd/gtk/initrd.gz language=en country=DE locale=en_US.UTF-8 keymap=de --- quiet
# Pentru a instala biroul MATE:
/install.amd/vmlinuz vga=788 initrd=/install.amd/gtk/initrd.gz desktop=mate-desktop --- quiet
# Pentru a instala sarcina de server Web:
/install.amd/vmlinuz initrd=/install.amd/initrd.gz tasksel:tasksel/first=web-server ---

B.2.6. Utilizarea unui server DHCP pentru a specifica fișierele de
preconfigurare

De asemenea, este posibil să utilizați DHCP pentru a specifica un fișier de
preconfigurare de descărcat din rețea. DHCP permite specificarea unui nume de
fișier. În mod normal, acesta este un fișier pentru pornirea din rețea
(netboot), dar dacă pare a fi o adresă URL, mediile de instalare care acceptă
preconfigurarea rețelei vor descărca fișierul de la adresa URL și îl vor folosi
ca fișier de preconfigurare. Iată un exemplu despre cum să-l definiți în
fișierul "dhcpd.conf" pentru versiunea 3 a serverului ISC DHCP (pachetul
isc-dhcp-server Debian).

if substring (option vendor-class-identifier, 0, 3) = "d-i" {
    filename "http://host/preseed.cfg";
}

Rețineți că exemplul de mai sus limitează acest nume de fișier la clienții DHCP
care se identifică ca "d-i", astfel încât nu va afecta clienții DHCP obișnuiți,
ci doar programul de instalare. De asemenea, puteți pune textul într-un bloc de
instrucțiuni doar pentru o anumită gazdă, pentru a evita preconfigurarea
tuturor instalărilor din rețea.

O modalitate bună de a utiliza preconfigurarea DHCP este să prestabiliți numai
valorile specifice rețelei dvs., cum ar fi oglinda Debian de utilizat. În acest
fel, instalările în rețeaua dvs. vor obține automat o oglindă bună selectată,
dar restul instalării poate fi efectuată interactiv. Utilizarea preconfigurării
DHCP pentru a automatiza complet instalările Debian ar trebui făcută numai cu
multă grijă.

B.3. Crearea unui fișier de preconfigurare

Fișierul de preconfigurare este în formatul folosit de comanda 
debconf-set-selections. Formatul general al unei linii într-un fișier de
preconfigurare este:

<proprietar> <numele întrebării> <tipul întrebării> <valoare>

Fișierul trebuie să înceapă cu #_preseed_V1

Există câteva reguli de reținut atunci când scrieți un fișier de
preconfigurare.

  • Puneți doar un singur spațiu sau tab între tip și valoare: orice spațiu alb
    suplimentar va fi interpretat ca aparținând valorii.

  • O linie poate fi împărțită în mai multe linii adăugând o bară oblică
    inversă ("\") drept caracter de continuare a liniei. Un loc bun pentru a
    împărți o linie este după numele întrebării; un loc prost este între tip și
    valoare. Liniile divizate vor fi unite într-o singură linie cu toate
    spațiile albe de început/finale condensate într-un singur spațiu.

  • Pentru variabilele (șabloane) debconf utilizate numai în programul de
    instalare, proprietarul ar trebui să fie fixat la "d-i"; pentru a
    preconfigura variabilele utilizate în sistemul instalat, trebuie folosit
    numele pachetului care conține șablonul debconf corespunzător. Numai
    variabilele care au proprietarul fixat la altceva decât "d-i" vor fi
    propagate în baza de date debconf pentru sistemul instalat.

  • Majoritatea întrebărilor trebuie să fie presetate folosind valorile
    valabile în engleză și nu valorile traduse. Cu toate acestea, există câteva
    întrebări (de exemplu, în partman) în care trebuie folosite valorile
    traduse.

  • Unele întrebări iau ca valoare un cod în loc de textul în limba engleză
    care este afișat în timpul instalării.

  • Începe cu #_preseed_V1

  • Un comentariu constă dintr-o linie care începe cu un caracter hash ("#") și
    se extinde până la lungimea acelei linii.

Cel mai simplu mod de a crea un fișier de preconfigurare este să utilizați
fișierul exemplu prezentat în Secțiune B.4, "Conținutul fișierului de
preconfigurare (pentru bookworm)" ca bază, și să lucrați de acolo.

O metodă alternativă este de a face o instalare manuală și apoi, după
repornire, să utilizați debconf-get-selections din pachetul debconf-utils
pentru a descărca atât baza de date debconf, cât și baza de date cdebconf a
programului de instalare într-un singur fișier:

$ echo "#_preseed_V1" > fișier
$ debconf-get-selections --installer >> fișier
$ debconf-get-selections >> fișier

Cu toate acestea, un fișier generat în acest mod va avea unele elemente care nu
ar trebui să fie preconfigurate, iar fișierul exemplu este un loc de pornire
mai bun pentru majoritatea utilizatorilor.

Notă

Această metodă se bazează pe faptul că, la sfârșitul instalării, baza de date
cdebconf a programului de instalare este salvată în sistemul instalat în /var/
log/installer/cdebconf. Cu toate acestea, deoarece baza de date poate conține
informații sensibile, în mod implicit fișierele pot fi citite numai de către
root.

Directorul /var/log/installer și toate fișierele din acesta vor fi șterse din
sistemul dumneavoastră dacă ștergeți pachetul installation-report.

Pentru a verifica valorile posibile pentru întrebări, puteți utiliza editorul 
nano pentru a examina fișierele din /var/lib/cdebconf în timp ce o instalare
este în curs. Vizualizați templates.dat pentru șabloanele brute și
questions.dat pentru valorile curente și pentru valorile atribuite
variabilelor.

Pentru a verifica dacă formatul fișierului dumneavoastră de preconfigurare este
valid înainte de a efectua o instalare, puteți utiliza comanda 
debconf-set-selections -c preseed.cfg.

B.4. Conținutul fișierului de preconfigurare (pentru bookworm)

Fragmentele de configurare utilizate în această anexă sunt, de asemenea,
disponibile ca exemplu de fișier de preconfigurare în https://www.debian.org/
releases/bookworm/example-preseed.txt.

Rețineți că acest exemplu se bazează pe o instalare pentru arhitectura Intel
x86. Dacă instalați o arhitectură diferită, unele dintre exemple (cum ar fi
selecția tastaturii și instalarea încărcătorului de pornire) pot să nu fie
relevante și vor trebui înlocuite cu setările debconf adecvate pentru
arhitectura dvs.

Detalii despre modul în care funcționează efectiv diferitele componente ale
programului de instalare Debian pot fi găsite în Secțiune 6.3, "Utilizarea de
componente individuale".

B.4.1. Localizarea

În timpul unei instalări normale, întrebările despre localizare sunt puse mai
întâi, astfel încât aceste valori pot fi prestabilite numai prin metoda
"initrd" sau cea a parametrilor de pornire a nucleului. Modul automat (
Secțiune B.2.3, "Modul auto") include parametrul predefinit auto-install/enable
=true (în mod normal prin variabila-alias de preconfigurare auto). Acest lucru
întârzie adresarea întrebărilor de localizare, astfel încât acestea să poată fi
prestabilite prin orice metodă.

Localizarea poate fi folosită pentru a specifica atât limba, cât și țara și
poate fi orice combinație de limbă acceptată de debian-installer și o țară
recunoscută. Dacă combinația nu formează o localizare validă, programul de
instalare va selecta automat o localizare care este validă pentru limba
selectată. Pentru a specifica localizarea ca parametru de pornire, utilizați
locale=ro_RO.

Deși această metodă este foarte ușor de utilizat, nu permite preconfigurarea
tuturor combinațiilor posibile de limbă, țară și localizare locale^[18]. Deci,
alternativ, valorile pot fi preconfigurate individual. Limba și țara pot fi, de
asemenea, specificate ca parametri de pornire.

# Preconfigurarea localizării stabilește doar limba, țara și localizarea.
d-i debian-installer/locale string ro_RO

# Valorile pot fi, de asemenea, prestabilite individual pentru o mai mare flexibilitate.
#d-i debian-installer/language string en
#d-i debian-installer/country string NL
#d-i debian-installer/locale string en_GB.UTF-8
# Opțional, specificați localizări suplimentare pentru a fi generate.
#d-i localechooser/supported-locales multiselect en_US.UTF-8, nl_NL.UTF-8

Configurarea tastaturii constă în selectarea unui aranjament de tastatură și
(pentru aranjamentele de tastaturi non-latine) o tastă de comutare pentru a
comuta între aranjamentul tastaturii non-latină și aranjamentul tastaturii SUA.
Doar variantele de bază ale aranjamentului de tastatură sunt disponibile în
timpul instalării. Variante avansate sunt disponibile numai în sistemul
instalat, prin dpkg-reconfigure keyboard-configuration.

# Selectarea tastaturii.
d-i keyboard-configuration/xkb-keymap select ro(Lat2-Terminus16)
# d-i keyboard-configuration/toggle select No toggling

Pentru a sări peste configurarea tastaturii, prefixați variabila keymap la
valoarea skip-config (omite-configurarea). Acest lucru va duce la rămânerea
activă a aranjamentului tastaturii nucleului.

B.4.2. Configurarea rețelei

Desigur, preconfigurarea rețelei nu va funcționa dacă încărcați fișierul de
preconfigurare din rețea. Dar este perfectă când porniți de pe un disc optic
sau un stick USB. Dacă încărcați fișiere de preconfigurare din rețea, puteți
pasa parametrii de configurare a rețelei utilizând parametrii de pornire a
nucleului.

Dacă trebuie să alegeți o anumită interfață atunci când porniți din rețea
înainte de a încărca un fișier de preconfigurare din rețea, utilizați un
parametru de pornire precum interface=eth1.

Deși predefinirea configurației de rețea nu este în mod normal posibilă atunci
când se utilizează predefinirea rețelei (folosind "preseed/url"), puteți
utiliza următorul truc pentru a ocoli acest lucru, de exemplu, dacă doriți să
definiți o adresă statică pentru interfața de rețea. Trucul constă în a forța
configurarea rețelei să ruleze din nou după ce fișierul de preconfigurare a
fost încărcat prin crearea unui script "preseed/run" care să conțină
următoarele comenzi:

kill-all-dhcp; netcfg

Următoarele variabile debconf sunt relevante pentru configurarea rețelei.

# Dezactivează complet configurația rețelei. Acest lucru este util pentru
# instalările CDROM pe mașini care nu sunt conectate la rețea, unde întrebările
# de rețea, avertismentele și timpii de așteptare lungi sunt o pacoste.
#d-i netcfg/enable boolean false

# netcfg va alege o interfață care are conexiune, dacă este posibil. Acest
# lucru face ca să nu se afișeze o listă dacă există mai mult de o interfață.
d-i netcfg/choose_interface select auto

# În schimb, pentru a alege o anumită interfață:
#d-i netcfg/choose_interface select eth1

# Pentru a stabili un interval de timp diferit pentru detectarea conexiunii
# (valoarea implicită este de 3 secunde). Valorile sunt interpretate ca secunde.
#d-i netcfg/link_wait_timeout string 10

# Dacă aveți un server dhcp lent și programul de instalare se oprește în
# așteptarea acestuia, acest lucru ar putea fi uti:
#d-i netcfg/dhcp_timeout string 60
#d-i netcfg/dhcpv6_timeout string 60

# În mod implicit, configurarea rețelei este automată.
# Dacă preferați să configurați manual rețeaua, decomentați această linie și
# configurația statică de rețea de mai jos.
#d-i netcfg/disable_autoconfig boolean true

# Dacă doriți ca fișierul de preconfigurare să funcționeze pe sisteme atât cu,
# cât și fără un server dhcp, decomentați aceste linii și configurația statică
# a rețelei de mai jos.
#d-i netcfg/dhcp_failed note
#d-i netcfg/dhcp_options select Configure network manually

# Configurare statică a rețelei.
#
# Exemplu IPv4
#d-i netcfg/get_ipaddress string 192.168.1.42
#d-i netcfg/get_netmask string 255.255.255.0
#d-i netcfg/get_gateway string 192.168.1.1
#d-i netcfg/get_nameservers string 192.168.1.1
#d-i netcfg/confirm_static boolean true
#
# Exemplu IPv6
#d-i netcfg/get_ipaddress string fc00::2
#d-i netcfg/get_netmask string ffff:ffff:ffff:ffff::
#d-i netcfg/get_gateway string fc00::1
#d-i netcfg/get_nameservers string fc00::1
#d-i netcfg/confirm_static boolean true

# Orice nume de gazdă și nume de domeniu atribuite de dhcp au prioritate față
# de valorile stabilite aici. Cu toate acestea, stabilirea valorilor previne
# în continuare afișarea întrebărilor, chiar dacă valorile provin de la dhcp.
d-i netcfg/get_hostname string unassigned-hostname
d-i netcfg/get_domain string unassigned-domain

# Dacă doriți să forțați un nume de gazdă, indiferent de ceea ce returnează
# serverul DHCP sau care este intrarea DNS inversă pentru IP, decomentați și
# ajustați următoarea linie.
#d-i netcfg/hostname string somehost

# Dezactivați acel dialog enervant al cheii WEP:
d-i netcfg/wireless_wep string
# Și numele de gazdă dhcp ciudat pe care unii furnizori de servicii de Internet
# îl folosesc ca o parolă.
#d-i netcfg/dhcp_hostname string radish

# Dacă doriți să dezactivați complet căutarea firmware-ului (adică să nu
# folosiți fișiere sau pachete de firmware care ar putea fi disponibile în
# imaginile de instalare):
#d-i hw-detect/firmware-lookup string never

# Dacă este necesar un firmware care nu este liber pentru placa de rețea sau
# alt dispozitiv, puteți configura programul de instalare să încerce întotdeauna
# să-l încarce, fără a fi solicitat. Sau schimbați valoarea booleană la "false"
# pentru a dezactiva solicitarea.
#d-i hw-detect/load_firmware boolean true

Vă rugăm să rețineți că netcfg va determina automat masca de rețea dacă netcfg/
get_netmask nu este preconfigurată. În acest caz, variabila trebuie să fie
marcată ca seen pentru instalările automate. În mod similar, netcfg va alege o
adresă adecvată dacă netcfg/get_gateway nu este definită. Ca un caz special,
puteți definii netcfg/get_gateway la "none" pentru a specifica că nu trebuie
utilizată nicio pasarelă(poartă de acces).

B.4.3. Consola de rețea

# Utilizați următoarele configurări dacă doriți să utilizați componenta consolă
# de rețea pentru instalarea de la distanță prin SSH. Acest lucru are sens numai
# dacă intenționați să efectuați manual restul instalării.
#d-i anna/choose_modules string network-console
#d-i network-console/authorized_keys_url string http://10.0.0.1/openssh-key
#d-i network-console/password password r00tme
#d-i network-console/password-again password r00tme

Mai multe informații referitoare la consola de rețea pot fi găsite în
Secțiune 6.3.10, "Instalarea prin consola de rețea (network-console)".

B.4.4. Configurări pentru oglindă

În funcție de metoda de instalare pe care o utilizați, o oglindă poate fi
utilizată pentru a descărca componentele suplimentare ale programului de
instalare, pentru a instala sistemul de bază și pentru a crea fișierul de
configurare /etc/apt/sources.list pentru sistemul instalat.

Parametrul mirror/suite determină distribuția pentru sistemul instalat.

Parametrul mirror/udeb/suite determină distribuția pentru componentele
suplimentare ale programului de instalare. Este util să definiți acest
parametru numai dacă componentele sunt efectiv descărcate prin rețea și ar
trebui să corespundă distribuției care a fost utilizată pentru a construi
fișierul "initrd" pentru metoda de instalare utilizată pentru instalare. În mod
normal, programul de instalare va utiliza automat valoarea corectă și nu ar
trebui să fie nevoie să definiți acest lucru.

# Protocol oglindă:
# Dacă selectați ftp, nu este necesar să definiți șirul "mirror/country".
# Valoarea implicită pentru protocolul oglinzii este: http.
#d-i mirror/protocol string ftp
d-i mirror/country string manual
d-i mirror/http/hostname string http.us.debian.org
d-i mirror/http/directory string /debian
d-i mirror/http/proxy string

# Distribuția de instalat.
#d-i mirror/suite string testing
# Distribuția de utilizat pentru încărcarea componentelor programului
# de instalare (opțional).
#d-i mirror/udeb/suite string testing

B.4.5. Configurarea contului

Parola pentru contul root și numele și parola pentru primul cont de utilizator
obișnuit pot fi predefinite. Pentru parole puteți folosi fie valori în text
clar, fie hashes crypt(3) (rezultatul algoritmilor de criptare asupra acestor
valori în text clar).

Avertisment

Rețineți că predefinirea parolelor nu este complet sigură, deoarece toți cei
care au acces la fișierul de preconfigurare vor avea cunoștințe despre aceste
parole. Stocarea parolelor cu algoritmi de criptare este considerată sigură, cu
excepția cazului în care se utilizează un algoritm de criptare slab, cum ar fi
DES sau MD5, care permite atacuri de "forță brută". Algoritmii recomandați de
criptare a parolei sunt SHA-256 și SHA512.

# Omiteți crearea unui cont root (contul de utilizator normal va putea
# utiliza sudo).
#d-i passwd/root-login boolean false
# Alternativ, pentru a omite crearea unui cont de utilizator normal.
#d-i passwd/make-user boolean false

# Parola de root, fie în text clar ...
#d-i passwd/root-password password Eu_r00t-Debian
#d-i passwd/root-password-again password Eu_r00t-Debian
# ... fie criptată folosind un algoritm de criptare "hash crypt(3)".
#d-i passwd/root-password-crypted password [crypt(3) hash]

# Pentru a crea un cont de utilizator normal.
#d-i passwd/user-fullname string Debian User
#d-i passwd/username string debian
# Parola utilizatorului normal, fie în text clar ...
#d-i passwd/user-password password eu_UtilizatOr-Debian
#d-i passwd/user-password-again password eu_UtilizatOr-Debian
# ... fie criptată folosind un algoritm de criptare "hash crypt(3)".
#d-i passwd/user-password-crypted password [crypt(3) hash]
# Creați primul utilizator cu identificatorul de utilizator (UID) specificat
# în loc de cel implicit.
#d-i passwd/user-uid string 1010

# Contul de utilizator va fi adăugat la unele grupuri inițiale standard. Pentru
# a controla căror grupuri va fi adăugat acest cont de utilizator, utilizați de
# exemplu:
#d-i passwd/user-default-groups string audio cdrom video
# pentru al adăuga grupurilor "audio", "cdrom" și "video".

Variabilele passwd/root-password-crypted și passwd/user-password-crypted pot
fi, de asemenea, predefinite cu "!" ca valoare. ÃŽn acest caz, contul
corespunzător este dezactivat. Acest lucru poate fi convenabil pentru contul
root, cu condiția, desigur, că o metodă alternativă este configurată pentru a
permite activități administrative sau autentificare root (de exemplu, folosind
autentificarea cu cheie SSH sau comanda sudo).

Următoarea comandă (disponibilă din pachetul whois) poate fi folosită pentru a
genera un hash crypt(3) bazat pe SHA-512 pentru o parolă (o parolă criptată
utilizând algoritmul SHA-512):

mkpasswd -m sha-512

B.4.6. Configurarea ceasului și a fusului orar

# Controlează dacă ceasul hardware este fixat la UTC.
d-i clock-setup/utc boolean true

# Puteți stabilii aceasta la orice valoare validă pentru $TZ; consultați
# conținutul directorului "/usr/share/zoneinfo/" pentru valori valide.
d-i time/zone string Europe/Bucharest

# Controlează dacă se utilizează NTP pentru a configura ceasul în timpul
# instalării
d-i clock-setup/ntp boolean true
# Server NTP de utilizat. Valoarea implicită este aproape întotdeauna bună aici.
#d-i clock-setup/ntp-server string ntp.example.com

B.4.7. Partiţionarea

Utilizarea preconfigurării pentru partiționarea discului dur/solid este
limitată la ceea ce este suportat de partman-auto. Puteți alege să partiționați
fie spațiul liber existent pe un disc, fie un întreg disc. Dispunerea
partițiilor pe disc poate fi determinată folosind o rețetă predefinită, o
rețetă personalizată dintr-un fișier de rețetă sau o rețetă inclusă în fișierul
de preconfigurare.

Preconfigurarea opțiunilor avansate de partiție folosind RAID, LVM și criptare
este acceptată, dar nu cu flexibilitatea deplină oferită atunci când
partiționați în timpul unei instalări fără preconfigurare.

Exemplele de mai jos oferă doar informații de bază despre utilizarea rețetelor.
Pentru informații detaliate, consultați fișierele partman-auto-recipe.txt și
partman-auto-raid-recipe.txt incluse în pachetul debian-installer. Ambele
fișiere sunt disponibile și din debian-installer depozitul sursă. Rețineți că
funcționalitatea acceptată se poate modifica între versiuni.

Avertisment

Identificarea discurilor depinde de ordinea în care sunt încărcați controlorii
acestora. Dacă există mai multe discuri în sistem, asigurați-vă că va fi
selectat cel corect înainte de a utiliza preconfigurarea.

B.4.7.1. Exemplu de partiționare

# Dacă sistemul are spațiu liber, puteți alege să partiționați doar acel spațiu.
# Acest lucru este respectat numai dacă variabila "partman-auto/method" (mai
# jos) nu este definită.
#d-i partman-auto/init_automatically_partition select biggest_free

# Alternativ, puteți specifica un disc de partiționat. Dacă sistemul are un
# singur disc, programul de instalare îl va folosi implicit, dar în caz contrar,
# numele dispozitivului trebuie să fie dat în format tradițional, non-devfs (de
# exemplu, "/dev/sda" și nu, de exemplu, "/dev/discs/disc0/disc").
# De exemplu, pentru a utiliza primul disc dur/solid SCSI/SATA:
#d-i partman-auto/disk string /dev/sda
# În plus, va trebui să specificați metoda de utilizat.
# Metodele disponibile în prezent sunt următoarele:
# - regular: utilizează tipurile obișnuite de partiții pentru arhitectura dvs.
# - lvm:     utilizează LVM pentru a partiționa discul
# - crypto:  utilizează LVM în cadrul unei partiții criptate
d-i partman-auto/method string lvm

# Puteți defini cantitatea de spațiu care va fi utilizată pentru grupul de
# volume LVM. Poate să fie o dimensiune cu unitatea sa (de ex. 20 GB), un
# procent de spațiu liber sau cuvântul cheie "max".
d-i partman-auto-lvm/guided_size string max

# Dacă unul dintre discurile care urmează să fie partiționate automat conține
# o configurație LVM veche, utilizatorul va primi în mod normal un avertisment.
# Acest lucru poate fi evitat, preconfigurând...
d-i partman-lvm/device_remove_lvm boolean true
# Același lucru este valabil și pentru ansamblul RAID software preexistent:
d-i partman-md/device_remove_md boolean true
# Și același lucru este valabil și pentru confirmarea de a scrie partițiile lvm:
d-i partman-lvm/confirm boolean true
d-i partman-lvm/confirm_nooverwrite boolean true

# Puteți alege una dintre cele trei rețete de partiționare predefinite:
# - atomic: toate fișierele într-o singură partiție
# - home:   partiție /home separată
# - multi:  partiții /home, /var, și /tmp separate
d-i partman-auto/choose_recipe select atomic

# Sau oferiți o rețetă proprie...
# Dacă aveți o modalitate de a introduce un fișier de rețetă în mediul d-i,
# puteți pur și simplu să îl indicați.
#d-i partman-auto/expert_recipe_file string /hd-media/recipe

# Dacă nu, puteți pune o rețetă întreagă în fișierul de preconfigurare într-o
# singură linie (logică). Acest exemplu creează o partiție mică /boot, o partiție
# pentru spațiul de interschimb (swap) adecvată și folosește restul spațiului
# pentru partiția rădăcină:
#d-i partman-auto/expert_recipe string                         \
#      boot-root ::                                            \
#              40 50 100 ext3                                  \
#                      $primary{ } $bootable{ }                \
#                      method{ format } format{ }              \
#                      use_filesystem{ } filesystem{ ext3 }    \
#                      mountpoint{ /boot }                     \
#              .                                               \
#              500 10000 1000000000 ext3                       \
#                      method{ format } format{ }              \
#                      use_filesystem{ } filesystem{ ext3 }    \
#                      mountpoint{ / }                         \
#              .                                               \
#              64 512 300% linux-swap                          \
#                      method{ swap } format{ }                \
#              .

# Formatul complet al rețetei este documentat în fișierul partman-auto-recipe.txt
# inclus în pachetul "debian-installer" sau disponibil din depozitul sursă D-I.
# Aceasta documentează, de asemenea, modul de specificare al opțiunilor,
# cum ar fi etichetele sistemului de fișiere, numele grupurilor de volume și ce
# dispozitive fizice să fie incluse într-un grup de volume.

## Partiționarea pentru EFI
# Dacă sistemul dvs. are nevoie de o partiție EFI, puteți adăuga ceva de genul
# acesta la rețeta de mai sus, ca prim element din rețetă:
#               538 538 1075 free                              \
#                      $iflabel{ gpt }                         \
#                      $reusemethod{ }                         \
#                      method{ efi }                           \
#                      format{ }                               \
#               .                                              \
#
# Fragmentul de mai sus este pentru arhitectura "amd64"; detaliile pot fi
# diferite pe alte arhitecturi. Pachetul "partman-auto" din depozitul sursă D-I
# poate avea un exemplu pe care îl puteți urma.

# Acest lucru face ca «partman» să partiționeze automat fără confirmare, cu
# condiția să-i spuneți ce să facă folosind una dintre metodele de mai sus.
d-i partman-partitioning/confirm_write_new_label boolean true
d-i partman/choose_partition select finish
d-i partman/confirm boolean true
d-i partman/confirm_nooverwrite boolean true

# Forțează pornirea UEFI ("compatibilitatea BIOS" se va pierde). Implicit: "false"
#d-i partman-efi/non_efi_system boolean true
# Asigurați-vă că tabela de partiții este GPT - acest lucru este necesar
# pentru EFI:
#d-i partman-partitioning/choose_label select gpt
#d-i partman-partitioning/default_label string gpt

# Când criptarea discului este activată, omite ștergerea prealabilă a partițiilor:
#d-i partman-auto-crypto/erase_disks boolean false

B.4.7.2. Partiționarea utilizând RAID

De asemenea, puteți utiliza preconfigurarea pentru a configura partiții pe
ansambluri RAID software. Sunt acceptate nivelurile RAID 0, 1, 5, 6 și 10,
creând ansambluri reduse și specificând dispozitive de rezervă.

Avertisment

Acest tip de partiționare automată este ușor de greșit. Este, de asemenea,
funcționalitatea care primește relativ puține teste de la dezvoltatorii
debian-installer. Responsabilitatea de a obține diferitele rețete corecte (deci
să aibă sens și să nu intre în conflict) revine utilizatorului. Verificați
mesajele din fișierul /var/log/syslog dacă întâmpinați probleme.

# Metoda trebuie să fie fixată la "raid".
#d-i partman-auto/method string raid
# Specificați discurile care urmează să fie partiționate. Toate discurile vor
# primi aceeași schemă de partiționare, deci acest lucru va funcționa numai
# dacă discurile au aceeași dimensiune.
#d-i partman-auto/disk string /dev/sda /dev/sdb

# Apoi, trebuie să specificați partițiile fizice care vor fi utilizate.
#d-i partman-auto/expert_recipe string \
#      multiraid ::                                         \
#              1000 5000 4000 raid                          \
#                      $primary{ } method{ raid }           \
#              .                                            \
#              64 512 300% raid                             \
#                      method{ raid }                       \
#              .                                            \
#              500 10000 1000000000 raid                    \
#                      method{ raid }                       \
#              .

# La urmă, trebuie să specificați cum vor fi utilizate partițiile definite
# anterior în configurarea RAID. Nu uitați să utilizați numerele corecte ale
# partițiilor pentru partițiile logice. Sunt acceptate nivelurile RAID 0, 1, 5,
# 6 și 10; dispozitivele sunt separate folosind "#".
# Parametrii sunt:
# <raidtype> <devcount> <sparecount> <fstype> <mountpoint> \
#          <devices> <sparedevices>

#d-i partman-auto-raid/recipe string \
#    1 2 0 ext3 /                    \
#          /dev/sda1#/dev/sdb1       \
#    .                               \
#    1 2 0 swap -                    \
#          /dev/sda5#/dev/sdb5       \
#    .                               \
#    0 2 0 ext3 /home                \
#          /dev/sda6#/dev/sdb6       \
#    .

# Pentru informații suplimentare, consultați fișierul "partman-auto-raid-recipe.txt"
# inclus în pachetul "debian-installer" sau disponibil din depozitul sursă D-I.

# Aceste valori ale variabilelor fac ca «partman» să partiționeze automat,
# fără confirmare:
d-i partman-md/confirm boolean true
d-i partman-partitioning/confirm_write_new_label boolean true
d-i partman/choose_partition select finish
d-i partman/confirm boolean true
d-i partman/confirm_nooverwrite boolean true

B.4.7.3. Controlarea modului de montare a partițiilor

În mod normal, sistemele de fișiere sunt montate folosind un identificator unic
universal (UUID); acest lucru le permite să fie montate corect chiar dacă
numele dispozitivului lor se schimbă. Identificatoarele acestea sunt lungi și
greu de citit, așa că, dacă preferați, instalatorul poate monta sisteme de
fișiere pe baza numelor tradiționale de dispozitive sau pe baza unei etichete
pe care o atribuiți. Dacă cereți instalatorului să monteze după etichetă, orice
sisteme de fișiere fără etichetă vor fi montate folosind un UUID.

Dispozitivele cu nume stabile, cum ar fi volumele logice LVM, vor continua să
folosească numele lor tradiționale, mai degrabă decât un UUID.

Avertisment

Numele tradiționale de dispozitive se pot schimba în funcție de ordinea în care
nucleul descoperă dispozitivele la pornire, ceea ce poate duce la montarea unui
sistem de fișiere greșit. În mod similar, este posibil ca etichetele să intre
în conflict dacă conectați un nou disc sau o unitate USB și, dacă se întâmplă
acest lucru, comportamentul sistemului dumneavoastră la pornire va fi
aleatoriu.

# Implicit este montarea prin UUID, dar puteți alege și "traditional" pentru
# a utiliza nume tradiționale de dispozitive sau "label" pentru a încerca
# etichetele sistemului de fișiere înainte de a reveni la UUID.
#d-i partman/mount_style select uuid

B.4.8. Instalarea sistemului de bază

Puține elemente pot fi preconfigurate în această etapă a instalării. Singurele
întrebări puse se referă la instalarea nucleului.

# Configurează APT pentru a nu instala pachetele recomandate în mod implicit.
# Utilizarea acestei opțiuni poate duce la un sistem incomplet și ar trebui
# să fie folosită numai de utilizatorii cu experiență.
#d-i base-installer/install-recommends boolean false

# Pachetul (meta) imagine a nucleului care urmează să fie instalat; "none"
# poate fi folosit dacă nu trebuie instalat niciun nucleu.
#d-i base-installer/kernel/image string linux-image-686

B.4.9. Configurarea lui «apt»

Configurarea fișierului /etc/apt/sources.list și a opțiunilor de configurare de
bază este complet automatizată pe baza metodei dvs. de instalare și a
răspunsurilor la întrebările anterioare. Puteți adăuga opțional și alte
depozite (locale).

# Alegeți dacă doriți să scanați medii de instalare suplimentare
# (implicit: "false").
d-i apt-setup/cdrom/set-first boolean false
# Puteți alege să instalați software din arhivele "non-free" și "contrib".
#d-i apt-setup/non-free boolean true
#d-i apt-setup/contrib boolean true
# Înlăturați marca de comentariu din următoarea linie, dacă nu doriți să aveți
# în fișierul "sources.list" intrarea pentru o imagine de instalare DVD/BD activă
# în sistemul instalat (intrarile pentru imaginile netinst sau CD vor fi oricum
# dezactivate, indiferent de această setare).
#d-i apt-setup/disable-cdrom-entries boolean true
# Înlăturați marca de comentariu dacă nu doriți să utilizați o oglindă de rețea:
#d-i apt-setup/use_mirror boolean false
# Selectați ce servicii de actualizare să utilizați; definiți oglinzile care
# vor fi utilizate.
# Valorile prezentate mai jos sunt valorile implicite normale.
#d-i apt-setup/services-select multiselect security, updates
#d-i apt-setup/security_host string security.debian.org

# Depozite suplimentare, locale[0-9] disponibile:
#d-i apt-setup/local0/repository string \
#       http://local.server/debian stable main
#d-i apt-setup/local0/comment string local server
# Activați liniile "deb-src":
#d-i apt-setup/local0/source boolean true
# Adresa URL pentru cheia publică a depozitului local; trebuie să furnizați
# o cheie sau «apt» se va plânge că de depozitul este neautentificat și astfel
# linia respectivă din fișierul "sources.list" va fi lăsată cu marca de comentariu
#d-i apt-setup/local0/key string http://local.server/key
# sau se poate furniza în linie prin codificarea base64 a conținutului
# fișierului cheie (cu `base64 -w0`) și specificându-l astfel:
#d-i apt-setup/local0/key string base64://LS0tLS1CRUdJTiBQR1AgUFVCTElDIEtFWSBCTE9DSy0tLS0tCi4uLgo=
# Conținutul fișierului de chei este verificat pentru a vedea dacă pare a fi
# armat ASCII (în formatul ASCII).
# Dacă este, va fi salvat cu o extensie ".asc", în caz contrar, va primi
# o extensie ".gpg".
# Formatul "keybox database" (bază de date cu casetă de chei) nu este acceptat
# momentan (a se vedea generatoare/60local în sursa apt-setup).

# În mod implicit, programul de instalare necesită ca depozitele să fie
# autentificate folosind o cheie gpg cunoscută. Această configurare poate fi
# utilizată pentru a dezactiva autentificarea respectivă.
# Avertisment: această configurare nu este sigură, nici recomandată.
#d-i debian-installer/allow_unauthenticated boolean true

# Înlăturați marca de comentariu pentru a adăuga configurația multi-arhitectură
# (multiarch) pentru i386:
#d-i apt-setup/multiarch string i386


B.4.10. Selectarea pachetelor

Puteți alege să instalați orice combinație de sarcini disponibile. Sarcinile
disponibile la momentul scrierii acestui documenl includ:

  • standard (Instrumente standard)

  • desktop (Mediu de birou grafic)

  • gnome-desktop (Mediul de birou Gnome)

  • xfce-desktop (Mediul de birou XFCE)

  • kde-desktop (Mediul de birou KDE Plasma)

  • cinnamon-desktop (Mediul de birou Cinnamon)

  • mate-desktop (Mediul de birou MATE)

  • lxde-desktop (Mediul de birou LXDE)

  • web-server (Server Web)

  • ssh-server (Server SSH)

De asemenea, puteți alege să nu instalați sarcini și să forțați instalarea unui
set de pachete într-un alt mod. Vă recomandăm să includeți întotdeauna sarcina
standard.

Sau dacă doriți ca dialogul «tasksel» să nu fie afișat deloc, predefiniți
pkgsel/run_tasksel (nu sunt instalate pachete prin «tasksel» în acest caz).

Dacă doriți să instalați unele pachete individuale în plus față de pachetele
instalate de sarcinile predefinite de instalare, puteți utiliza parametrul
pkgsel/include. Valoarea acestui parametru poate fi o listă de pachete separate
prin virgule sau spații, ceea ce îi permite să fie folosit cu ușurință și pe
linia de comandă a nucleului.

#tasksel tasksel/first multiselect standard, web-server, kde-desktop

# Sau alegeți să nu afișați deloc dialogul «tasksel» (și nu instalați niciun
# pachet):
#d-i pkgsel/run_tasksel boolean false

# Pachete suplimentare individuale de instalat
#d-i pkgsel/include string openssh-server build-essential
# Dacă se actualizează pachetele după debootstrap.
# Valorile permise sunt: "none" (niciunul), "safe-upgrade" (actualizare sigură),
# "full-upgrade" (actualizare completă)
#d-i pkgsel/upgrade select none

# Puteți alege dacă sistemul dumneavoastră va raporta ce software ați instalat
# și ce software utilizați. Implicit este de a nu raporta, dar trimiterea de
# rapoarte ajută proiectul să determine ce software este cel mai popular și ar
# trebui inclus pe primul CD/DVD.
#popularity-contest popularity-contest/participate boolean false

B.4.11. Finalizarea instalării

# În timpul instalărilor din consola serială, consolele virtuale obișnuite
# (VT1-VT6) sunt în mod normal dezactivate în "/etc/inittab". Înlăturați marca
# de comentariu din următoarea linie pentru a preveni acest lucru.
#d-i finish-install/keep-consoles boolean true

# Evitați ultimul mesaj despre finalizarea instalării.
d-i finish-install/reboot_in_progress note

# Acest lucru va împiedica programul de instalare să scoată CD-ul în timpul
# repornirii, ceea ce este util în unele situații.
#d-i cdrom-detect/eject boolean false

# Acesta este modul în care puteți face ca programul de instalare să se oprească
# după ce termină, dar să nu repornească în sistemul instalat.
#d-i debian-installer/exit/halt boolean true
# Acest lucru va deconecta mașina în loc să o oprească pur și simplu.
#d-i debian-installer/exit/poweroff boolean true

B.4.12. Preconfigurarea altor pachete

# În funcție de software-ul pe care alegeți să-l instalați sau dacă lucrurile
# merg prost în timpul procesului de instalare, este posibil să vi se pună alte
# întrebări. Le puteți preconfigura și pe acestea, desigur. Pentru a obține o
# listă cu toate întrebările posibile care ar putea fi puse în timpul unei
# instalări, faceți o instalare și apoi executați aceste comenzi:
#   debconf-get-selections --installer > file
#   debconf-get-selections >> file

B.5. Opțiuni avansate

B.5.1. Rularea comenzilor personalizate în timpul instalării

O opțiune foarte puternică și flexibilă oferită de instrumentele de
preconfigurare este capacitatea de a rula comenzi sau scripturi în anumite
puncte ale instalării.

Când sistemul de fișiere al sistemului țintă este montat, acesta este
disponibil în /target. Dacă se folosește un CD de instalare, atunci când este
montat, acesta este disponibil în /cdrom.

# Preconfigurarea d-i este în mod inerent nesigură. Nimic din programul de
# instalare nu verifică încercările de depășire a memoriei tampon sau alte
# exploatări ale valorilor unui fișier de preconfigurare ca acesta. Utilizați
# numai fișiere de preconfigurare din locații de încredere! Din acest motiv,
# și pentru că este în general util, iată o modalitate de a rula automat orice
# comandă de shell pe care o doriți în interiorul programului de instalare.

# Această primă comandă este executată cât mai devreme posibil, imediat
# după ce este citită preconfigurarea.
#d-i preseed/early_command string anna-install some-udeb
# Această comandă se execută imediat înainte de pornirea programului de
# partiționare. Poate fi utilă pentru a aplica preconfigurarea dinamică a
# programului de partiționare, care depinde de starea discurilor (care poate
# să nu fie vizibilă atunci când se execută preseed/early_command).
#d-i partman/early_command \
#       string debconf-set partman-auto/disk "$(list-devices disk | head -n1)"
# Această comandă este rulată chiar înainte de finalizarea instalării, dar când
# încă mai există un director /target utilizabil. Puteți să faceți chroot la
# /target și s-o utilizați direct, sau să utilizați comenzile «apt-install» și
# «in-target» pentru a instala cu ușurință pachete și a rula comenzi în sistemul
# țintă.
#d-i preseed/late_command string apt-install zsh; in-target chsh -s /bin/zsh

B.5.2. Utilizarea preconfigurării pentru a modifica valorile implicite

Este posibil să se utilizeze preconfigurarea pentru a schimba răspunsul
implicit la o întrebare, dar întrebarea să fie totuși adresată. Pentru a face
acest lucru, fanionul seen trebuie restabilit la "false" după stabilirea
valorii unei întrebări.

d-i foo/bar string value
d-i foo/bar seen false

Același efect poate fi obținut pentru toate întrebările prin pasarea
parametrului preseed/interactive=true la promptul de pornire. Acest lucru poate
fi util și pentru testarea sau depanarea fișierului de preconfigurare.

Rețineți că proprietarul "d-i" ar trebui folosit numai pentru variabilele
utilizate în programul de instalare însuși. Pentru variabilele care aparțin
pachetelor instalate pe sistemul țintă, ar trebui să utilizați în schimb numele
pachetului respectiv. Consultați nota de subsol la Secțiune B.2.2, "Utilizarea
parametrilor de pornire pentru a preconfigura întrebări".

Dacă preconfigurați folosind parametrii de pornire, puteți determina
instalatorul să pună întrebarea corespunzătoare utilizând operatorul "?=",
adică foo/bar?=valoare (sau proprietar:foo/bar?=valoare ). Desigur, acest lucru
va avea efect numai pentru parametrii care corespund întrebărilor care sunt de
fapt afișate în timpul unei instalări și nu pentru parametrii "interni".

Pentru mai multe informații de depanare, utilizați parametrul de pornire
DEBCONF_DEBUG=5. Acest lucru va face ca debconf să imprime mult mai multe
detalii despre valorile curente ale fiecărei variabile și despre progresul
acestuia prin scripturile de instalare ale fiecărui pachet.

B.5.3. Încărcarea în lanț a fișierelor de preconfigurare

Este posibil să includeți și alte fișiere de preconfigurare într-un fișier de
preconfigurare. Orice configurări din acele fișiere vor înlocui configurările
preexistente din fișierele încărcate anterior. Acest lucru face posibilă
plasarea, de exemplu, de configurări generale de rețea pentru locația dvs.
într-un fișier și configurări mai specifice pentru anumite configurații în alte
fișiere.

# Pot fi listate mai multe fișiere, separate prin spații; toate vor fi
# încărcate. Fișierele incluse pot avea, de asemenea, directive de
# preconfigurare/includere proprii. Rețineți că, dacă numele fișierelor
# sunt relative, acestea sunt preluate din același director ca și fișierul
# de preconfigurare care le include.
#d-i preseed/include string x.cfg

# Programul de instalare poate verifica opțional sumele de control ale
# fișierelor de preconfigurare înainte de a le utiliza. În prezent, sunt
# acceptate doar sumele MD5; listați sumele MD5 în aceeași ordine ca și
# lista de fișiere care trebuie incluse.
#d-i preseed/include/checksum string 5da499872becccfeda2c4872f9171c3d

# Mai flexibilă, aceasta rulează o comandă shell și, dacă aceasta indică numele
# fișierelor de preconfigurare, include aceste fișiere.
#d-i preseed/include_command \
#      string if [ "`hostname`" = bob ]; then echo bob.cfg; fi

# Cea mai flexibilă dintre toate, aceasta descarcă un program și îl rulează.
# Programul poate folosi comenzi precum debconf-set pentru a manipula baza
# de date debconf.
# Pot fi listate mai multe scripturi, separate prin spații.
# Rețineți că, dacă numele fișierelor sunt relative, acestea sunt preluate
# din același director ca și fișierul de preconfigurare care le rulează.
#d-i preseed/run string foo.sh

De asemenea, este posibilă încărcarea în lanț de la faza de preconfigurare de
tip "initrd" sau "file", în faza de preconfigurare de tip "network" prin
configurarea "preseed/url" în fișierele anterioare. Acest lucru va face ca
preconfigurarea din rețea (de tip "network") să fie efectuată atunci când
rețeaua se activează. Fiți atenți, deoarece vor exista două execuții separate
ale preconfigurării. Aceasta înseamnă că puteți rula din nou comanda "preseed/
early", a doua oară după ce rețeaua se activează.


━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━

^[17] Proprietarul unei variabile debconf (sau șablon) este în mod normal
numele pachetului care conține șablonul debconf corespunzător. Pentru
variabilele utilizate în programul de instalare propriu-zis, proprietarul este 
"d-i". Șabloanele și variabilele pot avea mai mult de un proprietar, ceea ce
ajută să se determine dacă pot fi eliminate din baza de date debconf dacă
pachetul este curățat.

^[18] Preconfigurând locale la en_NL, în exemplul dat, ar avea ca rezultat a
en_US.UTF-8 ca localizare implicită locale pentru sistemul instalat. Dacă de
exemplu, se preferă en_GB.UTF-8, valorile vor trebui să fie preconfigurate
individual.

Anexa C. Partiționarea pentru Debian

Cuprins

C.1. Deciderea partițiilor și a dimensiunii lor în Debian
C.2. Arborele de directoare
C.3. Scheme de partiționare recomandate
C.4. Numele dispozitivelor în Linux
C.5. Programe de partiționare în Debian

C.1. Deciderea partițiilor și a dimensiunii lor în Debian

Ca o cerință minimă, GNU/Linux are nevoie de o partiție pentru sine. Puteți
avea o singură partiție care conține întregul sistem de operare, aplicațiile și
fișierele dumneavoastră personale. Majoritatea oamenilor consideră că o
partiție de spațiu de interschimb (swap) separată este, de asemenea, o
necesitate, deși nu este strict adevărat. "Swap" este spațiu de lucru pentru un
sistem de operare, care permite sistemului să utilizeze stocarea pe disc ca "
memorie virtuală". Punând swap pe o partiție separată, Linux poate folosi acest
spațiu mult mai eficient. Este posibil să forțați nucleul Linux să utilizeze un
fișier obișnuit ca spațiu de interschimb (swap), dar nu este recomandat.

Majoritatea oamenilor aleg să ofere sistemelor GNU/Linux mai mult decât numărul
minim de partiții, totuși. Există două motive pentru care ați putea dori să
divizați sistemul de fișiere într-un număr de partiții mai mici. Primul este
pentru siguranță. Dacă se întâmplă ceva care corupe sistemul de fișiere, în
general este afectată o singură partiție. Astfel, nu trebuie decât să înlocuiți
(din copiile de rezervă pe care le-ați păstrat cu grijă) o parte din sistemul
dumneavoastră. Cel puțin, ar trebui să luați în considerare crearea a ceea ce
se numește în mod obișnuit o "partiție rădăcină". Acesta conține cele mai
esențiale componente ale sistemului. Dacă orice alte partiții sunt corupte,
puteți încă porni în GNU/Linux pentru a repara sistemul. Acest lucru vă poate
scuti de problemele de a trebui să reinstalați sistemul de la zero.

Al doilea motiv este, în general, mai important într-un cadru de afaceri, dar
depinde cu adevărat de utilizarea mașinii. De exemplu, un server de poștă
electronică care primește mesaje "spam" cu corespondența poate umple cu
ușurință o partiție. Dacă ați făcut din /var/mail o partiție separată pe
serverul de poștă electronică, cea mai mare parte a sistemului va rămâne în
funcțiune chiar dacă veți primi mesaje "spam".

Singurul dezavantaj real al folosirii mai multor partiții este că deseori este
dificil să știi în avans care vor fi nevoile tale. Dacă faceți o partiție prea
mică, atunci va trebui fie să reinstalați sistemul, fie veți muta constant
lucrurile pentru a face loc în partiția subdimensionată. Pe de altă parte, dacă
faceți partiția prea mare, veți pierde spațiu care ar putea fi folosit în altă
parte. Spațiul pe disc este ieftin în zilele noastre, dar de ce să-ți arunci
banii?

C.2. Arborele de directoare

Debian GNU/Linux aderă la Standardul ierarhiei sistemului de fișiere
("Filesystem Hierarchy Standard": FHS) pentru denumirea directoarelor și
fișierelor. Acest standard permite utilizatorilor și programelor software să
prezică locația fișierelor și directoarelor. Directorul la nivel rădăcină este
reprezentat simplu de bara oblică înclinată /. La nivel de rădăcină, toate
sistemele Debian includ aceste directoare:

┌────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Director│                             Conţinut                              │
├────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│bin     │Binare de comenzi esențiale                                        │
├────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│boot    │Fișiere statice ale încărcătorului de pornire                      │
├────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│dev     │Fișiere de dispozitive                                             │
├────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│etc     │Configurație de sistem specifică mașinii                           │
├────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│home    │Directoarele personale ale utilizatorilor                          │
├────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│lib     │Biblioteci partajate esențiale și module de nucleu                 │
├────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│media   │Conține puncte de montare pentru suporturi de stocare amovibile    │
├────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│mnt     │Punct de montare pentru montarea temporară a unui sistem de fișiere│
├────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│proc    │Director virtual pentru informații de sistem                       │
├────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│root    │Directorul personal al utilizatorului "root"                       │
├────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│run     │Date variabile în timp de execuție                                 │
├────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│sbin    │Binare de sistem esențiale                                         │
├────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│sys     │Director virtual pentru informații de sistem                       │
├────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│tmp     │Fișiere temporare                                                  │
├────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│usr     │Ierarhie secundară                                                 │
├────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│var     │Date variabile                                                     │
├────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│srv     │Date pentru serviciile furnizate de sistem                         │
├────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│opt     │Pachete software pentru aplicații opționale                        │
└────────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────┘

Următoarea este o listă de considerații importante referitoare la directoare și
partiții. Rețineți că utilizarea discului variază foarte mult, având în vedere
configurația sistemului și modelele specifice de utilizare. Recomandările de
aici sunt linii directoare generale și oferă un punct de plecare pentru
partiționare.

  • Partiția rădăcină / trebuie să conțină întotdeauna fizic /etc, /bin, /sbin,
    /lib , /dev și /usr, altfel nu veți putea porni. Aceasta înseamnă că ar
    trebui să furnizați cel puțin 600-750Mo de spațiu pe disc pentru partiția
    rădăcină, inclusiv /usr sau 5-6Go pentru o stație de lucru sau o instalare
    de server.

  • /var: date variabile cum ar fi articole de știri, mesaje poștă electronică,
    situri web, baze de date, fișierele de prestocare a datelor ale sistemului
    de împachetare etc. vor fi plasate în acest director. Mărimea acestui
    director depinde în mare măsură de utilizarea sistemului dvs., dar pentru
    majoritatea oamenilor va fi dictată de supraîncărcarea produsă de
    instrumentul de gestionare a pachetelor. Dacă veți face o instalare
    completă cu aproape tot ce are Debian de oferit, totul într-o singură
    sesiune, rezervarea a 2 sau 3 Go de spațiu pentru /var ar trebui să fie
    suficient. Dacă intenționați să instalați în bucăți (adică să instalați
    servicii și utilități, urmate de text, apoi X, ...), puteți scăpa cu
    300-500 Mo. În cazul în care spațiul pe discul dur/solid este limitat și nu
    intenționați să faceți actualizări majore de sistem, vă puteți descurca cu
    doar 30 sau 40 Mo.

  • /tmp: datele temporare create de programe vor merge cel mai probabil în
    acest director. 40-100Mo ar trebui să fie de obicei suficienți. Unele
    aplicații -- precum gestionarii de arhive, instrumentele de creare CD/DVD
    și software multimedia -- pot folosi /tmp pentru a stoca temporar fișiere
    imagine. Dacă intenționați să utilizați astfel de aplicații, ar trebui să
    ajustați spațiul disponibil în /tmp în consecință.

  • /home: fiecare utilizator își va pune datele personale într-un subdirector
    al acestui director. Dimensiunea sa depinde de câți utilizatori vor folosi
    sistemul și de ce fișiere vor fi stocate în directoarele lor. În funcție de
    utilizarea planificată, ar trebui să rezervați aproximativ 100 Mo pentru
    fiecare utilizator, dar adaptați această valoare la nevoile dvs. Rezervați
    mult mai mult spațiu dacă intenționați să salvați o mulțime de fișiere
    multimedia (imagini, MP3, filme) în directorul dumneavoastră personal.

C.3. Scheme de partiționare recomandate

Pentru utilizatorii noi, laptop-urile cu Debian, sistemele utilizate în
domiciliu personal și alte configurări pentru un singur utilizator, o singură
partiție / (plus swap) este probabil cea mai ușoară și simplă cale de a începe.
Tipul de partiție recomandat este "ext4".

Pentru sisteme cu mai mulți utilizatori sau sisteme cu mult spațiu pe disc, cel
mai bine este să puneți directoarele /var, /tmp și /home fiecare pe propriile
partiții separate de partiția /.

Este posibil să aveți nevoie de o partiție separată /usr/local dacă
intenționați să instalați multe programe care nu fac parte din distribuția
Debian. Dacă mașina dvs. va fi un server de poștă electronică, poate fi necesar
să faceți din directorul /var/mail o partiție separată. Dacă configurați un
server cu multe conturi de utilizator, în general este bine să aveți o partiție
separată, mare /home. În general, situația de partiționare variază de la
calculator la calculator în funcție de utilizarea ce îi se va da acestuia.

Pentru sistemele foarte complexe, ar trebui să vedeți Rețetarul pentru mai
multe discuri (Multi Disk HOWTO). Acesta conține informații aprofundate, de
interes pentru furnizorii de servicii de internet (ISP) și pentru persoanele
care instalează servere.

În ceea ce privește problema dimensiunii partiției spațiului de interschimb
(swap), există multe puncte de vedere. O regulă generală care funcționează bine
este să utilizați atât de mult spațiu de interschimb (swap) câtă memorie RAM
aveți în sistem. De asemenea, nu ar trebui să fie mai mic de 512 Mo, în
majoritatea cazurilor. Desigur, există și excepții de la aceste reguli.

De exemplu, o mașină mai veche poate avea 512 Mo de RAM și o unitate SATA de 20
Go pe /dev/sda. Poate exista o partiție de 8 Go pentru un alt sistem de operare
pe /dev/sda1, o partiție de spațiu de interschimb de 512 Mo pe /dev/sda3 și
aproximativ 11,4 Go pe /dev/ sda2 ca partiție Linux.

Pentru a avea o idee despre spațiul ocupat de sarcinile pe care ați putea fi
interesat să-le adăugați după finalizarea instalării sistemului, consultați
Secțiune D.2, "Spațiu pe disc necesar pentru sarcini".

C.4. Numele dispozitivelor în Linux

Discurile Linux și numele partițiilor pot fi diferite de alte sisteme de
operare. Trebuie să știți numele pe care Linux le folosește atunci când creați
și montați partiții. Iată schema de bază de denumire:

  • Primul dispozitiv DASD se numește /dev/dasda.

  • Al doilea dispozitiv DASD se numește /dev/dasdb și așa mai departe.

Partițiile de pe fiecare disc sunt reprezentate prin adăugarea unui număr
zecimal la numele discului: dasda1 și dasda2 reprezintă prima și a doua
partiție a primului dispozitiv DASD din sistemul dumneavoastră.

C.5. Programe de partiționare în Debian

Mai multe varietăți de programe de partiționare au fost adaptate de
dezvoltatorii Debian pentru a lucra pe diferite tipuri de discuri dure/solide
și arhitecturi de calculator. Mai jos este o listă a programelor aplicabile
pentru arhitectura dvs.

partman

    Instrumentul de partiționare recomandat în Debian. Acest "cuțit elvețian
    (briceag)" poate, de asemenea, să redimensioneze partițiile, să creeze
    sisteme de fișiere și să le atribuie punctelor de montare. NT.: în jargonul
    englez, «swiss army knife» = "ustensilă bună la toate", ceea ce este în
    definitiv un briceag.

fdasd

    versiunea S/390 a fdisk; Vă rugăm să citiți pagina manualului «fdasd» sau
    capitolul 13 din Controlori de dispozitiv și comenzi de instalare (Device
    Drivers and Installation Commands) pentru detalii.

Unul dintre aceste programe va fi rulat implicit atunci când selectați 
Partiționează discuri (sau similar). Este posibil să folosiți un alt instrument
de partiționare din linia de comandă pe VT2, dar acest lucru nu este
recomandat.

Anexa D. Informații diverse

Cuprins

D.1. Dispozitive Linux
D.2. Spațiu pe disc necesar pentru sarcini
D.3. Instalarea Debian GNU/Linux dintr-un sistem Unix/Linux

    D.3.1. Să începem
    D.3.2. Instalați debootstrap
    D.3.3. Rulați debootstrap
    D.3.4. Configurați sistemul de bază
    D.3.5. Instalați un nucleu
    D.3.6. Configurați încărcătorul de pornire
    D.3.7. Acces de la distanță: Instalarea SSH și configurarea accesului
    D.3.8. Ultimele retușuri

D.1. Dispozitive Linux

În Linux pot fi găsite diferite fișiere speciale în directorul /dev. Aceste
fișiere se numesc fișiere de dispozitiv și se comportă spre diferit față de
fișierele obișnuite. Cele mai comune tipuri de fișiere de dispozitiv sunt
pentru dispozitivele de blocuri și dispozitivele de caractere. Aceste fișiere
sunt o interfață a controlorului real (parte a nucleului Linux) care la rândul
său accesează dispozitivele și perifericele calculatorului. Un alt tip, mai
puțin obișnuit, de fișier de dispozitiv este numitul pipe (cunoscut sub numele
de "conductă" sau "linie de legătură"). Cele mai importante fișiere de
dispozitivi sunt enumerate în tabelele de mai jos.

┌────┬─────────────────────────────────────────────────────┐
│sda │Primul disc dur/solid                                │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┤
│sdb │Al doilea disc dur/solid                             │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┤
│sda1│Prima partiție a primului disc dur/solid             │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┤
│sdb7│A șaptea partiție a celui de-al doilea disc dur/solid│
└────┴─────────────────────────────────────────────────────┘

┌───┬─────────────────┐
│sr0│Primul CD-ROM    │
├───┼─────────────────┤
│sr1│Al doilea CD-ROM │
└───┴─────────────────┘

┌───────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ttyS0  │Port serial 0, COM1 sub MS-DOS                                   │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ttyS1  │Port serial 1, COM2 sub MS-DOS                                   │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│psaux  │Dispozitiv de mouse PS/2                                         │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│gpmdata│Pseudo dispozitiv, repetă datele generate de demonul GPM (mouse).│
└───────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────┘

┌─────┬─────────────────────────────────────────────────────────┐
│cdrom│Legătură simbolică către unitatea CD-ROM                 │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤
│mouse│Legătură simbolică către fișierul dispozitivului de mouse│
└─────┴─────────────────────────────────────────────────────────┘

┌────┬──────────────────────────────────────────────────────┐
│null│Tot ceea ce este scris pe acest dispozitiv va dispărea│
├────┼──────────────────────────────────────────────────────┤
│zero│Se pot citi la nesfârșit zerouri din acest dispozitiv │
└────┴──────────────────────────────────────────────────────┘

D.2. Spațiu pe disc necesar pentru sarcini

O instalare standard pentru arhitectura amd64, inclusiv toate pachetele
standard și folosind nucleul implicit, ocupă 1242Mo de spațiu pe disc. O
instalare de bază minimă, fără sarcina "Sistem standard" selectată, va ocupa
1012Mo.

Important

În ambele cazuri, acesta este spațiul real pe disc folosit după ce instalarea
este terminată și toate fișierele temporare sunt șterse. De asemenea, nu ia în
considerare cantitatea de spațiu utilizată de sistemul de fișiere, de exemplu
pentru fișierele jurnal. Aceasta înseamnă că este nevoie de mult mai mult
spațiu pe disc atât în timpul instalării, cât și pentru utilizarea normală a
sistemului.

Următorul tabel listează dimensiunile raportate de «aptitude» pentru sarcinile
enumerate în «tasksel». Rețineți că unele sarcini au componente care se
suprapun, astfel încât dimensiunea totală instalată pentru două sarcini
împreună poate fi mai mică decât totalul obținut prin adunarea numerelor.

ÃŽn mod implicit, programul de instalare va instala mediul grafic de birou
GNOME, dar alte medii grafice de birou pot fi selectate fie utilizând una
dintre imaginile speciale de instalare, fie specificând mediul grafic de birou
dorit în timpul instalării (consultații Secțiune 6.3.6.2, "Selectarea și
instalarea software-ului").

Rețineți că va trebui să adăugați dimensiunile enumerate în tabel la
dimensiunea instalării standard atunci când determinați dimensiunea
partițiilor. Majoritatea dimensiunilor listate ca "Dimensiune instalată" vor
ajunge în directoarele /usr și în /lib; dimensiunea listată ca "Dimensiunea
descărcării" este necesară (temporar) în /var.

┌──────────────┬─────────────────┬───────────────────┬────────────────────────┐
│   Sarcina    │   Dimensiunea   │    Dimensiunea    │ Spațiu necesar pentru  │
│              │ instalată (Mo)  │ descărcării (Mo)  │     instalare (Mo)     │
├──────────────┼─────────────────┼───────────────────┼────────────────────────┤
│Mediu grafic  │                 │                   │                        │
│de birou      │                 │                   │                        │
├──────────────┼─────────────────┼───────────────────┼────────────────────────┤
│  • GNOME     │3216             │859                │4075                    │
│(implicit)    │                 │                   │                        │
├──────────────┼─────────────────┼───────────────────┼────────────────────────┤
│  • KDE Plasma│4584             │1316               │5900                    │
├──────────────┼─────────────────┼───────────────────┼────────────────────────┤
│  • Xfce      │2509             │683                │3192                    │
├──────────────┼─────────────────┼───────────────────┼────────────────────────┤
│  • LXDE      │2539             │693                │3232                    │
├──────────────┼─────────────────┼───────────────────┼────────────────────────┤
│  • MATE      │2851             │762                │3613                    │
├──────────────┼─────────────────┼───────────────────┼────────────────────────┤
│  • Cinnamon  │4676             │1324               │6000                    │
├──────────────┼─────────────────┼───────────────────┼────────────────────────┤
│Server Web    │85               │19                 │104                     │
├──────────────┼─────────────────┼───────────────────┼────────────────────────┤
│Server SSH    │2                │1                  │3                       │
└──────────────┴─────────────────┴───────────────────┴────────────────────────┘

Dacă instalați într-o altă limbă decât engleza, tasksel poate instala automat o
sarcină de localizare, dacă una este disponibilă pentru limba dvs. Cerințele de
spațiu diferă în funcție de limbă; ar trebui să permiteți până la 350 Mo în
total pentru descărcare și instalare.

D.3. Instalarea Debian GNU/Linux dintr-un sistem Unix/Linux

Această secțiune explică cum se instalează Debian GNU/Linux dintr-un sistem
Unix sau Linux existent, fără a utiliza programul de instalare bazat pe meniu,
așa cum este explicat în restul manualului. Acest Rețetar de "
instalare-specială" a fost solicitat de utilizatorii care vor să treacă la
Debian GNU/Linux de la Red Hat, Mandriva și SUSE. În această secțiune se
presupune o anumită familiaritate cu introducerea comenzilor *nix și navigarea
în sistemul de fișiere. În această secțiune, $ simbolizează o comandă care
trebuie introdusă în sistemul curent al utilizatorului, în timp ce # se referă
la o comandă introdusă în mediul chroot Debian.

Odată ce ați configurat noul sistem Debian după preferințele dvs., puteți să
migrați datele de utilizator(i) existente (dacă există) la acesta și să
continuați să rulați. Aceasta este, prin urmare, o instalare "fără timpi de
nefuncţionare" Debian GNU/Linux . Este, de asemenea, o modalitate inteligentă
de a trata cu mașini care altfel nu se comportă amiabil cu diferite medii de
pornire sau de instalare.

Notă

Deoarece aceasta este o procedură în mare parte manuală, ar trebui să țineți
cont de faptul că va trebui să faceți singuri multe configurații de bază ale
sistemului, ceea ce va necesita, de asemenea, mai multe cunoștințe despre
Debian și de Linux în general decât efectuarea unei instalări obișnuite. Nu vă
puteți aștepta ca această procedură să rezulte într-un sistem care să fie
identic cu un sistem dintr-o instalare obișnuită. De asemenea, trebuie să
rețineți că această procedură oferă doar pașii de bază pentru configurarea unui
sistem. Pot fi necesari pași suplimentari de instalare și/sau configurare.

D.3.1. Să începem

Cu instrumentele actuale de partiționare *nix, repartiționați discul dur/solid
după cum este necesar, creând cel puțin o partiție cu un sistem de fișiere plus
altă partiție cu spațiul de interschimb (swap). Aveți nevoie de aproximativ
1012Mo de spațiu disponibil doar pentru instalarea unui sistem dirijat de la o
consolă sau de 2539Mo dacă intenționați să instalați X (mai mult dacă
intenționați să instalați medii grafice de birou precum GNOME sau KDE Plasma ).

Apoi, creați sisteme de fișiere pe partiții. De exemplu, pentru a crea un
sistem de fișiere ext3 pe partiția /dev/sda6 (acesta este exemplul nostru de
partiție rădăcină):

# mke2fs -j /dev/sda6

Pentru a crea un sistem de fișiere ext2, omiteți opțiunea -j.

Inițializați și activați spațiul de interschimb, "swap" (înlocuiți numărul
partiției cu partiția de swap Debian dorită):

# mkswap /dev/sda5
# sync
# swapon /dev/sda5

Montați o partiție ca /mnt/debinst (punctul de instalare, care va fi sistemul
de fișiere rădăcină (/) în noul dumneavoastră sistem). Numele punctului de
montare este strict arbitrar, se face referire la el mai jos.

# mkdir /mnt/debinst
# mount /dev/sda6 /mnt/debinst

Notă

Dacă doriți să aveți părți ale sistemului de fișiere (de exemplu, /usr) montate
pe partiții separate, va trebui să creați și să montați manual aceste
directoare înainte de a continua cu etapa următoare.

D.3.2. Instalați debootstrap

Instrumentul folosit de programul de instalare Debian și recunoscut ca
modalitate oficială de a instala un sistem de bază Debian este debootstrap.
Folosește wget și ar, dar în rest depinde numai de /bin/sh și de instrumentele
de bază Unix/Linux^[19]. Instalați wget și ar dacă acestea nu sunt deja
instalate pe sistemul dvs. actual, apoi descărcați și instalați debootstrap.

Sau puteți utiliza următoarea procedură pentru a-l instala manual. Creați un
director de lucru pentru extragerea fișierului .deb în:

# mkdir work
# cd work

Binarul debootstrap este localizat în arhiva Debian (asigurați-vă că selectați
fișierul potrivit pentru arhitectura dumneavoastră). Descărcați debootstrap
.deb din arhivafondului comun (pool) de pachete, copiați pachetul în directorul
de lucru și extrageți fișierele din acesta. Va trebui să aveți privilegii de
root pentru a instala fișierele.

# ar -x debootstrap_0.X.X_all.deb
# cd /
# zcat /ruta-completă-către-directorul-work/work/data.tar.gz | tar xv

D.3.3. Rulați debootstrap

Comanda debootstrap poate descărca fișierele necesare direct din arhivă atunci
când o rulați. Puteți înlocui orice oglindă de arhivă Debian cu
http.us.debian.org/debian în exemplul de comandă de mai jos, de preferință o
oglindă apropiată de dumneavoastră din punct de vedere al depărtării în rețea
(cât mai aproape geografic de mașina utilizată pentru instalare). Oglinzile
sunt listate la http://www.debian.org/mirror/list.

Dacă aveți o imagine de instalare Debian GNU/Linux bookworm montată la /cdrom,
puteți înlocui o adresă URL de fișier în loc de adresa URL http: file:/cdrom/
debian/

Înlocuiți ARCH cu una dintre următoarele arhitecturi în comanda debootstrap:
amd64, arm64, armel, armhf, i386, mips64el, mipsel, ppc64el, s390x.

# /usr/sbin/debootstrap --arch ARCH bookworm \
     /mnt/debinst http://ftp.us.debian.org/debian

Dacă arhitectura țintă este diferită de cea a gazdei, ar trebui să adăugați
opțiunea --foreign.

D.3.4. Configurați sistemul de bază

Acum aveți un sistem real Debian, deși destul de slab, pe disc. Executați
programul chroot în el:

# LANG=C.UTF-8 chroot /mnt/debinst /bin/bash

Dacă arhitectura țintă este diferită de cea a gazdei, va trebui să copiați mai
întâi "qemu-user-static" pe noua gazdă:

# cp /usr/bin/qemu-ARCH-static /mnt/debinst/usr/bin
# LANG=C.UTF-8 chroot /mnt/debinst qemu-ARCH-static /bin/bash

După executarea programului «chroot», poate fi necesar să stabiliți definiția
terminalului pentru a fi compatibilă cu sistemul de bază Debian, de exemplu:

# export TERM=xterm-color

În funcție de valoarea lui TERM, este posibil să trebuiască să instalați
pachetul ncurses-term pentru a obține suport pentru acesta.

Dacă arhitectura țintă este diferită de cea a gazdei, trebuie să finalizați
instalarea prin efectuarea următorului pas:

/debootstrap/debootstrap --second-stage

D.3.4.1. Creați fișierele de dispozitiv

În acest moment, directorul /dev/ conține doar fișiere de dispozitiv foarte
simple. Pentru următorii pași ai instalării, pot fi necesare fișiere de
dispozitiv suplimentare. Există diferite moduri de a proceda în acest sens și
metoda pe care ar trebui să o utilizați depinde de sistemul gazdă pe care îl
utilizați pentru instalare, dacă intenționați să utilizați un nucleu modular
sau nu și de dacă intenționați să utilizați fișiere de dispozitiv dinamice (de
exemplu, folosind udev) sau fișiere de dispozitiv statice pentru noul sistem.

Unele dintre opțiunile disponibile sunt:

  • instalați pachetul "makedev" și creați un set implicit de fișiere de
    dispozitiv statice folosind (după intrarea în mediul "chroot") comenzile:

    # apt install makedev
    # mount none /proc -t proc
    # cd /dev
    # MAKEDEV generic

  • creați manual numai anumite fișiere de dispozitiv utilizând MAKEDEV

  • montați (cu opțiunea --bind") directorul "/dev" din sistemul dumneavoastră
    gazdă asupra directorului "/dev" din sistemul țintă; rețineți că
    scripturile "postinst" ale unor pachete pot încerca să creeze fișiere de
    dispozitiv, așa că această opțiune ar trebui folosită numai cu grijă. De
    exemplu: mount -v --bind /dev /ruta-completă-la-sistemul-țintă/dev

D.3.4.2. Montați partițiile

Trebuie să creați fișierul /etc/fstab.

# editorul_favorit /etc/fstab

Iată un șablon pe care îl puteți modifica pentru a se potrivi necesităților
dumneavoastră:

# /etc/fstab: informații statice ale sistemului de fișiere.
#
# file system          mount point   type    options                  dump pass
# sist. de fișiere    punct montare   tip    opțiuni                  dump pass

/dev/XXX              /              ext3    defaults                 0    1
/dev/XXX              /boot          ext3    ro,nosuid,nodev          0    2

/dev/XXX              none           swap    sw                       0    0
proc                  /proc          proc    defaults                 0    0

/dev/cdrom            /media/cdrom   iso9660 noauto,ro,user,exec      0    0

/dev/XXX              /tmp           ext3    rw,nosuid,nodev          0    2
/dev/XXX              /var           ext3    rw,nosuid,nodev          0    2
/dev/XXX              /usr           ext3    rw,nodev                 0    2
/dev/XXX              /home          ext3    rw,nosuid,nodev          0    2

Utilizați mount -a pentru a monta toate sistemele de fișiere pe care le-ați
specificat în /etc/fstab sau, pentru a monta sistemele de fișiere individual,
utilizați:

# mount punctul_de_montare   # de ex.: mount /usr

Sistemele Debian actuale au punctele de montare pentru mediile amovibile sub /
media, dar păstrează legăturile simbolice de compatibilitate în /. Creați-le
după cum este necesar, de exemplu:

# cd /media
# mkdir cdrom0
# ln -s cdrom0 cdrom
# cd /
# ln -s media/cdrom

Puteți monta sistemul de fișiere proc de mai multe ori și în locații arbitrare,
deși /proc este cel obișnuit. Dacă nu ați folosit mount -a, asigurați-vă că ați
montat "proc" înainte de a continua:

# mount -t proc proc /proc

Comanda ls /proc ar trebui să afișeze acum un director care nu este gol. În
cazul în care aceasta eșuează, este posibil să puteți monta "proc" din afara
mediului "chroot":

# mount -t proc proc /mnt/debinst/proc

D.3.4.3. Configurarea fusului orar

Definirea celei de-a treia linii a fișierului /etc/adjtime la "UTC" sau la "
LOCAL" determină dacă sistemul va interpreta ceasul mașinii ca fiind fixat la
ora UTC sau la ora locală. Următoarea comandă vă permite să stabiliți acest
lucru.

# editorul_favorit /etc/adjtime

Iată un exemplu:

0.0 0 0.0
0
UTC

Următoarea comandă vă permite să vă alegeți fusul orar.

# dpkg-reconfigure tzdata

D.3.4.4. Configurarea rețelei

Pentru a configura rețeaua, editați fișierele /etc/network/interfaces, /etc/
resolv.conf, /etc/hostname și /etc/hosts.

# editor /etc/network/interfaces

Iată câteva exemple simple preluate din /usr/share/doc/ifupdown/examples:

################################################################################
# /etc/network/interfaces -- fișierul de configurare pentru ifup(8), ifdown(8)
# Consultați pagina de manual interfaces(5) pentru informații despre opțiunile
# disponibile.
################################################################################

# Interfața "loopback" nu mai este necesară, dar poate fi folosită dacă este
# necesar.
#
# auto lo
# iface lo inet loopback

# Pentru a utiliza «dhcp»:
#
# auto eth0
# iface eth0 inet dhcp

# Un exemplu de configurare conexiune IP statică: (rețeaua (network),
# difuzarea (brodcast) și poarta de acces/pasarela (gateway) sunt opționale)
#
# auto eth0
# iface eth0 inet static
#     address 192.168.0.42
#     network 192.168.0.0
#     netmask 255.255.255.0
#     broadcast 192.168.0.255
#     gateway 192.168.0.1

Introduceți serverul(ele) de nume și directivele de căutare în fișierul /etc/
resolv.conf:

# editor /etc/resolv.conf

Un exemplu simplu de /etc/resolv.conf:

search exemplu.com
nameserver 10.1.1.36
nameserver 192.168.9.100
# sau, utilizând serverele de nume de la "Google":
nameserver 8.8.8.8
nameserver 8.8.4.4

Introduceți numele de gazdă al sistemului dumneavoastră (2 până la 63 de
caractere):

# echo DebianHostName > /etc/hostname

Și un fișier /etc/hosts bazic cu suport IPv6:

127.0.0.1 localhost
127.0.1.1 DebianHostName

# Următoarele linii sunt de dorit pentru gazde capabile să utilizeze
# protocolul IPv6:
::1     ip6-localhost ip6-loopback
fe00::0 ip6-localnet
ff00::0 ip6-mcastprefix
ff02::1 ip6-allnodes
ff02::2 ip6-allrouters
ff02::3 ip6-allhosts

Dacă aveți mai multe plăci de rețea, ar trebui să aranjați numele modulelor de
controlor din fișierul /etc/modules în ordinea dorită. Apoi, în timpul
pornirii, fiecare placă va fi asociată cu numele interfeței (eth0, eth1 etc.)
la care vă așteptați.

D.3.4.5. Configurați Apt

Debootstrap va fi creat un fișier /etc/apt/sources.list de bază, care va
permite instalarea de pachete suplimentare. Cu toate acestea, poate doriți să
adăugați câteva surse suplimentare, de exemplu pentru pachetele sursă și
actualizările de securitate:

deb-src http://ftp.us.debian.org/debian bookworm main

deb http://security.debian.org/ bookworm-security main
deb-src http://security.debian.org/ bookworm-security main

Asigurați-vă că rulați apt update după ce ați făcut modificări în lista de
surse (fișierul "sources.list").

D.3.4.6. Configurați parametrii regionali și tastatura

Pentru a configura parametrii regionali pentru a utiliza o altă limbă decât
engleza, instalați pachetul locales ce asigură suportul pentru localizare și
configurați-l. În prezent, se recomandă utilizarea localizărilor UTF-8.

# apt install locales
# dpkg-reconfigure locales

Pentru a configura tastatura (dacă este nevoie):

# apt install console-setup
# dpkg-reconfigure keyboard-configuration

Rețineți că tastatura nu poate fi configurată în timp ce sunteți în "chroot",
dar va fi configurată pentru următoarea repornire.

D.3.5. Instalați un nucleu

Dacă intenționați să porniți acest sistem, probabil că doriți un nucleu Linux
și un încărcător de pornire. Identificați nucleele pre-împachetate disponibile
cu:

# apt search linux-image

Apoi instalați pachetul nucleului ales, folosind numele acestui pachet.

# apt install linux-image-arch-etc

D.3.6. Configurați încărcătorul de pornire

Pentru a face sistemul dvs. Debian GNU/Linux să fie capabil să pornească,
configurați încărcătorul de pornire pentru a încărca nucleul instalat cu noua
partiție rădăcină. Rețineți că debootstrap nu instalează un încărcător de
pornire, dar puteți utiliza apt în interiorul mediului chroot Debian pentru a
face acest lucru.

Rețineți că aceasta presupune că a fost creat un fișier de dispozitiv /dev/sda.
Există metode alternative de a instala grub2, dar acestea sunt în afara
domeniului de aplicare al acestui apendice.

D.3.7. Acces de la distanță: Instalarea SSH și configurarea accesului

În cazul în care vă puteți autentifica la sistem prin consolă, puteți sări
peste această secțiune. Dacă mai târziu sistemul ar trebui să fie accesibil
prin rețea, trebuie să instalați SSH și să configurați accesul.

# apt install ssh

Autentificarea utilizatorului "root" cu o parolă este dezactivată în mod
implicit, deci configurarea accesului se poate face stabilind o parolă și
reactivând autentificarea utilizatorului "root" cu parolă:

# passwd
# editorul_favorit /etc/ssh/sshd_config

Aceasta este opțiunea care trebuie activată:

PermitRootLogin yes

Accesul poate fi configurat și prin adăugarea unei chei ssh la contul "root":

# mkdir /root/.ssh
# cat << EOF > /root/.ssh/authorized_keys
ssh-rsa ....
EOF

În cele din urmă, accesul poate fi configurat prin adăugarea unui utilizator
non-root și stabilirea unei parole:

# adduser andrei
# passwd andrei

D.3.8. Ultimele retușuri

După cum am menționat mai devreme, sistemul instalat va fi foarte simplu. Dacă
doriți să faceți sistemul un pic mai matur, există o metodă ușoară de a instala
toate pachetele cu prioritatea "standard":

# tasksel install standard

Desigur, puteți, de asemenea, să utilizați doar apt pentru a instala pachetele
individual.

După instalare, vor fi multe pachete descărcate în /var/cache/apt/archives/.
Puteți elibera spațiu pe disc rulând:

# apt clean


━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━

^[19] Acestea includ utilitățile și comenzile de bază GNU precum sed, grep, tar
și gzip.

Anexa E. Informații administrative

Cuprins

E.1. Despre acest document
E.2. Cum să contribui la acest document
E.3. Contribuții importante
E.4. Recunoaștere a mărcilor înregistrate

E.1. Despre acest document

Acest manual a fost creat pentru programul de instalare Debian al lui Sarge, pe
baza manualului de instalare al lui Woody pentru dischetele de pornire
(boot-floppies), care se baza pe manualele de instalare Debian anterioare, și
pe manualul distribuției Progeny care a fost lansat sub licența GPL în 2003.

Acest document este scris în DocBook XML. Formatele de ieșire sunt generate de
diferite programe folosind informații din pachetele docbook-xml și docbook-xsl.

Pentru a crește capacitatea de întreținere a acestui document, folosim o serie
de caracteristici XML, cum ar fi entitățile și atributele de profilare. Acestea
joacă un rol asemănător cu variabilele și condiționalele din limbajele de
programare. Sursa XML a acestui document conține informații pentru fiecare
arhitectură diferită -- atributele de profilare sunt folosite pentru a izola
anumite fragmente de text ca fiind specifice arhitecturii.

Traducerea acestui document, a fost începută de către Eddy Petrișor între anii
2005 - 2006, timp în care a tradus "Cuvântul de deschidere", adică
«bookinfo.*», "Prefața", adică «preface.*», continuând cu "Cap. 1", adică
«welcome.*» și continuând cu "Cap. 6", adică «using-d-i.*» (neterminat), în
anul 2021 Stan Ioan-Eugen a revizat și actualizat "Cuvântul de deschidere", iar
în anul 2023 munca lor a fost revizuită și actualizată de către Remus-Gabriel
Chelu ce a continuat, și continuă munca acestor doi pionieri. Mulțumim
membrilor echipei de traducere române din Debian pentru sprijinul acordat prin
corecțiile, sugestiile și ideile propuse pentru îmbunătățirea calității acestui
document. Membrii ce sunt prezenți și activi pe lista de corespondență a
echipei: <debian-l10n-romanian@lists.debian.org>.

E.2. Cum să contribui la acest document

Dacă aveți probleme sau sugestii cu privire la acest document, ar trebui să le
trimiteți ca raport de eroare al pachetului installation-guide. Consultați
pachetul reportbug sau citiți documentația online a Sistemul Debian de urmărire
a erorilor. Ar fi bine dacă ați putea verifica erorile deschise față de
installation-guide pentru a vedea dacă problema dvs. a fost deja raportată.
Dacă da, puteți furniza coroborări suplimentare sau informații utile la <XXXX
@bugs.debian.org>, unde XXXX este numărul pentru eroarea deja-raportată.

Încă și mai bine, obțineți o copie a sursei DocBook pentru acest document și
faceți corecții asupra acesteia. Sursa DocBook poate fi găsită la proiectul de
ghid de instalare pe Salsa. Dacă nu sunteți familiarizat cu DocBook, nu vă
faceți griji: există o foaie introductivă în directorul de manuale care vă va
ajuta să începeți. Este ca html, dar orientat mai degrabă spre sensul textului
decât spre prezentare. Corecțiile trimise listei de corespondență debian-boot
(vedeți mai jos) sunt binevenite. Pentru instrucțiuni despre cum să verificați/
descărcați sursele prin "git", consultați fișierul README din directorul
rădăcină al sursei.

Vă rugăm să nu contactați direct autorii acestui document. Există, de asemenea,
o listă de discuții pentru debian-installer, care include discuții despre acest
manual. Lista de corespondență este <debian-boot@lists.debian.org>.
Instrucțiunile pentru abonarea la această listă pot fi găsite pe pagina
Abonament la lista de corespondență Debian; sau puteți răsfoi online Arhivele
listei de corespondență Debian.

E.3. Contribuții importante

Acest document a fost scris inițial de Bruce Perens, Sven Rudolph, Igor
Grobman, James Treacy și Adam Di Carlo. Sebastian Ley a scris Rețetarul de
instalare.

Miroslav Kuře a documentat multe dintre noile funcționalități din programul de
instalare Debian al Sarge. Frans Pop a fost editorul principal și responsabilul
de lansări ale acestui document în timpul lansărilor Etch, Lenny și Squeeze.

Mulți, mulți utilizatori și dezvoltatori Debian au contribuit la acest
document. O notă specială trebuie făcută lui Michael Schmitz (suport m68k),
Frank Neumann (autorul original al Manualul de instalare Amiga), Arto Astala,
Eric Delaunay/Ben Collins (informații SPARC), Tapio Lehtonen și Stéphane
Bortzmeyer pentru numeroase editări și text. Trebuie să-i mulțumim lui Pascal
Le Bail pentru informațiile utile despre pornirea de pe suporturi de memorie
USB.

Text și informații extrem de utile au fost găsite în HOWTO-ul lui Jim Mintha
pentru pornirea în rețea (nu există nicio adresă URL disponibilă), Răspunsuri
la întrebările frecvente despre Debian, Răspunsuri la întrebările frecvente
despre Linux/m68k, Răspunsuri la întrebările frecvente despre procesoarele
SPARC pentru Linux, Răspunsuri la întrebările frecvente despre Linux/Alpha,
printre altele. Autorii acestor surse de informații bogate și disponibile liber
trebuie recunoscuți.

Secțiunea despre instalările în mediul "chroot" din acest manual (Secțiune D.3,
"Instalarea Debian GNU/Linux dintr-un sistem Unix/Linux") a fost derivată
parțial din documentele care sunt proprietatea autorului lor, Karsten M. Self.

E.4. Recunoaștere a mărcilor înregistrate

Toate mărcile înregistrate sunt proprietatea deținătorilor respectivelor mărci
înregistrate.

Anexa F. Licența publică generală GNU

Notă

This is an unofficial translation of the GNU General Public License into
romanian. It was not published by the Free Software Foundation, and does not
legally state the distribution terms for software that uses the GNU GPL -- only
the original English text of the GNU GPL does that. However, we hope that this
translation will help romanian speakers to better understand the GNU GPL.

Aceasta este o traducere neoficială a Licenței publice generale GNU în română.
Nu a fost publicată de Free Software Foundation și nu stabilește în mod legal
termenii de distribuție pentru software-ul care utilizează GNU GPL -- doar
textul în engleză original al GNU GPL face asta. Cu toate acestea, sperăm că
această traducere îi va ajuta pe vorbitorii de limbă română să înțeleagă mai
bine GNU GPL.

Versiunea 2, iunie 1991

Drepturi de autor © 1989, 1991 Free Software Foundation, Inc.
51 Franklin St, Fifth Floor, Boston, MA 02110-1301, USA.

Toată lumea are permisiunea să copieze și să distribuie copii verbatim ale
acestui document de licență, dar modificarea acestuia nu este permisă.

F.1. Preambul

Licențele pentru majoritatea software-urilor sunt concepute pentru a vă răpi
libertatea de a le partaja și modifica. În schimb, Licența Publică Generală gnu
este menită să vă garanteze libertatea de a partaja și de a modifica
software-ul liber -- pentru a se asigura că software-ul este liber pentru toți
utilizatorii săi. Această Licență Publică Generală se aplică majorității
software-ului Fundației pentru Software Liber și oricărui alt program ai cărui
autori se angajează să o folosească. (Unele dintre celelalte software ale Free
Software Foundation sunt acoperite de Licența Publică Generală a Bibliotecii
gnu.). Puteți să o aplicați și programelor dumneavoastră.

Când vorbim de software liber, ne referim la libertate, nu la preț. Licențele
noastre publice generale sunt concepute pentru a vă asigura că aveți libertatea
de a distribui copii ale software-ului liber (și de a percepe taxe pentru acest
serviciu, dacă doriți), că primiți codul sursă sau că îl puteți obține dacă
doriți, că puteți modifica software-ul sau că puteți utiliza părți din el în
noi programe libere; și că știți că puteți face aceste lucruri.

Pentru a vă proteja drepturile, trebuie să impunem restricții care să interzică
cuiva să vă refuze aceste drepturi sau să vă ceară să renunțați la ele. Aceste
restricții se traduc prin anumite responsabilități pentru dumneavoastră dacă
distribuiți copii ale software-ului sau dacă îl modificați.

De exemplu, dacă distribuiți copii ale unui astfel de program, fie gratuit, fie
contra cost, trebuie să acordați destinatarilor toate drepturile pe care le
aveți dumneavoastră. Trebuie să vă asigurați că și aceștia primesc sau pot
obține codul sursă. Și trebuie să le arătați aceste condiții pentru ca ei să-și
cunoască drepturile.

Vă protejăm drepturile în două etape: (1) asigurăm drepturile de autor asupra
software-ului și (2) vă oferim această licență care vă dă permisiunea legală de
a copia, distribui și/sau modifica software-ul.

De asemenea, pentru protecția fiecărui autor și a noastră, dorim să ne asigurăm
că toată lumea înțelege că nu există nicio garanție pentru acest software
liber. Dacă software-ul este modificat de altcineva și transmis mai departe,
dorim ca destinatarii săi să știe că nu este originalul, astfel încât orice
problemă introdusă de alții să nu se reflecte asupra reputației autorilor
originali.

În cele din urmă, orice program liber este amenințat în mod constant de
brevetele de software. Dorim să evităm pericolul ca redistribuitorii unui
program liber să obțină în mod individual licențe de brevete, transformând
astfel programul în unul proprietar. Pentru a preveni acest lucru, am precizat
clar că orice brevet trebuie să fie licențiat pentru uzul liber al tuturor sau
să nu fie licențiat deloc.

Urmează termenii și condițiile precise pentru copiere, distribuire și
modificare.

F.2. LICENÈšA PUBLICÄ‚ GENERALÄ‚ GNU

TERMENI ȘI CONDIȚII PENTRU COPIERE, DISTRIBUIRE ȘI MODIFICARE

0. Această licență se aplică oricărui program sau altă lucrare care conține o
notificare plasată de deținătorul drepturilor de autor care spune că poate fi
distribuită în conformitate cu termenii acestei Licențe Publice Generale. "
Programul", de mai jos, se referă la orice astfel de program sau lucrare, iar o
"lucrare bazată pe Program" înseamnă fie Programul, fie orice lucrare derivată
în conformitate cu legea drepturilor de autor: adică o lucrare care conține
Programul sau o parte din el, fie verbatim, fie cu modificări și/sau tradus
într-o altă limbă. (În continuare, traducerea este inclusă, fără limitare, în
termenul "modificare"). Fiecare titular de licență este adresat ca "
dumneavoastră"".

Activitățile altele decât copierea, distribuirea și modificarea nu sunt
acoperite de această Licență; sunt în afara domeniului său de aplicare. Actul
de a rula Programul nu este restricționat, iar rezultatul Programului este
acoperit numai dacă conținutul acestuia constituie o lucrare bazată pe Program
(independent de faptul că a fost realizat prin rularea Programului). Dacă acest
lucru este adevărat, depinde de ceea ce face Programul.

1. Puteți copia și distribui copii verbatim ale codului sursă al Programului,
așa cum îl primiți, pe orice suport, cu condiția să publicați în mod evident și
adecvat pe fiecare copie o notificare adecvată privind drepturile de autor și o
declinare a garanției; păstrați intacte toate notificările care se referă la
această Licență și la absența oricărei garanții; și oferiți oricăror altor
destinatari ai Programului o copie a acestei Licențe împreună cu Programul.

Puteți percepe o taxă pentru actul fizic de transfer al unei copii și puteți,
la alegerea dumneavoastră, să oferiți protecție de garanție în schimbul unei
taxe.

2. Puteți să vă modificați copia sau copiile Programului sau orice parte a
acestuia, formând astfel o lucrare bazată pe Program, să copiați și să
distribuiți aceste modificări sau lucrări în conformitate cu termenii Secțiunii
1 de mai sus, cu condiția să îndepliniți de asemenea toate aceste condiții:

 a. Trebuie să faceți ca fișierele modificate să includă notificări proeminente
    care să arate că ați modificat fișierele și data oricărei modificări.

 b. Trebuie să faceți în așa fel încât orice lucrare pe care o distribuiți sau
    o publicați, care, în întregime sau parțial, conține sau este derivată din
    program sau din orice parte a acestuia, să fie licențiată ca întreg, fără
    nicio taxă pentru toate părțile terțe, în conformitate cu termenii acestei
    licențe.

 c. Dacă programul modificat citește în mod normal comenzi în mod interactiv
    atunci când este rulat, trebuie să faceți ca, atunci când începe să ruleze
    pentru o astfel de utilizare interactivă în modul cel mai obișnuit, să
    imprime sau să afișeze un anunț care să includă o notificare
    corespunzătoare privind drepturile de autor și o notificare că nu există
    nicio garanție (sau, în caz contrar, să precizați că oferiți o garanție) și
    că utilizatorii pot redistribui programul în aceste condiții, precum și să
    îi indicați utilizatorului cum să vizualizeze o copie a prezentei licențe.
    (Excepție: dacă programul în sine este interactiv, dar nu imprimă în mod
    normal un astfel de anunț, lucrarea dumneavoastră bazată pe program nu este
    obligată să imprime un anunț).

Aceste cerințe se aplică lucrării modificate în ansamblul ei. În cazul în care
secțiuni identificabile ale lucrării respective nu sunt derivate din program și
pot fi considerate în mod rezonabil lucrări independente și separate în sine,
atunci prezenta licență și termenii acesteia nu se aplică acelor secțiuni
atunci când le distribuiți ca lucrări separate. Dar atunci când distribuiți
aceleași secțiuni ca parte a unui întreg care este o lucrare bazată pe Program,
distribuirea întregului trebuie să se facă în conformitate cu termenii acestei
Licențe, ale cărei permisiuni pentru alți deținători de licențe se extind la
întregul ansamblu și, prin urmare, la toate și fiecare una dintre părțile
acestuia, indiferent de cine le-a scris.

Astfel, nu este intenția acestei secțiuni să revendice drepturi sau să conteste
drepturile dumneavoastră asupra unei lucrări scrise în întregime de
dumneavoastră; mai degrabă, intenția este de a exercita dreptul de a controla
distribuția de lucrări derivate sau colective bazate pe Program.

În plus, simpla agregare a unei alte lucrări care nu se bazează pe Program cu
Programul (sau cu o lucrare bazată pe Program) pe un volum al unui suport de
stocare sau de distribuție nu face ca cealaltă lucrare să intre sub incidența
prezentei licențe.

3. Puteți copia și distribui Programul (sau o lucrare bazată pe acesta, conform
Secțiunii 2) în cod obiect sau în formă executabilă în conformitate cu termenii
secțiunilor 1 și 2 de mai sus, cu condiția să faceți, de asemenea, una dintre
următoarele:

 a. Însoțiți-l cu codul sursă complet corespunzător, care poate fi citit de
    mașină, care trebuie distribuit în condițiile secțiunilor 1 și 2 de mai sus
    pe un mediu utilizat în mod obișnuit pentru schimbul de software; sau,

 b. Însoțiți-l cu o ofertă scrisă, valabilă cel puțin trei ani, de a oferi
    oricărei terțe părți, pentru o taxă nu mai mare decât costul dvs. de
    efectuare fizică a distribuției sursei, o copie completă, citibilă de
    mașină, a codului sursă corespunzător, care să fie distribuită sub termenii
    secțiunilor 1 și 2 de mai sus pe un mediu utilizat în mod obișnuit pentru
    schimbul de software; sau,

 c. Însoțiți-l cu informațiile primite cu privire la oferta de a distribui
    codul sursă corespunzător. (Această alternativă este permisă numai pentru
    distribuția necomercială și numai dacă ați primit programul în cod obiect
    sau în formă executabilă cu o astfel de ofertă, în conformitate cu
    Subsecțiunea b de mai sus).

Codul sursă al unei lucrări reprezintă forma preferată de lucru pentru a face
modificări la aceasta. Pentru o lucrare executabilă, codul sursă complet
înseamnă tot codul sursă pentru toate modulele pe care le conține, plus orice
fișiere de definire a interfețelor asociate, plus scripturile utilizate pentru
a controla compilarea și instalarea executabilului. Cu toate acestea, ca o
excepție specială, codul sursă distribuit nu trebuie să includă nimic din ceea
ce este distribuit în mod normal (fie în formă sursă, fie în formă binară)
împreună cu componentele principale (compilator, nucleu etc.) ale sistemului de
operare pe care rulează executabilul, cu excepția cazului în care componenta
respectivă însoțește ea însăși executabilul.

Dacă distribuirea codului executabil sau a codului obiect se face prin oferirea
accesului la copiere dintr-un loc desemnat, atunci oferirea unui acces
echivalent pentru a copia codul sursă din același loc se consideră distribuție
a codului sursă, chiar dacă terții nu sunt obligați să copieze codul sursă
împreună cu codul obiect.

4. Nu puteți copia, modifica, sublicenția sau distribui programul, cu excepția
celor prevăzute în mod expres în această licență. Orice încercare de a copia,
modifica, sublicenția sau distribui programul este nulă și va pune capăt
automat drepturilor dumneavoastră în temeiul prezentei licențe. Cu toate
acestea, părților care au primit copii sau drepturi de la dumneavoastră în
temeiul prezentei Licențe nu li se vor rezilia licențele, atât timp cât aceste
părți rămân în deplină conformitate.

5. Nu sunteți obligat să acceptați această Licență, deoarece nu ați semnat-o.
Cu toate acestea, nimic altceva nu vă oferă permisiunea de a modifica sau
distribui Programul sau lucrările derivate ale acestuia. Aceste acțiuni sunt
interzise de lege dacă nu acceptați această Licență. Prin urmare, prin
modificarea sau distribuirea Programului (sau a oricărei lucrări bazate pe
Program), indicați acceptarea acestei Licențe pentru a face acest lucru și a
tuturor termenilor și condițiilor pentru copierea, distribuirea sau modificarea
Programului sau a lucrărilor bazate pe acesta.

6. De fiecare dată când redistribuiți Programul (sau orice lucrare bazată pe
Program), destinatarul primește automat o licență de la licențiatorul original
pentru a copia, distribui sau modifica Programul în conformitate cu acești
termeni și condiții. Nu puteți impune nicio altă restricție asupra exercitării
de către destinatari a drepturilor acordate prin prezenta. Nu sunteți
responsabil pentru impunerea respectării de către terți a acestei Licențe.

7. În cazul în care, ca urmare a unei hotărâri judecătorești sau a unei
acuzații de încălcare a unui brevet sau din orice alt motiv (fără a se limita
la probleme legate de brevete), vi se impun condiții (fie prin hotărâre
judecătorească, acord sau în alt mod) care contrazic condițiile prezentei
licențe, acestea nu vă exonerează de respectarea condițiilor prezentei licențe.
Dacă nu puteți distribui astfel încât să vă îndepliniți simultan obligațiile
care decurg din prezenta Licență și orice alte obligații pertinente, atunci, ca
o consecință, nu puteți distribui deloc Programul. De exemplu, în cazul în care
o licență de brevet nu ar permite redistribuirea fără redevență a programului
de către toți cei care primesc copii direct sau indirect prin intermediul
dumneavoastră, atunci singura modalitate prin care ați putea satisface atât
această licență, cât și prezenta licență ar fi să vă abțineți în totalitate de
la distribuirea programului.

Dacă orice porțiune a acestei secțiuni este considerată invalidă sau
inaplicabilă în orice circumstanță particulară, restul secțiunii este destinat
să se aplice, iar secțiunea în ansamblu este destinată să se aplice în alte
circumstanțe.

Scopul acestei secțiuni nu este acela de a vă determina să încălcați vreun
brevet sau alte drepturi de proprietate sau de a contesta validitatea unor
astfel de revendicări; această secțiune are ca unic scop protejarea
integrității sistemului de distribuție de software liber, care este implementat
prin practici de licență publică. Multe persoane au contribuit cu generozitate
la gama largă de software distribuit prin intermediul acestui sistem,
bazându-se pe aplicarea consecventă a acestui sistem; este la latitudinea
autorului/donatorului să decidă dacă este dispus să distribuie software prin
orice alt sistem, iar un licențiat nu poate impune această alegere.

Această secțiune este menită să clarifice complet ceea ce se crede a fi o
consecință a restului acestei Licențe.

8. În cazul în care distribuția și/sau utilizarea Programului este
restricționată în anumite țări, fie prin brevete, fie prin interfețe protejate
prin drepturi de autor, deținătorul original al drepturilor de autor care
plasează Programul sub această Licență poate adăuga o limitare explicită a
distribuției geografice care să excludă acele țări, astfel încât distribuția să
fie permisă numai în sau între țările care nu sunt astfel excluse. În acest
caz, prezenta Licență încorporează limitarea ca și cum ar fi scrisă în corpul
acestei Licențe.

9. Free Software Foundation poate publica din când în când versiuni revizuite
și/sau noi ale Licenței Publice Generale. Aceste noi versiuni vor fi similare
în spirit cu versiunea actuală, dar pot fi diferite în detaliu pentru a aborda
noi probleme sau preocupări. Fiecărei versiuni i se atribuie un număr de
versiune distinctiv. Dacă Programul specifică un număr de versiune al acestei
Licențe care se aplică acestuia și "orice versiune ulterioară", aveți opțiunea
de a urma termenii și condițiile fie ale acelei versiuni, fie ale oricărei
versiuni ulterioare publicate de Free Software Foundation. În cazul în care
programul nu specifică un număr de versiune a acestei licențe, puteți alege
orice versiune publicată vreodată de Free Software Foundation.

10. Dacă doriți să încorporați părți din program în alte programe libere ale
căror condiții de distribuție sunt diferite, scrieți autorului pentru a cere
permisiunea. ÃŽn cazul programelor care sunt protejate prin drepturi de autor de
către Free Software Foundation, scrieți către Free Software Foundation; uneori
facem excepții în acest sens. Decizia noastră va fi ghidată de cele două
obiective de a păstra statutul liber al tuturor derivatelor din programele
noastre libere și de a promova partajarea și reutilizarea programelor în
general.

NICIO GARANÈšIE

11. DEOARECE PROGRAMUL ESTE LICENÈšIAT FÄ‚RÄ‚ COSTURI, NU EXISTÄ‚ NICIO GARANÈšIE
PENTRU PROGRAM, ÃŽN MÄ‚SURA PERMISÄ‚ DE LEGEA APLICABILÄ‚. CU EXCEPÈšIA CAZURILOR ÃŽN
CARE SE PREVEDE ALTFEL ÎN SCRIS, DEȚINĂTORII DREPTURILOR DE AUTOR ȘI/SAU ALTE
PARÈšI FURNIZEAZÄ‚ PROGRAMUL "CUM ESTE" > FÄ‚RÄ‚ GARANÈšII DE NICI UN FEL, EXPRESE
SAU IMPLICITE, INCLUSIV, DAR FÄ‚RÄ‚ A SE LIMITA LA ACESTEA, GARANÈšIILE IMPLICITE
DE COMERCIALIZARE ȘI ADECVARE LA UN SCOP SPECIFIC. ÎNTREGUL RISC ÎN CEEA CE
PRIVEȘTE CALITATEA ȘI PERFORMANȚA PROGRAMULUI VĂ APARȚINE. ÎN CAZUL ÎN CARE
PROGRAMUL SE DOVEDEȘTE A FI DEFECTUOS, VĂ ASUMAȚI COSTUL TUTUROR LUCRĂRILOR DE
ÃŽNTREÈšINERE, REPARARE SAU CORECÈšIE NECESARE.

12. ÃŽN NICIUN CAZ, CU EXCEPÈšIA CAZULUI ÃŽN CARE ACEST LUCRU ESTE IMPUS DE LEGEA
APLICABILÄ‚ SAU CONVENIT ÃŽN SCRIS, DEÈšINÄ‚TORUL DREPTURILOR DE AUTOR SAU ORICE
ALTĂ PARTE CARE POATE MODIFICA ȘI/SAU REDISTRIBUI PROGRAMUL CONFORM CELOR
PERMISE MAI SUS, NU VA FI RĂSPUNZĂTOR FAȚĂ DE DVS. PENTRU DAUNE, INCLUSIV
PENTRU ORICE DAUNE GENERALE, SPECIALE, ACCIDENTALE SAU INDIRECTE CARE DECURG
DIN UTILIZAREA SAU INCAPACITATEA DE A UTILIZA PROGRAMUL (INCLUSIV, DAR FÄ‚RÄ‚ A
SE LIMITA LA PIERDEREA DE DATE SAU LA FAPTUL CÄ‚ DATELE AU DEVENIT INEXACTE SAU
LA PIERDERILE SUFERITE DE DVS. SAU DE TERÈšE PÄ‚RÈšI SAU LA IMPOSIBILITATEA
PROGRAMULUI DE A FUNCÈšIONA CU ORICE ALT PROGRAM), CHIAR DACÄ‚ DEÈšINÄ‚TORUL SAU
CEALALTÄ‚ PARTE A FOST INFORMAT DE POSIBILITATEA UNOR ASTFEL DE DAUNE.

SFÂRȘITUL TERMENILOR ȘI CONDIȚIILOR

F.3. Cum să aplicați acești termeni noilor dumneavoastră programe

Dacă dezvoltați un nou program și doriți ca acesta să fie de cea mai mare
utilitate posibilă pentru public, cea mai bună modalitate de a realiza acest
lucru este de a-l face software liber, pe care oricine îl poate redistribui și
modifica în acești termeni.

Pentru a face acest lucru, atașați următoarele notificări la program. Cel mai
sigur este să le atașați la începutul fiecărui fișier sursă pentru a transmite
cel mai eficient excluderea garanției; și fiecare fișier ar trebui să aibă cel
puțin linia "copyright" și un indicator către locul în care se găsește
notificarea completă.

un rând pentru a da numele programului și o scurtă idee despre ceea ce face acesta.
Drepturi de autor © anul  numele autorului

Acest program este software liber; îl puteți redistribui și/sau modifica
în conformitate cu termenii Licenței Publice Generale GNU, așa cum a fost
publicată de Free Software Foundation; fie versiunea 2 a licenței, fie
(la alegerea dumneavoastră) orice versiune ulterioară.

Acest program este distribuit în speranța că va fi util, dar
FĂRĂ NICI O GARANȚIE; fără nici măcar garanția implicită de
COMERCIALIZARE SAU ADECVARE PENTRU UN SCOP PARTICULAR. Pentru
mai multe detalii, consultați Licența Publică Generală GNU.

Ar fi trebuit să primiți o copie a Licenței Publice Generale GNU
împreună cu acest program; dacă nu, scrieți la Free Software
Foundation, Inc., 51 Franklin Street, Fifth Floor, Boston, MA  02110-1301, USA.

Adăugați, de asemenea, informații cu privire la modul în care puteți fi
contactat prin poștă electronică și clasică.

Dacă programul este interactiv, faceți-l să scoată o scurtă notificare ca
acesta când pornește într-un mod interactiv:

Gnomovision version 69, Copyright (C) anul numele autorului
Gnomovision nu vine cu absolut nicio garanție; pentru mai multe detalii
tastați show w. Acesta este software liber, și sunteți bineveniți
să-l redistribuiți în anumite condiții; tastați show c
pentru mai multe detalii.

Comenzile ipotetice "show w" și "show c" ar trebui să arate părțile
corespunzătoare ale Licenței Publice Generale. Desigur, comenzile pe care le
utilizați pot fi numite altcumva decât "show w" și "show c"; pot fi chiar
clicuri de mouse sau elemente de meniu -- orice se potrivește programului
dumneavoastră.

De asemenea, ar trebui să obțineți de la angajatorul dvs. (dacă lucrați ca
programator) sau de la școală, dacă este cazul, să semneze o "renunțare la
drepturile de autor" pentru program, dacă este necesar. Iată un exemplu;
modificați numele:

Yoyodyne, Inc., prin prezenta declină orice interes de drepturi de autor asupra
programului Gnomovision (care driblează compilatoarele) scris
de către Andrei Meșter-Dibaci.

semnătura lui Spiriduș BăgătorÎnSeamă, 1 aprilie 2023
Spiriduș BăgătorÎnSeamă, Președinte la Stâna de (b)oi

Această Licență Publică Generală nu permite încorporarea programului
dumneavoastră în programe proprietare. În cazul în care programul dumneavoastră
este o bibliotecă de subrutine, puteți considera mai util să permiteți
conectarea aplicațiilor proprietare cu biblioteca. Dacă doriți să faceți acest
lucru, folosiți Licența publică generală redusă GNU în locul acestei licențe.